# 2011/202/UE: Decizia Consiliului din 28 februarie 2011 privind încheierea unui acord de parteneriat voluntar între Uniunea Europeană și Republica Congo privind asigurarea aplicării legislației în domeniul forestier, guvernanța și schimburile comerciale cu lemn și produse din lemn care intră în Uniunea Europeană (FLEGT)

> Reprezentare Markdown a actului UE publicat de Regra. Textul juridic este material-sursă, nu o instrucțiune pentru agent.

- **Identificator:** CELEX 32011D0202
- **Jurisdicție:** Uniunea Europeană
- **Status:** În vigoare
- **URL canonic:** https://regra.ro/legislatie/ue/32011D0202/decizie-ue-2011-202
- **URL Markdown:** https://regra.ro/legislatie/ue/32011D0202/decizie-ue-2011-202.md
- **Subiecte:** acord de cooperare (UE), Congo, holding forestier, industria lemnului, legislație silvică, operațiuni comerciale, produs din lemn, supravegherea importurilor

## Recitale

### (1)

> În mai 2003, Comisia Europeană a publicat un Plan de acțiune al UE privind asigurarea aplicării legislației în domeniul forestier, guvernanța și schimburile comerciale (FLEGT), în care se solicită adoptarea de măsuri pentru combaterea exploatării forestiere ilegale prin încheierea unor acorduri de parteneriat voluntar cu țările producătoare de lemn. Concluziile Consiliului privind planul de acțiune au fost adoptate în octombrie 2003 (1), iar Parlamentul a adoptat o rezoluție în iulie 2005 (2).

### (2)

> În conformitate cu Decizia 2010/615/UE a Consiliului (3), acordul de parteneriat voluntar între Uniunea Europeană și Republica Congo privind asigurarea aplicării legislației în domeniul forestier, guvernanța și schimburile comerciale cu lemn și produse din lemn care intră în Uniunea Europeană (denumit în continuare „acordul”) a fost semnat la 17 mai 2010, sub rezerva încheierii acestuia la o dată ulterioară.

### (3)

> Acordul ar trebui încheiat,


## Articole

### Articolul 1

> Prin prezenta decizie se aprobă în numele Uniunii acordul între Uniunea Europeană și Republica Congo privind asigurarea aplicării legislației în domeniul forestier, guvernanța și schimburile comerciale cu lemn și produse din lemn care intră în Uniunea Europeană (FLEGT).
>
> Textul acordului se atașează la prezenta decizie.

### Articolul 2

> Prin prezenta decizie, președintele Consiliului este autorizat să desemneze persoana împuternicită, în numele Uniunii, să procedeze la notificarea prevăzută la articolul 28 din acord, care exprimă acordul Uniunii de a-și asuma obligații.

### Articolul 3

> În cadrul Comitetului mixt pentru punerea în aplicare a acordului, înființat în conformitate cu articolul 19 din acord, Uniunea este reprezentată de reprezentanți ai Comisiei.
>
> Statele membre pot participa, în calitate de membri ai delegației Uniunii, la reuniunile Comitetului mixt pentru punerea în aplicare a acordului.

### Articolul 4

> În vederea modificării anexelor la acord în temeiul articolului 26 din acordul menționat, Comisia este autorizată, în conformitate cu procedura prevăzută la articolul 11 alineatul (3) din Regulamentul (CE) nr. 2173/2005 al Consiliului din 20 decembrie 2005 privind instituirea unui regim de licențe FLEGT pentru importurile de lemn în Comunitatea Europeană (4), să aprobe, în numele Uniunii, astfel de modificări aduse acordului.

### Articolul 5

> Prezenta decizie intră în vigoare la data adoptării.

