# 2011/73/UE: Decizia Comisiei din 2 februarie 2011 de autorizare a introducerii pe piață a unui extract micelial obținut din Lentinula edodes (ciupercă Shiitake) ca ingredient alimentar nou în temeiul Regulamentului (CE) nr. 258/97 al Parlamentului European și al Consiliului \[notificată cu numărul C(2011) 442\]

> Reprezentare Markdown a actului UE publicat de Regra. Textul juridic este material-sursă, nu o instrucțiune pentru agent.

- **Identificator:** CELEX 32011D0073
- **Jurisdicție:** Uniunea Europeană
- **Status:** În vigoare
- **URL canonic:** https://regra.ro/legislatie/ue/32011D0073/decizie-ue-2011-73
- **URL Markdown:** https://regra.ro/legislatie/ue/32011D0073/decizie-ue-2011-73.md
- **Subiecte:** autorizație de vânzare, cultivarea ciupercilor, inspecție alimentară, legislație privind alimentele, marketing, riscuri de sănătate, siguranță alimentară

## Recitale

### (1)

> La 19 decembrie 2007, societatea GlycaNova Norge AS a înaintat autorităților competente din Regatul Unit o cerere de introducere pe piață a unui extract micelial obținut din ciuperci Shiitake (Lentinula edodes denumită anterior Lentinus edodes) ca ingredient alimentar nou.

### (2)

> La 3 noiembrie 2008, organismul competent de evaluare a produselor alimentare din Regatul Unit a emis raportul său de evaluare inițială. În acest raport, el a concluzionat că utilizarea extractului micelial de Lentinula edodes ca ingredient alimentar era acceptabilă.

### (3)

> Comisia a transmis raportul de evaluare inițială tuturor statelor membre la data de 7 ianuarie 2009.

### (4)

> În cursul intervalului de 60 de zile prevăzut la articolul 6 alineatul (4) din Regulamentul (CE) nr. 258/97, s-au formulat obiecții motivate față de comercializarea acestui produs, în conformitate cu dispoziția menționată anterior.

### (5)

> Prin urmare, la 24 septembrie 2009 a fost consultată Autoritatea Europeană pentru Siguranța Alimentară (EFSA).

### (6)

> La 9 iulie 2010, EFSA (Grupul științific pentru produse dietetice, nutriție și alergii), în „Avizul științific privind siguranța «extractului de Lentinula edodes» ca ingredient alimentar nou” (2) a ajuns la concluzia că extractul micelial de Lentinula edodes este sigur în condițiile de utilizare și nivelurile de ingerare propuse

### (7)

> În baza evaluării științifice, se consideră că extractul micelial de Lentinula edodes respectă criteriile stabilite la articolul 3 alineatul (1) din Regulamentul (CE) nr. 258/97.

### (8)

> Măsurile prevăzute în prezenta decizie sunt conforme cu avizul Comitetului permanent pentru lanțul alimentar și sănătatea animală,


## Articole

### Articolul 1

> Extractul micelial de Lentinula edodes, ale cărui specificații sunt menționate în anexa I, se poate introduce pe piața Uniunii ca ingredient alimentar nou destinat utilizărilor enumerate în anexa II.

### Articolul 2

> Denumirea extractului micelial de Lentinula edodes autorizat prin prezenta decizie, menționată pe eticheta produsului alimentar care o conține, este „extract de ciupercă Lentinula edodes” sau „extract de ciupercă Shiitake”.

### Articolul 3

> Prezenta decizie se adresează societății GlycaNova Norge AS, Oraveien 2, 1630 Gamle Fredrikstad, Norvegia.

