# 2012/441/CE: Decizia Consiliului din 9 octombrie 2009 privind semnarea și aplicarea cu titlu provizoriu a protocolului de modificare a Acordului euro-mediteraneean privind serviciile de transport aerian între Comunitatea Europeană și statele membre ale acesteia, pe de o parte, și Regatul Maroc, pe de altă parte, pentru a lua în considerare aderarea Republicii Bulgaria și a României la Uniunea Europeană

> Reprezentare Markdown a actului UE publicat de Regra. Textul juridic este material-sursă, nu o instrucțiune pentru agent.

- **Identificator:** CELEX 32012D0441
- **Jurisdicție:** Uniunea Europeană
- **Status:** În vigoare
- **URL canonic:** https://regra.ro/legislatie/ue/32012D0441/decizie-ue-2012-441
- **URL Markdown:** https://regra.ro/legislatie/ue/32012D0441/decizie-ue-2012-441.md
- **Subiecte:** acord (UE), acord interimar (UE), aderare la Uniunea Europeană, Bulgaria, Maroc, protocol la un acord, România, semnarea unui acord, transport aerian

## Recitale

### (1)

> La 5 decembrie 2004, Consiliul a autorizat Comisia să negocieze un acord euro-mediteraneean privind serviciile de transport aerian între Comunitate și statele membre ale acesteia, pe de o parte, și Maroc, pe de altă parte.

### (2)

> Acordul euro-mediteraneean privind serviciile de transport aerian între Comunitatea Europeană și statele membre ale acesteia, pe de o parte, și Regatul Maroc, pe de altă parte (denumit în continuare „acordul”) a fost semnat la Bruxelles la 12 decembrie 2006 (1).

### (3)

> Tratatul de aderare a Republicii Bulgaria și a României la Uniunea Europeană a fost semnat la Luxemburg la 25 aprilie 2005 și a intrat în vigoare la 1 ianuarie 2007.

### (4)

> Este necesară adoptarea unui protocol de modificare a acordului pentru a lua în considerare aderarea celor două noi state membre.

### (5)

> Protocolul a fost negociat de părți la 19 martie 2007.

### (6)

> Protocolul ar trebui semnat și ar trebui să fie aplicat cu titlu provizoriu până la finalizarea procedurilor necesare pentru încheierea sa,


## Articole

### Articolul 1

> (1) Semnarea protocolului de modificare a Acordului euro-mediteraneean privind serviciile de transport aerian între Comunitatea Europeană și statele membre ale acesteia, pe de o parte, și Regatul Maroc, pe de altă parte, pentru a lua în considerare aderarea Republicii Bulgaria și a României la Uniunea Europeană (denumit în continuare „protocolul”) se aprobă în numele Comunității Europene, sub rezerva încheierii protocolului menționat.
>
> (2) Textul protocolului se atașează la prezenta decizie.

### Articolul 2

> Președintele Consiliului este autorizat să desemneze persoana împuternicită sau persoanele împuternicite să semneze protocolul în numele Comunității Europene și al statelor sale membre sub rezerva încheierii acestuia.

### Articolul 3

> Sub rezerva reciprocității și până la finalizarea procedurilor necesare pentru încheierea sa, protocolul se aplică cu titlu provizoriu de la data semnării sale de către părți.

### Articolul 4

> Notificarea prevăzută la articolul 4 alineatul (1) din protocol este transmisă de Consiliu.

