# Regulamentul de punere în aplicare (UE) nr. 1308/2011 al Comisiei din 14 decembrie 2011 de stabilire a coeficientului de atribuire, de respingere a cererilor ulterioare și de încheiere a perioadei de depunere a cererilor pentru cantitățile disponibile de zahăr peste cotă pentru comercializare pe piața Uniunii Europene cu taxă pe excedent redusă în anul de comercializare 2011/2012

> Reprezentare Markdown a actului UE publicat de Regra. Textul juridic este material-sursă, nu o instrucțiune pentru agent.

- **Identificator:** CELEX 32011R1308
- **Jurisdicție:** Uniunea Europeană
- **Status:** În vigoare
- **URL canonic:** https://regra.ro/legislatie/ue/32011R1308/regulament-ue-2011-1308
- **URL Markdown:** https://regra.ro/legislatie/ue/32011R1308/regulament-ue-2011-1308.md
- **Subiecte:** cotă de producție, izoglucoză, marketing, piața agricolă a UE, surplus agricol, zahăr alb

## Recitale

### (1)

> Cantitățile care fac obiectul cererilor de licență pentru zahărul peste cotă depuse în perioada 4 decembrie 2011-7 decembrie 2011 și notificate Comisiei depășesc limita prevăzută la articolul 1 din Regulamentul de punere în aplicare (UE) nr. 1240/2011.

### (2)

> Prin urmare, în conformitate cu articolul 5 din Regulamentul de punere în aplicare (UE) nr. 1240/2011, este necesar să se stabilească un coeficient de atribuire pe care statele membre să îl aplice cantităților la care se referă fiecare cerere de licență notificată, să se respingă cererile care nu au fost încă notificate și să se încheie perioadele de depunere a cererilor.

### (3)

> Pentru a se acționa înainte de emiterea licențelor solicitate, prezentul regulament trebuie să intre în vigoare la data publicării în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene,


## Articole

### Articolul 1

> Cantităților care fac obiectul cererilor de licență pentru zahărul peste cotă depuse în temeiul Regulamentului de punere în aplicare (UE) nr. 1240/2011 în perioada 4 decembrie 2011-7 decembrie 2011 și notificate Comisiei li se aplică un coeficient de atribuire de 21,680216 %.
>
> Cererile de licență depuse în perioada 8 decembrie 2011-15 decembrie 2011 se resping.
>
> Perioadele de depunere a cererilor de licență se încheie începând cu 15 decembrie 2011.

### Articolul 2

> Prezentul regulament intră în vigoare la data publicării în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene.

