# 2012/731/UE: Decizia Parlamentului European și a Consiliului din 21 noiembrie 2012 privind mobilizarea Fondului european de ajustare la globalizare, în conformitate cu punctul 28 din Acordul interinstituțional din 17 mai 2006 între Parlamentul European, Consiliu și Comisie privind disciplina bugetară și buna gestiune financiară (cererea EGF/2012/003 DK/Vestas introdusă de Danemarca)

> Reprezentare Markdown a actului UE publicat de Regra. Textul juridic este material-sursă, nu o instrucțiune pentru agent.

- **Identificator:** CELEX 32012D0731
- **Jurisdicție:** Uniunea Europeană
- **Status:** În vigoare
- **URL canonic:** https://regra.ro/legislatie/ue/32012D0731/decizie-ue-2012-731
- **URL Markdown:** https://regra.ro/legislatie/ue/32012D0731/decizie-ue-2012-731.md
- **Subiecte:** ajutor la angajare, angajament de cheltuieli, buget general (UE), concediere colectivă, Danemarca, destinația plăților, Fondul European de Ajustare la Globalizare, industrie energetică, recesiune economică, reintegrare în muncă

## Recitale

### (1)

> Fondul european de ajustare la globalizare (FEG) a fost creat pentru a oferi sprijin suplimentar lucrătorilor concediați ca urmare a schimbărilor majore din structura comerțului mondial, generate de globalizare, și pentru a-i ajuta să se reintegreze pe piața forței de muncă.

### (2)

> Acordul interinstituțional din 17 mai 2006 permite mobilizarea FEG în limita unui plafon anual de 500 000 000 EUR.

### (3)

> La 14 mai 2012, Danemarca a depus o cerere de mobilizare a FEG în legătură cu disponibilizările din întreprinderea Vestas Group, iar până la 10 iulie 2012 a transmis informații suplimentare. Această cerere îndeplinește condițiile pentru stabilirea contribuțiilor financiare, astfel cum sunt prevăzute la articolul 10 din Regulamentul (CE) nr. 1927/2006. Prin urmare, Comisia propune mobilizarea sumei de 7 488 000 EUR.

### (4)

> Prin urmare, ar trebui mobilizat FEG pentru a oferi o contribuție financiară ca răspuns la cererea depusă de Danemarca,


## Articole

### Articolul 1

> În cadrul bugetului general al Uniunii Europene pentru exercițiul financiar 2012, se mobilizează Fondul european de ajustare la globalizare prin alocarea sumei de 7 488 000 EUR, sub formă de credite de angajament și credite de plată.

### Articolul 2

> Prezenta decizie se publică în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene.

