# 2012/219/UE: Decizia de punere în aplicare a Comisiei din 24 aprilie 2012 recunoscând Serbia ca fiind indemnă de Clavibacter michiganensis ssp. sepedonicus (Spieckerman și Kotthoff) Davis et al . \[notificată cu numărul C(2012) 2524\]

> Reprezentare Markdown a actului UE publicat de Regra. Textul juridic este material-sursă, nu o instrucțiune pentru agent.

- **Identificator:** CELEX 32012D0219
- **Jurisdicție:** Uniunea Europeană
- **Status:** Inactiv
- **URL canonic:** https://regra.ro/legislatie/ue/32012D0219/decizie-ue-2012-219
- **URL Markdown:** https://regra.ro/legislatie/ue/32012D0219/decizie-ue-2012-219.md
- **Subiecte:** bolile plantelor, culturi de rădăcinoase, import (UE), inspecție fitosanitară, restricție de import, Serbia

## Recitale

### (1)

> Punctul 12 din partea A din anexa III la Directiva 2000/29/CE prevede o interdicție generală în ceea ce privește introducerea în Uniune a tuberculilor din specia Solanum L. și a hibrizilor lor, alții decât cei specificați la punctele 10 și 11 din respectiva parte A, inclusiv a tuberculilor de Solanum tuberosum L., originari din țări terțe. Interdicția respectivă nu se aplică țărilor terțe europene recunoscute ca fiind indemne de Clavibacter michiganensis ssp. sepedonicus (Spieckerman și Kotthoff) Davis et al. (denumit în continuare „organismul”).

### (2)

> Din rapoartele oficiale referitoare la campaniile de anchete din 2009, 2010 și 2011, furnizate de către Serbia, și din informațiile colectate în timpul unei misiuni desfășurate în această țară de către Oficiul Alimentar și Veterinar în noiembrie și decembrie 2009 reiese că organismul nu este prezent în Serbia și că această țară a aplicat procedurile de control, inspecție și testare pentru depistarea prezenței organismului în importuri și în producția internă de tuberculi de Solanum tuberosum L.

### (3)

> Prin urmare, este adecvat să se recunoască Serbia ca fiind indemnă de acest organism.

### (4)

> Prezenta decizie nu aduce atingere niciunei constatări ulterioare care ar putea atesta prezența organismului în Serbia.

### (5)

> Comisia va solicita Serbiei să furnizeze, pe bază anuală, informațiile necesare pentru a verifica faptul că Serbia continuă să fie indemnă de acest organism.

### (6)

> Măsurile prevăzute în prezenta decizie sunt conforme cu avizul Comitetului fitosanitar permanent,


## Articole

### Articolul 1 — Recunoaștere

> Serbia este recunoscută ca fiind indemnă de Clavibacter michiganensis ssp. sepedonicus (Spieckerman și Kotthoff) Davis et al.

### Articolul 2 — Destinatari

> Prezenta decizie se adresează statelor membre.

