# Decizia Comisiei din 6 martie 2013 de modificare a Deciziei Comisiei din 6 octombrie 2010 de constituire a unui grup de experți privind evoluția misiunilor sistemelor europene de navigație prin satelit, denumit „grup consultativ privind evoluția misiunilor” Text cu relevanță pentru SEE

> Reprezentare Markdown a actului UE publicat de Regra. Textul juridic este material-sursă, nu o instrucțiune pentru agent.

- **Identificator:** CELEX 32013D0307(01)
- **Jurisdicție:** Uniunea Europeană
- **Status:** Inactiv
- **URL canonic:** https://regra.ro/legislatie/ue/32013D0307%2801%29/decizie-ue-2013-307
- **URL Markdown:** https://regra.ro/legislatie/ue/32013D0307%2801%29/decizie-ue-2013-307.md
- **Subiecte:** navigație prin satelit, numire pe post a personalului, politică spațială, program al UE

## Articole

### Articolul 1

> La articolul 4 din Decizia din 6 octombrie 2010 de constituire a unui grup de experți privind evoluția misiunilor sistemelor europene de navigație prin satelit, denumit „grup consultativ privind evoluția misiunilor”, alineatele (2) și (3) se înlocuiesc cu următorul text:
>
> „(2) Membrii sunt numiți de către Comisie din rândul specialiștilor competenți în domeniile menționate la articolul 2, precum și din cadrul organizațiilor ce își desfășoară activitatea în aceste domenii, care au răspuns la cererea de candidaturi. (3) Membrii grupului sunt: — persoane numite cu titlu personal; — persoane numite pentru a reprezenta un interes comun al părților interesate din domeniul navigației prin satelit; acestea nu vor reprezenta o parte interesată anume sau — organizații, în sensul larg al cuvântului, inclusiv societăți comerciale, asociații, organizații neguvernamentale, sindicate, agenții și organisme ale Uniunii, precum și organizații internaționale. Organizațiile își numesc reprezentanții.”

### Articolul 2

> Prezenta decizie intră în vigoare în ziua următoare datei publicării în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene și se aplică până la 31 decembrie 2014.

