# 2011/733/: Decizia Consiliului din 8 noiembrie 2011 de încheiere a unui acord privind participarea Republicii Bulgaria și a României la Spațiul Economic European și a patru acorduri conexe

> Reprezentare Markdown a actului UE publicat de Regra. Textul juridic este material-sursă, nu o instrucțiune pentru agent.

- **Identificator:** CELEX 32011D0733
- **Jurisdicție:** Uniunea Europeană
- **Status:** În vigoare
- **URL canonic:** https://regra.ro/legislatie/ue/32011D0733/decizie-ue-2011-733
- **URL Markdown:** https://regra.ro/legislatie/ue/32011D0733/decizie-ue-2011-733.md
- **Subiecte:** acord (UE), Bulgaria, Islanda, Norvegia, ratificare a unui acord, România, zonă economică europeană

## Recitale

### (1)

> Acordul privind participarea Republicii Bulgaria și a României la Spațiul Economic European și patru acorduri conexe au fost semnate, în numele Comunității Europene, la 25 iulie 2007, sub rezerva încheierii acestora, în conformitate cu Decizia 2007/566/CE a Consiliului (2).

### (2)

> Ca o consecință a intrării în vigoare a Tratatului de la Lisabona la 1 decembrie 2009, Uniunea Europeană a înlocuit Comunitatea Europeană și a succedat acesteia.

### (3)

> Acordurile respective ar trebui să fie aprobate,


## Articole

### Articolul 1

> Se aprobă în numele Uniunii Europene următoarele acorduri (3):
>
> — Acordul privind participarea Republicii Bulgaria și a României la Spațiul Economic European;
>
> — Acordul sub forma unui schimb de scrisori între Comunitatea Europeană și Regatul Norvegiei privind un program de cooperare pentru creștere economică și dezvoltare durabilă în Bulgaria;
>
> — Acordul sub forma unui schimb de scrisori între Comunitatea Europeană și Regatul Norvegiei privind un program de cooperare pentru creștere economică și dezvoltare durabilă în România;
>
> — Protocolul adițional la Acordul între Comunitatea Economică Europeană și Islanda ca urmare a aderării Republicii Bulgaria și a României la Uniunea Europeană; și
>
> — Protocolul adițional la Acordul între Comunitatea Economică Europeană și Regatul Norvegiei ca urmare a aderării Republicii Bulgaria și a României la Uniunea Europeană.

### Articolul 2

> Președintele Consiliului este autorizat prin prezenta să desemneze persoana sau persoanele împuternicite să depună, în numele Uniunii, instrumentul de aprobare prevăzut în fiecare acord, pentru a exprima consimțământul Uniunii de a fi parte la aceste acorduri (4).

### Articolul 3

> Președintele Consiliului efectuează, în numele Uniunii, următoarea notificare:
>
> „Ca o consecință a intrării în vigoare a Tratatului de la Lisabona la 1 decembrie 2009, Uniunea Europeană a înlocuit Comunitatea Europeană și i-a succedat acesteia, iar de la această dată exercită toate drepturile și își asumă toate obligațiile Comunității Europene. Prin urmare, trimiterile la «Comunitatea Europeană» în textul acordurilor se interpretează, după caz, ca trimiteri la «Uniunea Europeană».”

### Articolul 4

> Prezenta decizie intră în vigoare în ziua următoare datei adoptării sale.

