# 2010/729/UE: Decizia Comisiei din 30 noiembrie 2010 privind închiderea conturilor agenției de plăți din Estonia în ceea ce privește cheltuielile din domeniul măsurilor de dezvoltare rurală finanțate din Fondul european de garantare agricolă (FEGA) pentru exercițiul financiar 2009 \[notificată cu numărul C(2010) 8275\]

> Reprezentare Markdown a actului UE publicat de Regra. Textul juridic este material-sursă, nu o instrucțiune pentru agent.

- **Identificator:** CELEX 32010D0729
- **Jurisdicție:** Uniunea Europeană
- **Status:** În vigoare
- **URL canonic:** https://regra.ro/legislatie/ue/32010D0729/decizie-ue-2010-729
- **URL Markdown:** https://regra.ro/legislatie/ue/32010D0729/decizie-ue-2010-729.md
- **Subiecte:** an financiar, cheltuieli agricole comunitare, dezvoltare rurală, Estonia, FEOGA - secțiunea Garantare, finanțarea UE, fonduri pentru agricultură, fonduri UE, lichidare de conturi, politică agricolă comună

## Recitale

### (1)

> Prin Decizia 2010/257/UE a Comisiei (2) au fost închise, pentru exercițiul financiar 2009, conturile tuturor agențiilor de plăți, cu excepția agenției de plăți „PRIA” din Estonia.

### (2)

> Ca urmare a transmiterii de noi informații și în urma efectuării unor verificări suplimentare, în prezent Comisia poate lua o decizie, în ceea ce privește cheltuielile din domeniul măsurilor de dezvoltare rurală, asupra integralității, acurateței și veridicității conturilor prezentate de către agenția de plăți estoniană „PRIA”.

### (3)

> În conformitate cu articolul 30 alineatul (2) din Regulamentul (CE) nr. 1290/2005, prezenta decizie nu aduce atingere deciziilor ulterioare ale Comisiei de excludere de la finanțarea comunitară a cheltuielilor care nu au fost efectuate în conformitate cu normele comunitare,


## Articole

### Articolul 1

> Se închid conturile agenției estoniene de plăți „PRIA” în ceea ce privește cheltuielile din domeniul măsurilor de dezvoltare rurală finanțate din Fondul european de garantare agricolă (FEGA) pentru exercițiul financiar 2009.
>
> Sumele care trebuie recuperate de la fiecare stat membru sau plătite fiecăruia dintre acestea în temeiul prezentei decizii în domeniul măsurilor de dezvoltare rurală aplicabile în Estonia sunt stabilite în anexele I și II.

### Articolul 2

> Prezenta decizie se adresează Republicii Estonia.

