# 2011/91/UE: Decizia Comisiei din 10 februarie 2011 de autorizare a unui laborator din Republica Coreea pentru efectuarea de teste serologice de control al eficacității vaccinurilor antirabice \[notificată cu numărul C(2011) 656\] Text cu relevanță pentru SEE

> Reprezentare Markdown a actului UE publicat de Regra. Textul juridic este material-sursă, nu o instrucțiune pentru agent.

- **Identificator:** CELEX 32011D0091
- **Jurisdicție:** Uniunea Europeană
- **Status:** În vigoare
- **URL canonic:** https://regra.ro/legislatie/ue/32011D0091/decizie-ue-2011-91
- **URL Markdown:** https://regra.ro/legislatie/ue/32011D0091/decizie-ue-2011-91.md
- **Subiecte:** calitatea produselor, Coreea de Sud, organism de cercetare, standard de calitate, testare, turbare, vaccin

## Recitale

### (1)

> Decizia 2000/258/CE desemnează laboratorul din cadrul Agence nationale de sécurité sanitaire de l’alimentation, de l’environnement et du travail (ANSES) din Nancy (denumită anterior Agence française de sécurité sanitaire des aliments, AFSSA) ca fiind institutul specific responsabil cu stabilirea criteriilor necesare pentru standardizarea testelor serologice de control al eficacității vaccinurilor antirabice. Decizia respectivă stabilește, de asemenea, responsabilitățile laboratorului în cauză.

### (2)

> ANSES Nancy trebuie, în special, să evalueze laboratoarele statelor membre și ale țărilor terțe pentru a hotărî dacă acestea pot fi autorizate sau nu pentru efectuarea de teste serologice de control al eficacității vaccinurilor antirabice.

### (3)

> Autoritatea competentă din Coreea de Sud a înaintat o cerere de aprobare a unui laborator din țara terță respectivă pentru efectuarea de astfel de teste serologice.

### (4)

> La 6 septembrie 2010, ANSES Nancy a efectuat o evaluare a laboratorului în cauză și a furnizat Comisiei un raport favorabil referitor la evaluarea respectivă.

### (5)

> Prin urmare, laboratorul în cauză ar trebui să fie autorizat să efectueze teste serologice de control al eficacității vaccinurilor antirabice la câini, pisici și dihori domestici.

### (6)

> Măsurile prevăzute în prezenta decizie sunt conforme cu avizul Comitetului permanent pentru lanțul alimentar și sănătatea animală,


## Articole

### Articolul 1

> În conformitate cu articolul 3 alineatul (2) din Decizia 2000/258/CE, următorul laborator este autorizat să efectueze teste serologice de control al eficacității vaccinurilor antirabice la câini, pisici și dihori domestici:
>
> Komipharm International Co. LTD 1236-6 Jeoungwang-dong 420-450 Siheung-si, Gyeonggi-do Coreea de Sud.

### Articolul 2

> Prezenta decizie se aplică începând cu 1 martie 2011.

### Articolul 3

> Prezenta decizie se adresează statelor membre.

