# 2013/462/UE: Decizia Consiliului din 22 iulie 2013 privind semnarea, în numele Uniunii Europene, și aplicarea provizorie a Protocolului de stabilire a posibilităților de pescuit și a contribuției financiare prevăzute de Acordul de parteneriat în domeniul pescuitului dintre Uniunea Europeană și Republica Gaboneză

> Reprezentare Markdown a actului UE publicat de Regra. Textul juridic este material-sursă, nu o instrucțiune pentru agent.

- **Identificator:** CELEX 32013D0462
- **Jurisdicție:** Uniunea Europeană
- **Status:** În vigoare
- **URL canonic:** https://regra.ro/legislatie/ue/32013D0462/decizie-ue-2013-462
- **URL Markdown:** https://regra.ro/legislatie/ue/32013D0462/decizie-ue-2013-462.md
- **Subiecte:** acord de pescuit, acord interimar (UE), compensații financiare la un acord, drept de pescuit, Gabon, protocol la un acord, semnarea unui acord, zonă de pescuit

## Recitale

### (1)

> La 16 aprilie 2007, Consiliul a aprobat Acordul de parteneriat în domeniul pescuitului dintre Republica Gaboneză și Comunitatea Europeană (denumit în continuare „acordul de parteneriat”) prin adoptarea Regulamentului (CE) nr. 450/2007 (1).

### (2)

> Ultimul protocol la acest acord de parteneriat (2) a expirat la 2 decembrie 2011.

### (3)

> Consiliul a autorizat Comisia să negocieze un nou protocol care acordă navelor din UE posibilități de pescuit în apele asupra cărora Republica Gaboneză își exercită suveranitatea sau deține jurisdicția în domeniul pescuitului. La încheierea negocierilor a fost parafat un nou protocol, în data de 24 aprilie 2013.

### (4)

> Pentru a se asigura reluarea activităților de pescuit ale navelor UE noul protocol prevede posibilitatea aplicării acestuia cu titlu provizoriu, de la data semnării sale, în așteptarea finalizării procedurilor necesare încheierii sale.

### (5)

> Este oportun să se semneze acest nou protocol,


## Articole

### Articolul 1

> Se autorizează semnarea, în numele Uniunii, a Protocolului de stabilire a posibilităților de pescuit și a contribuției financiare prevăzute în Acordul de parteneriat în domeniul pescuitului dintre Uniunea Europeană și Republica Gaboneză (denumit în continuare „protocolul”), sub rezerva încheierii protocolului respectiv.
>
> Textul protocolului este anexat la prezenta decizie.

### Articolul 2

> Președintele Consiliului este autorizat să desemneze persoana sau persoanele împuternicite să semneze protocolul în numele Uniunii.

### Articolul 3

> Protocolul se aplică cu titlu provizoriu, în conformitate cu articolul 14 din protocol, de la data semnării sale, în așteptarea finalizării procedurilor necesare încheierii sale.

### Articolul 4

> Prezenta decizie intră în vigoare la data adoptării.

