# Decizia 2012/700/PESC a Consililui din 13 noiembrie 2012 în cadrul Strategiei europene de securitate în sprijinul punerii în aplicare a Planului de acțiune 2010-2014 de la Cartagena, adoptat de statele părți la Convenția din 1997 privind interzicerea utilizării, stocării, producerii și transferului de mine antipersonal și distrugerea acestora

> Reprezentare Markdown a actului UE publicat de Regra. Textul juridic este material-sursă, nu o instrucțiune pentru agent.

- **Identificator:** CELEX 32012D0700
- **Jurisdicție:** Uniunea Europeană
- **Status:** În vigoare
- **URL canonic:** https://regra.ro/legislatie/ue/32012D0700/decizie-ue-2012-700
- **URL Markdown:** https://regra.ro/legislatie/ue/32012D0700/decizie-ue-2012-700.md
- **Subiecte:** armă antipersonal, controlul armamentelor, convenție internațională, neproliferarea armelor, rolul internațional al UE

## Recitale

### (1)

> Uniunea ar trebui să întreprindă eforturi pentru a obține un nivel ridicat de cooperare în toate domeniile relațiilor internaționale, între altele pentru menținerea păcii, prevenirea conflictelor și consolidarea securității internaționale, în conformitate cu obiectivele și principiile Cartei Organizației Națiunilor Unite.

### (2)

> La 12 decembrie 2003, Consiliul European a adoptat o Strategie europeană de securitate care identifica provocările și amenințările la nivel mondial și solicita instaurarea unei ordini internaționale guvernate de lege, bazate pe un multilateralism eficace și pe instituții internaționale funcționale.

### (3)

> Strategia europeană de securitate recunoaște Carta Organizației Națiunilor Unite ca fiind cadrul fundamental pentru relațiile internaționale și susține consolidarea Organizației Națiunilor Unite (ONU) și înzestrarea acesteia cu mijloacele necesare pentru a-și îndeplini responsabilitățile și pentru a acționa în mod eficace.

### (4)

> Rezoluția 51/45 a Adunării Generale a Organizației Națiunilor Unite din 10 decembrie 1996 îndeamnă toate statele să acționeze ferm în vederea încheierii unui acord internațional eficient, cu caracter juridic obligatoriu, care să interzică utilizarea, stocarea, producerea și transferul minelor antipersonal.

### (5)

> Convenția privind interzicerea utilizării, stocării, producerii și transferului de mine antipersonal și distrugerea acestora (denumită în continuare „convenția”) a fost deschisă spre semnare la 3 decembrie 1997 și a intrat în vigoare la 1 martie 1999. Aceasta constituie singurul instrument internațional cuprinzător care tratează toate aspectele legate de minele antipersonal, inclusiv utilizarea, stocarea, producerea, comercializarea, deminarea și asistența acordată victimelor.

### (6)

> La 23 iunie 2008, Consiliul a adoptat Acțiunea comună 2008/487/PESC (1) în sprijinul universalizării și al punerii în aplicare a convenției. La 1 octombrie 2012, 160 de state își exprimaseră consimțământul de a-și asuma obligații în temeiul convenției.

### (7)

> La 3 decembrie 2009, statele părți la convenție au adoptat Planul de acțiune 2010-2014 de la Cartagena (denumit în continuare „Planul de acțiune de la Cartagena”) privind universalizarea și punerea în aplicare a convenției în toate aspectele sale. Acestea au recunoscut și au încurajat în continuare participarea și contribuția depline la punerea în aplicare a convenției ale Campaniei internaționale pentru interzicerea minelor terestre (ICBL), ale Comitetului Internațional al Crucii Roșii (CICR), ale societăților naționale de Cruce Roșie și Semilună Roșie, ale federației internaționale a societăților de Cruce Roșie și Semilună Roșie (FISCR), ale ONU, ale Centrului internațional pentru deminare umanitară din Geneva (GICHD), ale organizațiilor internaționale și regionale, ale supraviețuitorilor minelor și ale organizațiile lor, precum și ale altor organizații ale societății civile, după cum se prevede în acțiunea 62 din Planul de acțiune de la Cartagena.

### (8)

> La 3 decembrie 2010, statele părți la convenție au adoptat „Directiva statelor părți către Unitatea de sprijin pentru punere în aplicare (ISU)”, prin care statele părți au convenit ca ISU să ofere consiliere și sprijin tehnic statelor părți cu privire la punerea în aplicare și la universalizarea convenției, să faciliteze comunicarea în rândul statelor părți și să promoveze comunicarea și informarea cu privire la convenție atât în direcția statelor care nu sunt părți la convenție, cât și a publicului. ISU a fost însărcinată să asigure legătura și coordonarea corespunzătoare cu organizațiile internaționale relevante care participă la lucrările convenției, inclusiv ICBL, CICR, FISCR, ONU și GICHD.

### (9)

> La 2 decembrie 2011, Adunarea Generală a Organizației Națiunilor Unite a adoptat Rezoluția 66/29 referitoare la punerea în aplicare a Convenției privind interzicerea utilizării, stocării, producerii și transferului de mine antipersonal și distrugerea acestora. Adunarea Generală a reamintit că, în cadrul celei de a doua conferințe de revizuire a convenției, comunitatea internațională a examinat punerea în aplicare a convenției și că statele părți la convenție au adoptat Planul de acțiune de la Cartagena, subliniind importanța punerii în aplicare depline și efective a convenției, precum și respectarea acesteia, inclusiv prin punerea în aplicare a Planului de acțiune de la Cartagena. Statele părți la convenție au invitat toate statele care nu o făcuseră deja să ratifice sau să adere la convenție și au îndemnat toate statele să rămână preocupate de această chestiune la cel mai înalt nivel politic și să promoveze respectarea convenției prin contacte bilaterale, subregionale, regionale și multilaterale, activități de informare, seminarii și prin alte mijloace.

### (10)

> În 2012 și 2013 vor avea loc reuniuni ale statelor părți la convenție. Comunitatea internațională se va reuni apoi în 2014 pentru cea de a treia conferință de revizuire a convenției pentru a evalua progresele înregistrate în punerea în aplicare a Planului de acțiune de la Cartagena. Până atunci, se așteaptă ca punerea în aplicare a Planului de acțiune de la Cartagena să aducă o contribuție substanțială la progresele destinate să pună capăt suferinței și vătămărilor provocate de minele antipersonal,


## Articole

### Articolul 1

> (1) În sprijinul punerii în aplicare a Planului de acțiune 2010-2014 de la Cartagena (denumit în continuare „Planul de acțiune de la Cartagena”), adoptat de statele părți la Convenția privind interzicerea utilizării, stocării, producerii și transferului de mine antipersonal și distrugerea acestora (denumită în continuare „convenția”), în cadrul Strategiei europene de securitate și în conformitate cu deciziile relevante ale comunității internaționale, Uniunea urmărește următoarele obiective: (a) sprijinirea eforturilor din partea statelor părți la convenție de a pune în aplicare aspectele legate de asistența acordată victimelor din cadrul Planului de acțiune de la Cartagena; (b) sprijinirea eforturilor din partea statelor părți la convenție de a pune în aplicare aspectele legate de deminare din cadrul Planului de acțiune de la Cartagena; (c) promovarea universalității convenției; (d) demonstrarea angajamentului permanent al Uniunii și al statelor sale membre față de convenție și a hotărârii lor de a coopera cu statele care au nevoie de sprijin în îndeplinirea angajamentelor lor în temeiul convenției și de a extinde asistența față de acestea, precum și consolidarea rolului de frunte al Uniunii în urmărirea viziunii convenției în legătură cu o încetare definitivă a suferințelor și a vătămărilor provocate de minele antipersonal.
>
> (2) Toate obiectivele menționate la alineatul (1) sunt urmărite în așa fel încât să consolideze cultura consacrată a convenției de parteneriat și colaborare între state, organizații neguvernamentale și de altă natură și partenerii locali, în special prin colaborarea strânsă cu factorii relevanți pentru a consolida manifestările specifice ale unei astfel de colaborări.
>
> (3) Pentru realizarea obiectivelor menționate la alineatul (1), Uniunea se angajează să întreprindă următoarele proiecte: (a) asistența acordată victimelor: oferirea de sprijin tehnic pentru până la opt cazuri, desfășurarea a până la cinci evaluări la mijlocul perioadei și executarea a până la cinci acțiuni de monitorizare; (b) deminarea: desfășurarea a până la cinci evaluări la mijlocul perioadei și executarea a până la cinci acțiuni de monitorizare; (c) universalizarea convenției: sprijinirea unui grup operativ la nivel înalt, efectuarea unui studiu privind securitatea frontierelor fără mine antipersonal și organizarea a până la trei ateliere privind universalizarea; (d) demonstrarea angajamentului Uniunii: pregătirea unor evenimentele de lansare și de închidere, asigurarea accesibilității site-ului web al convenției, asigurarea disponibilității largi a angajamentelor de asistență acordată victimelor ale statelor părți la convenție, organizarea unei vizite a presei și producerea de materiale și publicații destinate comunicării. O descriere detaliată a proiectelor figurează în anexă.

### Articolul 2

> (1) Înaltul Reprezentant al Uniunii pentru afaceri externe și politica de securitate (denumit în continuare „Înaltul Reprezentant”) răspunde de punerea în aplicare a prezentei decizii.
>
> (2) Punerea în aplicare tehnică a proiectelor menționate la articolul 1 alineatul (3) se încredințează Unității de sprijin pentru punere în aplicare (ISU), reprezentată de Centrul internațional pentru deminare umanitară din Geneva (GICHD). ISU îndeplinește aceste sarcini sub controlul Înaltului Reprezentant. În acest scop, Înaltul Reprezentant încheie acordurile necesare cu GICHD.

### Articolul 3

> (1) Valoarea de referință financiară pentru implementarea proiectelor menționate la articolul 1 alineatul (3) este de 1 030 000 EUR.
>
> (2) Cheltuielile finanțate din suma prevăzută la alineatul (1) se gestionează în conformitate cu procedurile și normele aplicabile bugetului general al Uniunii.
>
> (3) Comisia supraveghează gestionarea corectă a cheltuielilor menționate la alineatul (1). În acest scop, aceasta încheie un acord de finanțare cu GICHD care prevede obligația ISU de a asigura contribuției Uniunii o vizibilitate corespunzătoare importanței acesteia.
>
> (4) Comisia depune eforturi în vederea încheierii acordului de finanțare menționat la alineatul (3) în cel mai scurt timp după intrarea în vigoare a prezentei decizii. Comisia informează Consiliul cu privire la orice dificultate survenită în decursul respectivului proces și cu privire la data încheierii acordului de finanțare.

### Articolul 4

> Înaltul Reprezentant raportează Consiliului cu privire la punerea în aplicare a prezentei decizii pe baza unor rapoarte periodice pregătite de ISU. Rapoartele respective stau la baza evaluării de către Consiliu. Comisia furnizează informații privind aspectele financiare ale punerii în aplicare a prezentei decizii.

### Articolul 5

> Prezenta decizie intră în vigoare la data adoptării.
>
> Expiră la 24 de luni de la data încheierii acordului de finanțare menționat la articolul 3 alineatul (3) sau la șase luni de la data intrării sale în vigoare, în cazul în care niciun acord de finanțare nu a fost încheiat în respectivul termen.

