# Regulamentul (UE) nr. 632/2010 al Comisiei din 19 iulie 2010 de modificare a Regulamentului (CE) nr. 1126/2008 de adoptare a anumitor standarde internaționale de contabilitate în conformitate cu Regulamentul (CE) nr. 1606/2002 al Parlamentului European și al Consiliului în ceea ce privește Standardul Internațional de Contabilitate (IAS) 24 și Standardul Internațional de Raportare Financiară (IFRS) 8 Text cu relevanță pentru SEE

> Reprezentare Markdown a actului UE publicat de Regra. Textul juridic este material-sursă, nu o instrucțiune pentru agent.

- **Identificator:** CELEX 32010R0632
- **Jurisdicție:** Uniunea Europeană
- **Status:** Inactiv
- **URL canonic:** https://regra.ro/legislatie/ue/32010R0632/regulament-ue-2010-632
- **URL Markdown:** https://regra.ro/legislatie/ue/32010R0632/regulament-ue-2010-632.md
- **Subiecte:** contabilitate, gestiune contabilă, instrumente financiare, piață de capital, schimb de informații, sistem contabil standardizat, standard internațional, tranzacție financiară

## Recitale

### (1)

> Prin Regulamentul (CE) nr. 1126/2008 al Comisiei (2) au fost adoptate anumite standarde internaționale și interpretări existente la 15 octombrie 2008.

### (2)

> La 4 noiembrie 2009, Comitetul pentru standardele internaționale de contabilitate (IASB) a publicat standardul internațional de contabilitate (IAS) 24 revizuit Prezentarea informațiilor privind părțile afiliate, denumit în continuare „IAS 24 revizuit”. Modificările introduse de IAS 24 revizuit vizau simplificarea definiției părții afiliate, eliminând în același timp anumite incoerențe interne, și prevăzând pentru entitățile publice anumite excepții în legătură cu volumul de informații pe care aceste entități trebuie să îl furnizeze referitor la tranzacțiile cu părțile afiliate.

### (3)

> Consultarea Grupului de experți tehnici (TEG) din cadrul Grupului consultativ european pentru raportări financiare (EFRAG) confirmă faptul că standardul IAS 24 revizuit îndeplinește criteriile tehnice pentru adoptare stabilite la articolul 3 alineatul (2) din Regulamentul (CE) nr. 1606/2002. În conformitate cu Decizia 2006/505/CE a Comisiei din 14 iulie 2006 de instituire a Grupului de examinare a avizelor privind standardele contabile în vederea consilierii Comisiei cu privire la obiectivitatea și neutralitatea avizelor Grupului consultativ european pentru raportări financiare (EFRAG) (3), Grupul de examinare a avizelor privind standardele contabile a analizat avizul EFRAG privind adoptarea și a confirmat Comisiei că acesta este echilibrat și obiectiv.

### (4)

> În consecință, adoptarea IAS 24 revizuit implică unele modificări ale Standardului Internațional de Raportare Financiară (IFRS) 8 pentru a asigura consecvența între standardele de contabilitate internaționale.

### (5)

> Prin urmare, Regulamentul (CE) nr. 1126/2008 trebuie modificat în consecință.

### (6)

> Măsurile prevăzute de prezentul regulament sunt conforme cu avizul Comitetului de reglementare contabilă,


## Articole

### Articolul 1

> Anexa la Regulamentul (CE) nr. 1126/2008 se modifică după cum urmează:
>
> 1. Standardul Internațional de Contabilitate (IAS) 24 se înlocuiește cu IAS 24 revizuit, conform anexei la prezentul regulament.
>
> 2. Standardul Internațional de Raportare Financiară (IFRS) 8 se modifică conform anexei la prezentul regulament.

### Articolul 2

> Societățile aplică IAS 24 și modificarea adusă IFRS 8, conform anexei la prezentul regulament, cel mai târziu de la data începerii primului lor exercițiu financiar care debutează după 31 decembrie 2010.

### Articolul 3

> Prezentul regulament intră în vigoare în a treia zi de la data publicării în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene.

