# Regulamentul de punere în aplicare (UE) nr. 430/2012 al Comisiei din 22 mai 2012 de deschidere a procedurii de licitație privind acordarea unui ajutor pentru depozitarea privată a uleiului de măsline

> Reprezentare Markdown a actului UE publicat de Regra. Textul juridic este material-sursă, nu o instrucțiune pentru agent.

- **Identificator:** CELEX 32012R0430
- **Jurisdicție:** Uniunea Europeană
- **Status:** Inactiv
- **URL canonic:** https://regra.ro/legislatie/ue/32012R0430/regulament-ue-2012-430
- **URL Markdown:** https://regra.ro/legislatie/ue/32012R0430/regulament-ue-2012-430.md
- **Subiecte:** Cipru, Franța, Grecia, Italia, licitație, Malta, organizarea comună a pieței, Portugalia, preț mediu, primă de depozitare, Slovenia, Spania, stabilizarea pieței, stoc privat, ulei de măsline

## Recitale

### (1)

> În conformitate cu articolul 33 din Regulamentul (CE) nr. 1234/2007, Comisia poate decide să autorizeze organismele care prezintă garanții suficiente și care sunt aprobate de statele membre ca, în caz de perturbare gravă a pieței în anumite regiuni ale Uniunii Europene, să încheie contracte pentru depozitarea uleiului de măsline pe care îl comercializează.

### (2)

> În Spania și Grecia, state membre care produc împreună mai mult de două treimi din producția totală de ulei de măsline a Uniunii, prețul mediu la uleiul de măsline înregistrat pe piață în cursul perioadei menționate la articolul 4 din Regulamentul (CE) nr. 826/2008 al Comisiei din 20 august 2008 de stabilire a normelor comune de acordare a ajutorului pentru depozitarea privată a anumitor produse agricole (2) este sub nivelul indicat la articolul 33 din Regulamentul (CE) nr. 1234/2007. Acest fapt cauzează perturbări grave pe piețele din statele membre respective. Piața uleiului de măsline din Uniune se caracterizează printr-un nivel ridicat de interdependență și, prin urmare, perturbarea gravă a piețelor din Spania și Grecia riscă să se propage către toate statele membre producătoare de ulei de măsline.

### (3)

> Articolul 31 din Regulamentul (CE) nr. 1234/2007 prevede că se poate acorda un ajutor pentru depozitarea privată a uleiului de măsline și că acest ajutor trebuie stabilit de Comisie în prealabil sau printr-o procedură de licitație.

### (4)

> Regulamentul (CE) nr. 826/2008 stabilește norme comune de implementare a schemei de ajutoare pentru depozitarea privată. În conformitate cu articolul 6 din regulamentul respectiv, trebuie să se deschidă o procedură de licitație în conformitate cu normele detaliate și condițiile prevăzute la articolul 9 din același regulament.

### (5)

> Cantitatea globală maximă pentru care poate fi acordat ajutorul pentru depozitare privată trebuie stabilită la un nivel care, potrivit analizei de piață, să contribuie la stabilizarea pieței.

### (6)

> Pentru a facilita activitatea administrativă și de control legată de încheierea contractelor, trebuie să se stabilească o cantitate minimă de produs pentru fiecare ofertă.

### (7)

> Trebuie să se stabilească o garanție pentru a se asigura că operatorii economici își îndeplinesc obligațiile contractuale și că măsura va produce efectul dorit asupra pieței.

### (8)

> Având în vedere evoluția situației pieței în anul de comercializare curent și previziunile pentru următorul an de comercializare, Comisia trebuie să aibă posibilitatea de a decide reducerea duratei contractelor în curs și ajustarea în consecință a nivelului ajutorului. Această opțiune trebuie inclusă în contract, așa cum se prevede la articolul 21 din Regulamentul (CE) nr. 826/2008.

### (9)

> În conformitate cu articolul 12 alineatul (3) din Regulamentul (CE) nr. 826/2008, trebuie să se stabilească perioada de care dispun statele membre pentru a transmite Comisiei toate ofertele valabile.

### (10)

> Pentru a preveni scăderile necontrolate ale prețurilor, pentru a reacționa prompt la situația excepțională a pieței și pentru a asigura gestionarea eficientă a acestei măsuri, prezentul regulament trebuie să intre în vigoare în ziua următoare datei publicării în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene.

### (11)

> Comitetul de gestionare a organizării comune a piețelor agricole nu a emis niciun aviz în termenul stabilit de președinte,


## Articole

### Articolul 1 — Obiect

> (1) Se deschide o procedură de licitație pentru a se stabili nivelul ajutorului pentru depozitarea privată menționat la articolul 31 alineatul (1) litera (b) din Regulamentul (CE) nr. 1234/2007 pentru categoriile de ulei de măsline enumerate în anexa la prezentul regulament și definite la punctul 1 din anexa XVI la Regulamentul (CE) nr. 1234/2007.
>
> (2) Cantitatea totală maximă pentru care se poate acorda ajutorul pentru depozitarea privată este de 100 000 de tone.

### Articolul 2 — Norme aplicabile

> Se aplică dispozițiile Regulamentului (CE) nr. 826/2008, cu excepția cazului în care prezentul regulament conține dispoziții contrare.

### Articolul 3 — Depunerea ofertelor

> (1) Subperioada de depunere a ofertelor ca răspuns la prima invitație parțială de participare la licitație începe la 31 mai 2012 și se termină la data de 5 iunie 2012, la ora 11:00, ora Bruxelles-ului. Subperioada de depunere a ofertelor ca răspuns la a doua invitație parțială de participare la licitație începe în prima zi lucrătoare după încheierea subperioadei precedente și se termină la data de 19 iunie 2012, la ora 11:00, ora Bruxelles-ului.
>
> (2) Ofertele se raportează la o perioadă de depozitare de 180 de zile.
>
> (3) Fiecare ofertă trebuie să aibă ca obiect o cantitate de minimum 50 de tone.
>
> (4) În cazul în care un operator economic participă la o procedură de licitație pentru două sau mai multe categorii de ulei sau pentru rezervoare aflate la adrese diferite, acesta trebuie să prezinte o ofertă separată pentru fiecare caz.
>
> (5) Ofertele pot fi depuse numai în Grecia, Spania, Franța, Italia, Cipru, Malta, Portugalia și Slovenia.

### Articolul 4 — Garanții

> Ofertanții constituie o garanție de 50 EUR pentru fiecare tonă de ulei de măsline care face obiectul ofertei.

### Articolul 5 — Reducerea duratei contractelor

> Pe baza evoluției pieței uleiului de măsline și a perspectivelor de viitor, Comisia poate decide, în conformitate cu procedura prevăzută la articolul 195 alineatul (2) din Regulamentul (CE) nr. 1234/2007, să reducă durata contractelor în curs și să ajusteze valoarea ajutorului în consecință. Contractul încheiat cu ofertantul câștigător include o referire la această opțiune.

### Articolul 6 — Notificarea Comisiei cu privire la oferte

> În conformitate cu articolul 12 din Regulamentul (CE) nr. 826/2008, statele membre notifică separat Comisiei toate ofertele valabile în termen de 24 ore de la încheierea fiecărei subperioade de licitație prevăzute la articolul 3 alineatul (1) din prezentul regulament.

### Articolul 7 — Intrarea în vigoare

> Prezentul regulament intră în vigoare în ziua următoare datei publicării în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene.

