# 2012/85/UE: Decizia de punere în aplicare a Consiliului din 10 februarie 2012 de autorizare a Spaniei și Franței să adopte o măsură specială de derogare de la articolul 5 din Directiva 2006/112/CE privind sistemul comun al taxei pe valoarea adăugată

> Reprezentare Markdown a actului UE publicat de Regra. Textul juridic este material-sursă, nu o instrucțiune pentru agent.

- **Identificator:** CELEX 32012D0085
- **Jurisdicție:** Uniunea Europeană
- **Status:** În vigoare
- **URL canonic:** https://regra.ro/legislatie/ue/32012D0085/decizie-ue-2012-85
- **URL Markdown:** https://regra.ro/legislatie/ue/32012D0085/decizie-ue-2012-85.md
- **Subiecte:** cooperare transfrontalieră, derogare de la legislația UE, distribuția energiei electrice, Franța, rețea transeuropeană, Spania, TVA

## Recitale

### (1)

> Prin scrisorile înregistrate la Comisie în data de 5 septembrie 2011 și, respectiv, 13 septembrie 2011, Spania și Franța au solicitat autorizația de a adopta o măsură specială de derogare de la dispozițiile Directivei 2006/112/CE în legătură cu construirea unei interconexiuni subterane între rețelele lor electrice.

### (2)

> Comisia a informat celelalte state membre prin scrisori datate 25 octombrie 2011 cu privire la solicitările înaintate de Spania și Franța. Prin scrisorile din 27 octombrie 2011, Comisia a notificat Spania și Franța că deține toate informațiile necesare pentru analiza cererilor.

### (3)

> La 27 iunie 2008, Spania și Franța au semnat un acord pentru construirea unei interconexiuni electrice subterane între Santa Llogaia, Spania și Baixas, Franța.

### (4)

> În urma acestei măsuri speciale, interconexiunea electrică subterană urmează să fie considerată ca fiind situată în proporție de 50 % în Spania și 50 % în Franța în scopul livrarării de mărfuri și prestării de servicii, al achiziției intracomunitare de mărfuri și al importurilor de mărfuri destinate lucrărilor de construcție.

### (5)

> În absența unei astfel de măsuri, ar fi necesar, în conformitate cu principiul teritorialității, să se stabilească, pentru fiecare livrare, dacă locul de impozitare a fost în Spania sau în Franța.

### (6)

> Prin urmare, scopul măsurii speciale este simplificarea procedurii de percepere a taxei pe valoarea adăugată pentru construirea interconexiunii electrice subterane.

### (7)

> Derogarea ar putea afecta cuantumul global al veniturilor din impozite ale statelor membre colectate în etapa consumului final numai într-o măsură neglijabilă și nu are un impact negativ asupra resurselor proprii ale Uniunii provenind din taxa pe valoarea adăugată,


## Articole

### Articolul 1

> Prin derogare de la articolul 5 din Directiva 2006/112/CE, Spania și Franța sunt autorizate să considere că interconexiunea electrică subterană dintre Santa Llogaia, Spania și Baixas, Franța se află în proporție de 50 % pe teritoriul Spaniei și de 50 % pe teritoriul Franței în scopul livrării de mărfuri și prestării de servicii, al achiziției intracomunitare de mărfuri și al importurilor de mărfuri destinate lucrărilor de construcție a acesteia.

### Articolul 2

> Prezenta decizie produce efecte la data notificării acesteia.

### Articolul 3

> Prezenta decizie se adresează Regatului Spaniei și Republicii Franceze.

