# Decizia 2011/857/PESC a Consiliului din 19 decembrie 2011 de modificare și de prelungire a Acțiunii comune 2005/889/PESC privind instituirea Misiunii de Asistență la Frontieră a Uniunii Europene pentru punctul de trecere Rafah (EU BAM Rafah)

> Reprezentare Markdown a actului UE publicat de Regra. Textul juridic este material-sursă, nu o instrucțiune pentru agent.

- **Identificator:** CELEX 32011D0857
- **Jurisdicție:** Uniunea Europeană
- **Status:** În vigoare
- **URL canonic:** https://regra.ro/legislatie/ue/32011D0857/decizie-ue-2011-857
- **URL Markdown:** https://regra.ro/legislatie/ue/32011D0857/decizie-ue-2011-857.md
- **Subiecte:** control de frontieră, finanțarea UE, problema palestiniană, rolul internațional al UE

## Recitale

### (1)

> La 12 decembrie 2005, Consiliul a adoptat Acțiunea comună 2005/889/PESC privind instituirea Misiunii de Asistență la Frontieră a Uniunii Europene pentru punctul de trecere Rafah (EU BAM Rafah) (1).

### (2)

> La 26 mai 2011, Consiliul a adoptat Decizia 2011/312/PESC (2) de modificare a Acțiunii comune 2005/889/PESC și de prelungire a acesteia până la 31 decembrie 2011.

### (3)

> La 8 noiembrie 2011, Comitetul politic și de securitate (COPS) a recomandat prelungirea tehnică a misiunii cu încă șase luni.

### (4)

> EU BAM Rafah ar trebui să fie prelungită în continuare, de la 1 ianuarie 2012 până la 30 iunie 2012, în baza mandatului său actual.

### (5)

> Este de asemenea necesar să se stabilească valoarea de referință financiară destinată acoperirii cheltuielilor aferente EU BAM Rafah pentru perioada 1 ianuarie 2012-30 iunie 2012.

### (6)

> EU BAM Rafah se va desfășura în contextul unei situații care s-ar putea deteriora și care ar putea aduce atingere realizării obiectivelor acțiunii externe a Uniunii prevăzute la articolul 21 din Tratatul privind Uniunea Europeană,


## Articole

### Articolul 1

> Acțiunea comună 2005/889/PESC se modifică după cum urmează:
>
> 1. Articolul 12 se înlocuiește cu următorul text: „Articolul 12 Securitatea (1) Prin coordonare cu Direcția de securitate a Serviciului European de Acțiune Externă (SEAE), comandantul operației civile oferă șefului misiunii îndrumări cu privire la planificarea măsurilor de securitate și asigură punerea în aplicare corespunzătoare și eficientă a acestora pentru EU BAM Rafah, în conformitate cu articolele 5 și 9. (2) Șeful misiunii răspunde de securitatea EU BAM Rafah și de asigurarea respectării cerințelor minime de securitate aplicabile EU BAM Rafah, în conformitate cu politica UE privind securitatea personalului desfășurat în afara UE cu atribuții operaționale în temeiul titlului V din TUE și cu instrumentele sale conexe. (3) Șeful misiunii este asistat de un ofițer superior de securitate al misiunii (OSSM), care raportează șefului misiunii și menține, de asemenea, o strânsă relație funcțională cu Departamentul de securitate al SEAE. (4) Personalul EU BAM Rafah urmează o instruire obligatorie în domeniul securității înainte de a își începe exercitarea atribuțiilor, în conformitate cu OPLAN. De asemenea, personalul EU BAM Rafah urmează periodic, în teatrul de operații, instruiri organizate de OSSM.”;
>
> 2. La articolul 13, alineatul (1) se înlocuiește cu următorul text: „(1) Valoarea financiară de referință destinată acoperirii cheltuielilor aferente misiunii în perioada 25 noiembrie 2005-31 decembrie 2011 este de 21 570 000 EUR. Valoarea financiară de referință destinată acoperirii cheltuielilor aferente misiunii în perioada 1 ianuarie 2012-30 iunie 2012 este de 970 000 EUR.”;
>
> 3. La articolul 16, al doilea paragraf se înlocuiește cu următorul text: „Prezenta acțiune comună expiră la 30 iunie 2012.”.

### Articolul 2

> Prezenta decizie intră în vigoare la data adoptării.
>
> Se aplică de la 1 ianuarie 2012.

