# 2010/418/: Decizia Comisiei din 17 iunie 2010 de stabilire a contribuției financiare a Uniunii la cheltuielile efectuate în contextul măsurilor de urgență luate pentru a combate boala limbii albastre în Spania în 2004 și 2005 \[notificată cu numărul C(2010) 3804\]

> Reprezentare Markdown a actului UE publicat de Regra. Textul juridic este material-sursă, nu o instrucțiune pentru agent.

- **Identificator:** CELEX 32010D0418
- **Jurisdicție:** Uniunea Europeană
- **Status:** În vigoare
- **URL canonic:** https://regra.ro/legislatie/ue/32010D0418/decizie-ue-2010-418
- **URL Markdown:** https://regra.ro/legislatie/ue/32010D0418/decizie-ue-2010-418.md
- **Subiecte:** ajutor al UE, ajutor financiar, bolile animalelor, indemnizație, oaie, sănătatea animalelor, Spania, tăierea animalelor, vaccinare

## Recitale

### (1)

> În 2004 și 2005, în Spania au apărut focare de boală a limbii albastre. Apariția acestei boli a reprezentat un risc serios pentru șeptelul Uniunii.

### (2)

> Decizia 2005/650/CE a Comisiei din 13 septembrie 2005 privind o contribuție financiară comunitară în contextul măsurilor de urgență luate pentru combaterea bolii limbii albastre în Spania în 2004 și 2005 (2) a acordat Spaniei din partea Comunității o contribuție financiară la cheltuielile efectuate în contextul măsurilor de urgență luate pentru combaterea bolii limbii albastre în 2004 și 2005.

### (3)

> Decizia respectivă a prevăzut acordarea unei prime tranșe de 2 500 000 EUR, sub rezerva rezultatelor inspecțiilor efectuate de Comisie la fața locului.

### (4)

> În temeiul articolului 6 alineatul (2) din respectiva decizie, restul sumei reprezentând contribuția financiară a Uniunii urmează să fie plătit pe baza cererii depuse în termen de 60 de zile de la decizia respectivă. Spania a depus cererea respectivă la data de 11 noiembrie 2005.

### (5)

> În temeiul articolului 4 alineatul (2) din Decizia 2005/650/CE, restul sumei reprezentând contribuția financiară a Uniunii ar trebui stabilit acum prin intermediul unei decizii a Comisiei care urmează să fie adoptată în conformitate cu procedura de la articolul 40 din Decizia 2009/470/CE.

### (6)

> Rezultatele inspecțiilor efectuate de către Comisie în conformitate cu articolul 7 din Decizia 2005/650/CE și condițiile de acordare a contribuțiilor financiare ale Uniunii arată că valoarea totală a cheltuielilor prezentate nu poate fi recunoscută ca fiind eligibilă.

### (7)

> Observațiile Comisiei, metoda de calcul a cheltuielilor eligibile și concluziile finale au fost comunicate Spaniei, într-o scrisoare din data de 1 iulie 2009.

### (8)

> Având în vedere cele de mai sus, este momentul să fie stabilită valoarea totală a contribuției financiare a Uniunii la cheltuielile eligibile efectuate, legate de eradicarea și supravegherea bolii limbii albastre în Spania în 2004 și 2005.

### (9)

> Măsurile prevăzute în prezenta decizie sunt conforme cu avizul Comitetului permanent pentru lanțul alimentar și sănătatea animală,


## Articole

### Articolul 1 — Contribuția financiară acordată de Uniune Spaniei

> Contribuția financiară totală a Uniunii la cheltuielile legate de eradicarea bolii limbii albastre în Spania în 2004 și 2005 în conformitate cu Decizia 2005/650/CE este stabilită la 2 850 183,00 EUR.

### Articolul 2 — Modalități de plată

> Restul sumei reprezentând contribuția financiară a Uniunii se stabilește la 350 183,00 EUR.

### Articolul 3 — Destinatar

> Prezenta decizie se adresează Regatului Spaniei.

