# Regulamentul de punere în aplicare (UE) nr. 311/2011 al Comisiei din 31 martie 2011 de înlocuire a anexei I la Regulamentul (CE) nr. 673/2005 al Consiliului de instituire de drepturi vamale suplimentare la importurile anumitor produse originare din Statele Unite ale Americii

> Reprezentare Markdown a actului UE publicat de Regra. Textul juridic este material-sursă, nu o instrucțiune pentru agent.

- **Identificator:** CELEX 32011R0311
- **Jurisdicție:** Uniunea Europeană
- **Status:** Inactiv
- **URL canonic:** https://regra.ro/legislatie/ue/32011R0311/regulament-ue-2011-311
- **URL Markdown:** https://regra.ro/legislatie/ue/32011R0311/regulament-ue-2011-311.md
- **Subiecte:** diferend comercial, import, produs original, Statele Unite, tarif preferențial, taxă compensatorie, taxe corespunzătoare Tarifului Vamal Comun

## Recitale

### (1)

> Ca urmare a faptului că Statele Unite nu au adaptat legea privind dumpingul continuu și stoparea subvențiilor („Continued Dumping and Subsidy Offset Act” – CDSOA) în conformitate cu obligațiile asumate în cadrul acordurilor Organizației Mondiale a Comerțului (OMC), Regulamentul (CE) nr. 673/2005 a instituit o taxă vamală suplimentară ad valorem de 15 % la importul anumitor produse originare din Statele Unite ale Americii, aplicabilă începând cu 1 mai 2005. În conformitate cu autorizația acordată de OMC de suspendare a aplicării concesiilor acordate Statelor Unite, Comisia adaptează anual nivelul suspendării în funcție de nivelul de anulare sau de prejudiciere cauzat Comunității de CDSOA la acea dată.

### (2)

> Plățile efectuate în temeiul CDSOA în anul cel mai recent pentru care există date disponibile se referă la distribuirea taxelor antidumping și a celor compensatorii încasate în exercițiul financiar 2010 (1 octombrie 2009-30 septembrie 2010). Pe baza datelor publicate de Oficiul Vămilor și Protecției Frontierelor al Statelor Unite, nivelul de anulare sau de prejudiciere cauzat Uniunii Europene a fost evaluat la 9,96 milioane USD.

### (3)

> Dat fiind faptul că nivelul de anulare sau de prejudiciere și, în consecință, al suspendării a scăzut, cele 19 produse din anexa II care au fost adăugate în anul 2010 în lista din anexa I la Regulamentul (CE) nr. 673/2005 ar trebui eliminate în primul rând din lista prezentă în anexa I la respectivul regulament. Prin urmare, unsprezece produse din anexa I la Regulamentul (CE) nr. 673/2005 ar trebui retrase din anexa I la regulamentul menționat, respectându-se ordinea de pe respectiva listă.

### (4)

> Efectul unei taxe vamale suplimentare ad valorem de 15 % la importurile de produse originare din Statele Unite enumerate în anexa I modificată reprezintă, pe parcursul unui an, o valoare comercială care nu depășește 9,96 milioane USD.

### (5)

> Pentru a asigura că nu există întârzieri în procesul de vămuire a mărfurilor scoase de sub incidența taxei vamale suplimentare ad valorem de 15 %, prezentul regulament ar trebui să intre în vigoare în ziua publicării sale.

### (6)

> Măsurile prevăzute în prezentul regulament sunt conforme cu avizul Comitetului pentru măsuri de retorsiune comercială,


## Articole

### Articolul 1

> Anexa I la Regulamentul (CE) nr. 673/2005 se înlocuiește cu textul din anexa la prezentul regulament.

### Articolul 2

> Prezentul regulament intră în vigoare la data publicării în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene.
>
> Se aplică de la 1 mai 2011.

