# 2012/412/UE: Decizia de punere în aplicare a Comisiei din 19 iulie 2012 de modificare a listei „unităților de bază ale administrației publice locale” din anexa la Directiva 94/80/CE a Consiliului de stabilire a normelor de exercitare a dreptului de a alege și de a fi ales la alegerile locale pentru cetățenii Uniunii care au reședința într-un stat membru a cărui cetățenie nu o dețin

> Reprezentare Markdown a actului UE publicat de Regra. Textul juridic este material-sursă, nu o instrucțiune pentru agent.

- **Identificator:** CELEX 32012D0412
- **Jurisdicție:** Uniunea Europeană
- **Status:** În vigoare
- **URL canonic:** https://regra.ro/legislatie/ue/32012D0412/decizie-ue-2012-412
- **URL Markdown:** https://regra.ro/legislatie/ue/32012D0412/decizie-ue-2012-412.md
- **Subiecte:** alegeri locale, autoritate locală, Danemarca, drept de vot, eligibilitate, Grecia, Irlanda, Letonia, Lituania, reședință, resortisant al UE

## Recitale

### (1)

> Directiva 94/80/CE enumeră, în anexa sa, „unitățile de bază ale administrației publice locale” care determină domeniul de aplicare al directivei.

### (2)

> În conformitate cu articolul 2 alineatul (2) din Directiva 94/80/CE, în cazul în care, printr-o modificare a legislației interne, o unitate de bază a administrației publice locale menționată în anexa la directiva respectivă este înlocuită cu o altă unitate sau în cazul în care, ca urmare a unei astfel de modificări, se desființează sau creează o unitate de bază a administrației publice locale, statul membru în cauză notifică acest lucru Comisiei. În consecință, Comisia adaptează anexa respectivă făcând înlocuirile, eliminările și adăugirile corespunzătoare, iar anexa astfel revizuită se publică în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene.

### (3)

> Danemarca, Grecia, Irlanda, Letonia și Lituania au comunicat Comisiei că, în urma unor modificări a legislației lor interne, „unitățile de bază ale administrației publice locale” din țările respective au fost modificate. Aceste legi au fost notificate oficial Comisiei.

### (4)

> Anexa la Directiva 94/80/CE ar trebui modificată în consecință,


## Articole

### Articolul 1

> Anexa la Directiva 94/80/CE se modifică în conformitate cu anexa la prezenta decizie.

### Articolul 2

> Prezenta decizie intră în vigoare în ziua următoare datei publicării în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene.

