# Regulamentul de punere în aplicare (UE) nr. 492/2010 al Consiliului din 3 iunie 2010 de instituire a unei taxe antidumping definitive la importurile de ciclamat de sodiu originar din Republica Populară Chineză și din Indonezia în urma unei reexaminări efectuate în perspectiva expirării măsurilor în conformitate cu articolul 11 alineatul (2) din Regulamentul (CE) nr. 1225/2009

> Reprezentare Markdown a actului UE publicat de Regra. Textul juridic este material-sursă, nu o instrucțiune pentru agent.

- **Identificator:** CELEX 32010R0492
- **Jurisdicție:** Uniunea Europeană
- **Status:** În vigoare
- **URL canonic:** https://regra.ro/legislatie/ue/32010R0492/regulament-ue-2010-492
- **URL Markdown:** https://regra.ro/legislatie/ue/32010R0492/regulament-ue-2010-492.md
- **Subiecte:** aditivi alimentari, China, import (UE), Indonezia, legislație antidumping, produs original, taxă antidumping

## Articole

### Articolul 1

> (1) Se instituie o taxă antidumping definitivă la importurile de ciclamat de sodiu care se încadrează în prezent la codul NC ex 2929 90 00 (cod TARIC 2929 90 00 10) originar din Republica Populară Chineză și din Indonezia.
>
> (2) Nivelul taxei antidumping definitive aplicabilă produselor descrise la alineatul (1) și fabricate de societățile de mai jos se stabilește după cum urmează: Țara Societatea Nivelul taxei (EUR pe kilogram) Cod adițional TARIC Republica Populară Chineză Fang Da Food Additive (Shen Zhen) Limited, Gong Le Industrial Estate, Xixian County, Bao An, Shenzhen, 518102, Republica Populară Chineză 0 A471 Fang Da Food Additive (Yang Quan) Limited, Da Lian Dong Lu, Economic and Technology Zone, Yangquan City, Shanxi 045000, Republica Populară Chineză 0 A472 Golden Time Enterprise (Shenzhen) Co. Ltd, Shanglilang, Cha Shan Industrial Area, Buji Town, Shenzhen City, Guangdong Province, Republica Populară Chineză 0,11 A473 Toate celelalte societăți 0,26 A999 Indonezia PT. Golden Sari (Chemical Industry), Mitra Bahari Blok D1-D2, Jalan Pakin No. 1, Sunda Kelapa, Jakarta 14440, Indonezia 0,24 A502 Toate celelalte societăți 0,27 A999
>
> (3) În cazul în care mărfurile au suferit daune înainte de punerea lor în liberă circulație, caz în care prețul efectiv plătit sau care trebuie plătit este calculat proporțional în sensul determinării valorii în vamă, în conformitate cu articolul 145 din Regulamentul (CEE) nr. 2454/93 al Comisiei din 2 iulie 1993 de stabilire a unor dispoziții de aplicare a Regulamentului (CEE) nr. 2913/92 al Consiliului de instituire a Codului vamal comunitar (5), suma taxei antidumping, calculată pe baza alineatului (2) de mai sus, este redusă proporțional din prețul plătit sau care urmează să fie plătit.
>
> (4) În absența unor dispoziții contrare, se aplică dispozițiile în vigoare privind taxele vamale.

### Articolul 2

> Prezentul regulament intră în vigoare în ziua următoare datei publicării în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene.

