# 2012/196/CE: Decizia Consiliului din 13 iulie 2009 privind semnarea și aplicarea provizorie a Acordului interimar de instituire a unui cadru pentru un acord de parteneriat economic între state din Africa de Est și de Sud, pe de o parte, și Comunitatea Europeană și statele sale membre, pe de altă parte

> Reprezentare Markdown a actului UE publicat de Regra. Textul juridic este material-sursă, nu o instrucțiune pentru agent.

- **Identificator:** CELEX 32012D0196
- **Jurisdicție:** Uniunea Europeană
- **Status:** În vigoare
- **URL canonic:** https://regra.ro/legislatie/ue/32012D0196/decizie-ue-2012-196
- **URL Markdown:** https://regra.ro/legislatie/ue/32012D0196/decizie-ue-2012-196.md
- **Subiecte:** acord de asociere (UE), acord economic, acord interimar (UE), Comore, Madagascar, Mauritius, semnarea unui acord, Seychelles, Zambia, Zimbabwe

## Recitale

### (1)

> La 12 iunie 2002, Consiliul a autorizat Comisia să înceapă negocieri în vederea încheierii unor acorduri de parteneriat economic cu statele din Africa, Caraibe și Pacific (ACP).

### (2)

> Negocierile în vederea unui acord interimar de instituire a unui cadru pentru un acord de parteneriat economic (denumit în continuare „APE interimar”) s-au încheiat la 28 noiembrie 2007 cu Seychelles, Zambia și Zimbabwe. La 4 decembrie 2007, APE interimar a fost parafat de Mauritius, iar la 11 decembrie 2007 de Comore și Madagascar.

### (3)

> Articolul 62 alineatul (4) din APE interimar prevede aplicarea provizorie a acordului până la intrarea în vigoare a acestuia.

### (4)

> APE interimar ar trebui să fie semnat în numele Comunității și, în ceea ce privește elementele care țin de competența Comunității, să se aplice cu titlu provizoriu, sub rezerva încheierii sale la o dată ulterioară,


## Articole

### Articolul 1

> Se aprobă, în numele Comunității, semnarea Acordului interimar de instituire a unui cadru pentru un Acord de parteneriat economic între statele din Africa de Est și de Sud, pe de o parte, și Comunitatea Europeană și statele sale membre, pe de altă parte, sub rezerva deciziei Consiliului privind încheierea respectivului acord de parteneriat economic.
>
> Textul APE interimar se atașează la prezenta decizie.

### Articolul 2

> (1) În sensul articolului 64 alineatul (3) din APE interimar, delegația CE în cadrul Comitetului APE este alcătuită din membri ai Consiliului și din reprezentanți ai Comisiei. Delegația este prezidată în comun de Comisie și președinția Consiliului.
>
> (2) Consiliul stabilește poziția care urmează să fie adoptată de Comunitate în cadrul Comitetului APE, pe baza unei propuneri din partea Comisiei și în conformitate cu dispozițiile corespunzătoare din tratat.

### Articolul 3

> Președintele Consiliului este autorizat să desemneze persoana sau persoanele împuternicite să semneze APE interimar în numele Comunității Europene, sub rezerva încheierii acestuia.

### Articolul 4

> În ceea ce privește elementele care țin de competența Comunității, APE interimar se aplică cu titlu provizoriu, în conformitate cu articolul 62 alineatul (4) din acesta, până la finalizarea procedurilor necesare încheierii sale. Comisia publică un aviz prin care comunică data aplicării provizorii.

