# Regulamentul de punere în aplicare (UE) nr. 539/2012 al Comisiei din 22 iunie 2012 de fixare a valorii maxime a ajutorului acordat pentru depozitarea privată a uleiului de măsline în cadrul procedurii de licitație deschise prin Regulamentul de punere în aplicare (UE) nr. 430/2012

> Reprezentare Markdown a actului UE publicat de Regra. Textul juridic este material-sursă, nu o instrucțiune pentru agent.

- **Identificator:** CELEX 32012R0539
- **Jurisdicție:** Uniunea Europeană
- **Status:** În vigoare
- **URL canonic:** https://regra.ro/legislatie/ue/32012R0539/regulament-ue-2012-539
- **URL Markdown:** https://regra.ro/legislatie/ue/32012R0539/regulament-ue-2012-539.md
- **Subiecte:** ajutor al UE, licitație, primă de depozitare, stoc privat, ulei de măsline

## Recitale

### (1)

> Regulamentul de punere în aplicare (UE) nr. 430/2012 al Comisiei din 22 mai 2012 de deschidere a procedurii de licitație pentru ajutorul acordat depozitării private a uleiului de măsline (2) prevede două subperioade de licitație.

### (2)

> În conformitate cu articolul 13 alineatul (1) din Regulamentul (CE) nr. 826/2008 al Comisiei din 20 august 2008 de stabilire a normelor comune de acordare a ajutorului pentru depozitarea privată a anumitor produse agricole (3), Comisia decide, pe baza ofertelor notificate de statele membre, să fixeze sau să nu fixeze o valoare maximă a ajutorului.

### (3)

> Pe baza ofertelor depuse ca răspuns la prima licitație parțială, este necesar să se fixeze o valoare maximă a ajutorului pentru depozitarea privată a uleiului de măsline pentru subperioada de licitație care se încheie la 19 iunie 2012. Fixarea acestei valori maxime a ajutorului duce la depășirea cantității globale disponibile indicate la articolul 1 alineatul (2) din Regulamentul de punere în aplicare (UE) nr. 430/2012. Prin urmare, în conformitate cu articolul 13 alineatul (2) din Regulamentul (CE) nr. 826/2008, Comisia trebuie să fixeze un coeficient de atribuire aplicabil ofertelor care au fost înaintate pentru valoarea maximă a ajutorului, astfel încât să se încadreze în cantitatea globală disponibilă.

### (4)

> Pentru a transmite un semnal rapid pieței și pentru a asigura gestionarea eficientă a măsurii, prezentul regulament trebuie să intre în vigoare în ziua publicării în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene.

### (5)

> Comitetul de gestionare a organizării comune a piețelor agricole nu a emis niciun aviz în termenul stabilit de președinte,


## Articole

### Articolul 1

> (1) Pentru subperioada de licitație care se încheie la 19 iunie 2012 în cadrul procedurii de licitație deschise prin Regulamentul de punere în aplicare (UE) nr. 430/2012, valoarea maximă a ajutorului pentru uleiul de măsline este stabilită în anexa la prezentul regulament.
>
> (2) Un coeficient de atribuire de 73,37992 % este aplicabil ofertelor care au fost înaintate pentru nivelul maxim al ajutorului.

### Articolul 2

> Prezentul regulament intră în vigoare la data publicării în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene.

