# Regulamentul (UE) nr. 377/2010 al Comisiei din 3 mai 2010 de instituire a unei taxe antidumping provizorii la importurile de gluconat de sodiu originar din Republica Populară Chineză

> Reprezentare Markdown a actului UE publicat de Regra. Textul juridic este material-sursă, nu o instrucțiune pentru agent.

- **Identificator:** CELEX 32010R0377
- **Jurisdicție:** Uniunea Europeană
- **Status:** În vigoare
- **URL canonic:** https://regra.ro/legislatie/ue/32010R0377/regulament-ue-2010-377
- **URL Markdown:** https://regra.ro/legislatie/ue/32010R0377/regulament-ue-2010-377.md
- **Subiecte:** China, compus chimic organic, import, produs original, taxă antidumping

## Articole

### Articolul 1

> (1) Se instituie o taxă antidumping provizorie privind importurile de gluconat de sodiu în stare uscată având numărul CUS (Customs Union and Statistics) 0023277-9 și numărul de înregistrare CAS (Chemical Abstracts Service) 527-07-1, încadrat în prezent la codul NC ex 2918 16 00 (cod Taric 2918 16 00 10) și originar din Republica Populară Chineză.
>
> (2) Nivelul taxei antidumping aplicabile prețului net franco frontiera Uniunii, înainte de vămuire, pentru produsele prezentate la alineatul (1) și fabricate de societățile enumerate mai jos se fixează după cum urmează: Societatea Taxa Coduri adiționale TARIC Shandong Kaison Biochemical Co., Ltd 5,6 % A972 Qingdao Kehai Biochemistry Co. Ltd 27,3 % A973 Toate celelalte societăți 53,4 % A999
>
> (3) Aplicarea nivelurilor individuale ale taxelor specificate pentru societățile menționate la alineatul (2) este condiționată de prezentarea, la autoritățile vamale ale statelor membre, a unei facturi comerciale valabile, care corespunde cerințelor stabilite în anexă. În cazul în care nu se prezintă o astfel de factură, se aplică nivelul taxei aplicabil pentru toate celelalte societăți.
>
> (4) Punerea în liberă circulație în Uniune a produsului menționat la alineatul (1) este condiționată de depunerea unei garanții echivalente cu valoarea taxei provizorii.
>
> (5) Cu excepția cazului în care se prevede altfel, se aplică dispozițiile în vigoare în materie de taxe vamale.

### Articolul 2

> Fără a aduce atingere articolului 20 din Regulamentul (CE) nr. 1225/2009, părțile interesate pot solicita să fie informate cu privire la faptele și considerentele esențiale pe baza cărora a fost adoptat prezentul regulament, își pot prezenta în scris punctele de vedere și pot înainta o cerere pentru a fi audiate de către Comisie, în termen de o lună de la data intrării în vigoare a prezentului regulament.
>
> În conformitate cu articolul 21 alineatul (4) din Regulamentul (CE) nr. 1225/2009 al Consiliului, părțile în cauză pot prezenta observații privind aplicarea prezentului regulament în termen de o lună de la data intrării sale în vigoare.

### Articolul 3

> Prezentul regulament intră în vigoare în ziua următoare datei publicării în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene.
>
> Articolul 1 din prezentul regulament se aplică pe o perioadă de șase luni.

