# Regulamentul (UE) nr. 1011/2011 al Consiliului din 13 octombrie 2011 de modificare a Regulamentului (UE) nr. 442/2011 privind măsuri restrictive având în vedere situația din Siria

> Reprezentare Markdown a actului UE publicat de Regra. Textul juridic este material-sursă, nu o instrucțiune pentru agent.

- **Identificator:** CELEX 32011R1011
- **Jurisdicție:** Uniunea Europeană
- **Status:** Inactiv
- **URL canonic:** https://regra.ro/legislatie/ue/32011R1011/regulament-ue-2011-1011
- **URL Markdown:** https://regra.ro/legislatie/ue/32011R1011/regulament-ue-2011-1011.md
- **Subiecte:** restricții comerciale, sancțiuni economice, sancțiuni internaționale, Siria, țiței neprelucrat

## Recitale

### (1)

> La 9 mai 2011, Consiliul a adoptat Regulamentul (UE) nr. 442/2011 (2) privind măsuri restrictive având în vedere situația din Siria.

### (2)

> La 2 septembrie 2011 (3), Consiliul a modificat Regulamentul (UE) nr. 442/2011 pentru a extinde măsurile împotriva Siriei, incluzând o extindere a criteriilor de includere pe listă și o interdicție privind achiziționarea, importul sau transportul de petrol brut din Siria. La 23 septembrie 2011 (4), Consiliul a modificat din nou Regulamentul (UE) nr. 442/2011 în vederea extinderii suplimentare a măsurilor împotriva Siriei pentru a include o interdicție privind investițiile în sectorul petrolului brut, adăugarea de noi nume pe listă și interzicerea livrării de bancnote și monede siriene Băncii Centrale a Siriei.

### (3)

> Decizia 2011/684/PESC a Consiliului (5) de modificare a Deciziei 2011/273/PESC prevede adoptarea unei măsuri suplimentare, și anume includerea pe listă a unei noi entități, alături de o derogare care să permită, pe o perioadă limitată, utilizarea fondurilor înghețate primite ulterior de entitatea respectivă în legătură cu finanțarea comerțului cu persoane și entități neincluse pe listă.

### (4)

> Măsura respectivă intră în domeniul de aplicare a Tratatului privind funcționarea Uniunii Europene și, în consecință, este necesară o reglementare la nivelul Uniunii pentru punerea sa în aplicare, în special pentru a se asigura aplicarea sa uniformă de către operatorii economici din toate statele membre.

### (5)

> Pentru a garanta eficacitatea măsurii prevăzute de prezentul regulament, acesta trebuie să intre în vigoare imediat după publicare,


## Articole

### Articolul 1

> Regulamentul (UE) nr. 442/2011 se modifică după cum urmează:
>
> 1. La articolul 4 alineatele (1) și (2), articolul 5 alineatele (2) și (3) și articolul 6 litera (a), cuvintele „anexa II” se înlocuiesc cu cuvintele „anexele II și IIa”.
>
> 2. La articolul 7 literele (a) și (c), articolul 9 și articolul 14 alineatul (1), cuvintele „anexa II” se înlocuiesc cu cuvintele „anexa II sau anexa IIa”.
>
> 3. La articolul 5, alineatul (1) se înlocuiește cu următorul text: „(1) Anexele II și IIa cuprind următoarele: (a) anexa II cuprinde o listă a persoanelor fizice și juridice, a entităților și organismelor care, în conformitate cu articolul 4 alineatul (1) din Decizia 2011/273/PESC, au fost identificate de Consiliu ca fiind persoane sau entități răspunzătoare de represiunea violentă împotriva populației civile din Siria, persoane și entități care beneficiază de pe urma regimului sau care sprijină regimul, precum și persoane fizice sau juridice și entități asociate cu acestea, care nu fac obiectul articolului 9a; (b) anexa IIa cuprinde lista entităților care, în conformitate cu articolul 4 alineatul (1) din Decizia 2011/273/PESC, au fost identificate de Consiliu ca fiind entități asociate cu persoanele sau entitățile răspunzătoare de represiunea violentă împotriva populației civile din Siria sau cu persoane și entități care beneficiază de pe urma regimului sau care sprijină regimul, care fac obiectul articolului 9a.”
>
> (4) La articolul 14, alineatul (4) se înlocuiește cu următorul alineat: „(4) Listele din anexele II și IIa se revizuiesc periodic și cel puțin la fiecare 12 luni.”
>
> (5) Se introduce următorul articol: „Articolul 9a Prin derogare de la articolul 4 alineatul (1), o entitate inclusă pe lista din anexa IIa poate efectua, pentru o perioadă de două luni de la data la care a fost desemnată, o plată din fondurile sau resursele economice înghețate care au fost încasate de entitatea respectivă după data la care a fost desemnată, cu condiția ca: (a) o astfel de plată să fie exigibilă în baza unui contract comercial; și (b) autoritatea competentă din statul membru relevant să fi stabilit că plata nu va fi primită direct sau indirect de către o persoană sau o entitate inclusă pe listele din anexa II sau anexa IIa.”

### Articolul 2

> Anexa II la Regulamentul (UE) nr. 442/2011 se modifică în conformitate cu anexa II la prezentul regulament.

### Articolul 3

> Textul anexei I la prezentul regulament se introduce ca anexa IIa la Regulamentul (UE) nr. 442/2011.

### Articolul 4

> Textul anexei IV la Regulamentul (UE) nr. 442/2011 se înlocuiește cu anexa III la prezentul regulament.

### Articolul 5

> Prezentul regulament intră în vigoare la data publicării în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene.

