# 2012/187/UE: Decizia de punere în aplicare a Comisiei din 4 aprilie 2012 de modificare a Directivei 2001/861/CE în ceea ce privește substanța novaluron \[notificată cu numărul C(2012) 2164\] Text cu relevanță pentru SEE

> Reprezentare Markdown a actului UE publicat de Regra. Textul juridic este material-sursă, nu o instrucțiune pentru agent.

- **Identificator:** CELEX 32012D0187
- **Jurisdicție:** Uniunea Europeană
- **Status:** În vigoare
- **URL canonic:** https://regra.ro/legislatie/ue/32012D0187/decizie-ue-2012-187
- **URL Markdown:** https://regra.ro/legislatie/ue/32012D0187/decizie-ue-2012-187.md
- **Subiecte:** autorizație de vânzare, insecticid, inspecție fitosanitară, retragere de pe piață

## Recitale

### (1)

> În conformitate cu articolul 80 alineatul (1) litera (a) din Regulamentul (CE) nr. 1107/2009, Directiva 91/414/CEE continuă să se aplice substanțelor active pentru care s-a adoptat o hotărâre în conformitate cu articolul 6 alineatul (3) din Directiva 91/414/CEE, înainte de 14 iunie 2011.

### (2)

> În conformitate cu articolul 6 alineatul (2) din Directiva 91/414/CEE, autoritățile din Regatul Unit au primit la 29 martie 2001 o solicitare din partea societății Makhteshim Agan Ltd. în vederea înscrierii substanței active novaluron în anexa I la Directiva 91/414/CEE.

### (3)

> Decizia 2001/861/CE a Comisiei (3) a confirmat faptul că, la examinarea preliminară, dosarul a fost considerat a fi „complet” în sensul că ar putea fi considerat că îndeplinește, în principiu, cerințele privind datele și informațiile din anexa II și anexa III la Directiva 91/414/CEE.

### (4)

> Statelor membre li s-a dat astfel posibilitatea să acorde autorizații provizorii pentru produse fitosanitare care conțin novaluron pe o perioadă inițială de trei ani, în conformitate cu articolul 8 alineatul (1) din Directiva 91/414/CEE. Respectiva perioadă inițială de trei ani poate începe în orice moment, după evaluarea solicitării.

### (5)

> În conformitate cu articolul 11 alineatul (6) al treilea paragraf teza a doua din Regulamentul (UE) nr. 188/2011 al Comisiei din 25 februarie 2011 de stabilire a normelor detaliate de punere în aplicare a Directivei 91/414/CEE a Consiliului în ceea ce privește procedura de evaluare a substanțelor active care nu existau pe piață la doi ani de la data notificării directivei menționate (4), Autoritatea Europeană pentru Siguranța Alimentară (denumită în continuare „Autoritatea”) a cerut la 16 iunie 2011 statului membru raportor să solicite informații suplimentare de la solicitant.

### (6)

> Prin scrisoarea din 29 februarie 2012, solicitantul a informat Regatul Unit, Autoritatea și Comisia cu privire la intenția sa de a nu mai sprijini evaluarea și de a nu mai pune alte date la dispoziție. Prin aceeași scrisoare, solicitantul și-a retras solicitarea. Deoarece nu au fost furnizate informațiile suplimentare solicitate de Autoritate, dosarul nu mai poate fi considerat complet.

### (7)

> Prin urmare, Decizia 2001/861/CE ar trebui să fie modificată în consecință.

### (8)

> Prin urmare, autorizațiile provizorii existente ar trebui retrase și nu ar trebui să mai fie acordate autorizații noi.

### (9)

> În ceea ce privește produsele de protecție a plantelor care conțin novaluron, în cazul în care statele membre acordă o perioadă de grație în conformitate cu articolul 4 alineatul (6) din Directiva 91/414/CEE, această perioadă ar trebui să expire cel târziu la un an de la retragerea autorizației respective.

### (10)

> Măsurile prevăzute în prezenta decizie sunt conforme cu avizul Comitetului permanent pentru lanțul alimentar și sănătatea animală,


## Articole

### Articolul 1

> Anexa la Decizia 2001/861/CE se înlocuiește cu textul din anexa la prezenta decizie.

### Articolul 2

> Statele membre se asigură că:
>
> (a) autorizațiile pentru produsele de protecție a plantelor care conțin novaluron sunt retrase până la data de 3 octombrie 2012;
>
> (b) autorizațiile pentru produsele de protecție a plantelor care conțin novaluron nu se mai acordă sau nu se mai reînnoiesc începând cu data publicării prezentei decizii.

### Articolul 3

> Orice perioadă de grație acordată de statele membre în conformitate cu articolul 4 alineatul (6) din Directiva 91/414/CEE este cât mai scurtă posibil și expiră cel târziu la 12 luni de la retragerea autorizației respective.

### Articolul 4

> Prezenta decizie se adresează statelor membre.

