# Regulamentul de punere în aplicare (UE) nr. 140/2012 al Comisiei din 17 februarie 2012 privind autorizarea preparatului monensin sodiu ca aditiv furajer pentru puicuțe crescute pentru ouat (titularul autorizației Huvepharma NV Belgia) Text cu relevanță pentru SEE

> Reprezentare Markdown a actului UE publicat de Regra. Textul juridic este material-sursă, nu o instrucțiune pentru agent.

- **Identificator:** CELEX 32012R0140
- **Jurisdicție:** Uniunea Europeană
- **Status:** Inactiv
- **URL canonic:** https://regra.ro/legislatie/ue/32012R0140/regulament-ue-2012-140
- **URL Markdown:** https://regra.ro/legislatie/ue/32012R0140/regulament-ue-2012-140.md
- **Subiecte:** aditivi alimentari, autorizație de vânzare, hrană pentru animale, păsări ouătoare, siguranță alimentară

## Recitale

### (1)

> Regulamentul (CE) nr. 1831/2003 prevede autorizarea utilizării aditivilor destinați hranei animalelor și prezintă motivele și procedurile de acordare a unei astfel de autorizații.

### (2)

> În conformitate cu articolul 7 din Regulamentul (CE) nr. 1831/2003, a fost depusă o cerere de autorizare pentru monensin sodiu. Cererea respectivă a fost însoțită de informațiile și documentele necesare în temeiul articolului 7 alineatul (3) din Regulamentul (CE) nr. 1831/2003.

### (3)

> Cererea se referă la autorizarea preparatului monensin sodiu ca aditiv în hrana puicuțelor crescute pentru ouat, urmând a fi clasificat în categoria de aditivi „coccidiostatice și histomonostatice”.

### (4)

> Utilizarea monensinului sodic a fost autorizată pentru zece ani ca aditiv pentru hrana puilor pentru îngrășat și a curcanilor până la 16 săptămâni, prin Regulamentul (CE) nr. 109/2007 al Comisiei (2).

### (5)

> În avizul său din 15 noiembrie 2011 (3), Autoritatea Europeană pentru Siguranța Alimentară (denumită în continuare „autoritatea”) a concluzionat că, în condițiile de utilizare propuse, monensinul sodic nu are efecte nocive asupra sănătății umane, a sănătății animale sau asupra mediului și că utilizarea acestuia este eficientă pentru a combate infecțiile cu Eimeria. Autoritatea a verificat, de asemenea, raportul privind metoda de analiză a aditivului în hrana animalelor, prezentat de laboratorul de referință înființat în temeiul Regulamentului (CE) nr. 1831/2003.

### (6)

> Evaluarea monensinului sodic arată că sunt îndeplinite condițiile de autorizare prevăzute la articolul 5 din Regulamentul (CE) nr. 1831/2003. În consecință, utilizarea acestui preparat ar trebui să fie autorizată, conform anexei la prezentul regulament.

### (7)

> Măsurile prevăzute în prezentul regulament sunt conforme cu avizul Comitetului permanent pentru lanțul alimentar și sănătatea animală,


## Articole

### Articolul 1

> Preparatul specificat în anexă, aparținând categoriei de aditivi „coccidiostatice și histomonostatice”, este autorizat ca aditiv în hrana animalelor, în condițiile prevăzute în respectiva anexă.

### Articolul 2

> Prezentul regulament intră în vigoare în a douăzecea zi de la data publicării în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene.

