# Regulamentul de punere în aplicare (UE) nr. 1074/2011 al Comisiei din 24 octombrie 2011 privind autorizarea Saccharomyces cerevisiae NCYC R-625 ca aditiv pentru hrana purceilor înțărcați (titularul autorizației: Integro Gida SAN. ve TIC. A.S. reprezentat de RM Associates Ltd) Text cu relevanță pentru SEE

> Reprezentare Markdown a actului UE publicat de Regra. Textul juridic este material-sursă, nu o instrucțiune pentru agent.

- **Identificator:** CELEX 32011R1074
- **Jurisdicție:** Uniunea Europeană
- **Status:** În vigoare
- **URL canonic:** https://regra.ro/legislatie/ue/32011R1074/regulament-ue-2011-1074
- **URL Markdown:** https://regra.ro/legislatie/ue/32011R1074/regulament-ue-2011-1074.md
- **Subiecte:** aditivi alimentari, alimente industriale, autorizație de vânzare, hrană pentru animale, porcine

## Recitale

### (1)

> Regulamentul (CE) nr. 1831/2003 prevede autorizarea utilizării aditivilor pentru hrana animalelor și prezintă motivele și procedurile de acordare a unei astfel de autorizații.

### (2)

> În conformitate cu articolul 7 din Regulamentul (CE) nr. 1831/2003, a fost depusă o cerere de autorizare pentru Saccharomyces cerevisiae NCYC R-625. Cererea respectivă a fost însoțită de informațiile și documentele necesare în temeiul articolului 7 alineatul (3) din Regulamentul (CE) nr. 1831/2003.

### (3)

> Cererea se referă la autorizarea preparatului menționat în anexă ca aditiv pentru hrana purceilor înțărcați, în vederea clasificării în categoria „aditivi zootehnici”.

### (4)

> În avizul său din 11 mai 2011 (2), Autoritatea Europeană pentru Siguranța Alimentară (denumită în continuare „autoritatea”) a concluzionat că, în condițiile de utilizare propuse, Saccharomyces cerevisiae NCYC R-625 nu are efecte nocive asupra sănătății animalelor, a sănătății oamenilor sau asupra mediului și că acest aditiv poate îmbunătăți creșterea performanței purceilor înțărcați. Autoritatea nu consideră că sunt necesare cerințe specifice de monitorizare ulterioară introducerii pe piață. Aceasta a verificat, de asemenea, raportul privind metoda de analiză a aditivului furajer în hrana animalelor, prezentat de laboratorul de referință înființat prin Regulamentul (CE) nr. 1831/2003.

### (5)

> Evaluarea Saccharomyces cerevisiae NCYC R-625 arată că sunt îndeplinite condițiile de autorizare prevăzute la articolul 5 din Regulamentul (CE) nr. 1831/2003. În consecință, utilizarea acestui preparat ar trebui să fie autorizată, astfel cum este specificat în anexa la prezentul regulament.

### (6)

> Măsurile prevăzute în prezentul regulament sunt conforme cu avizul Comitetului permanent pentru lanțul alimentar și sănătatea animală,


## Articole

### Articolul 1

> Preparatul specificat în anexă, aparținând categoriei „aditivi zootehnici” și grupului funcțional „stabilizatori ai florei intestinale”, este autorizat ca aditiv în hrana animalelor, în condițiile menționate în anexa respectivă.

### Articolul 2

> Prezentul regulament intră în vigoare în a douăzecea zi de la data publicării în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene.

