# Regulamentul (UE) nr. 833/2012 al Comisiei din 17 septembrie 2012 de instituire a unei taxe antidumping provizorii la importurile anumitor folii de aluminiu în rulouri originare din Republica Populară Chineză

> Reprezentare Markdown a actului UE publicat de Regra. Textul juridic este material-sursă, nu o instrucțiune pentru agent.

- **Identificator:** CELEX 32012R0833
- **Jurisdicție:** Uniunea Europeană
- **Status:** Inactiv
- **URL canonic:** https://regra.ro/legislatie/ue/32012R0833/regulament-ue-2012-833
- **URL Markdown:** https://regra.ro/legislatie/ue/32012R0833/regulament-ue-2012-833.md
- **Subiecte:** aluminiu, China, import (UE), produs original, taxă antidumping

## Articole

### Articolul 1

> 1. Se instituie o taxă antidumping provizorie asupra importurilor de folie de aluminiu cu o grosime de 0,007 mm sau mai mult, însă mai mică de 0,021 mm, fără suport, neprelucrată altfel decât prin simplă laminare, gofrate sau nu, în rulouri ușoare cu greutatea de maximum 10 kg, încadrate în prezent la codurile NC ex 7607 11 11 și ex 7607 19 10 (codurile TARIC 7607 11 11 10 și 7607 19 10 10), originare din Republica Populară Chineză.
>
> 2. Nivelul taxei antidumping provizorii care se aplică la prețul net franco frontieră a Uniunii, înainte de vămuire se stabilește pentru produsul descris la alineatul (1) și fabricat de către societățile enumerate mai jos după cum urmează: Societatea Nivelul taxei (%) Cod adițional TARIC CeDo Shanghai Co. Ltd. 16,3 % B299 Ningbo Times Co. Ltd. 15,5 % B300 Ningbo Favoured Commodity Co. Ltd. 13,0 % B301 Able Packaging Co.,Ltd 15,5 % B302 Guangzhou Chuanlong Aluminium Foil Product Co.,Ltd 15,5 % B303 Ningbo Ashburn Aluminium Foil Products Co.,Ltd 15,5 % B304 Shanghai Blue Diamond Aluminium Foil Manufacturing Co.,Ltd 15,5 % B305 Weifang Quanxin Aluminium Foil Co.,Ltd 15,5 % B306 Zhengzhou Zhuoshi Tech Co. Ltd 15,5 % B307 Zhuozhou Haoyuan Foil Industry Co.,Ltd 15,5 % B308 Zibo Hengzhou Aluminium Plastic Packing Material Co.,Ltd 15,5 % B309 Yuyao Caelurn Aluminium Foil Products Co.,Ltd 15,5 % B310 Toate celelalte societăți 35,4 % B999
>
> 3. Punerea în liberă circulație în Uniune a produsului menționat la alineatul (1) este condiționată de depunerea unei garanții echivalente cu valoarea taxei provizorii.
>
> 4. Cu excepția cazului în care se prevede altfel, se aplică dispozițiile în vigoare în materie de taxe vamale.

### Articolul 2

> 1. Fără a aduce atingere articolului 20 din Regulamentul (CE) nr. 1225/2009, părțile interesate pot solicita să fie informate cu privire la faptele și considerentele esențiale pe baza cărora a fost adoptat prezentul regulament, își pot prezenta în scris punctele de vedere și pot înainta o cerere pentru a fi audiate de către Comisie, în termen de o lună de la data intrării în vigoare a prezentului regulament.
>
> 2. În conformitate cu articolul 21 alineatul (4) din Regulamentul (CE) nr. 1225/2009, părțile în cauză pot prezenta observații privind aplicarea prezentului regulament în termen de o lună de la data intrării în vigoare a acestuia.

### Articolul 3

> Prezentul regulament intră în vigoare în ziua următoare datei publicării în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene.
>
> Articolul 1 din prezentul regulament se aplică pe o perioadă de șase luni.

