# 2010/377/: Decizia Comisiei din 7 iulie 2010 de exonerare a Estoniei de anumite obligații privind aplicarea Directivelor 66/402/CEE și 2002/57/CE ale Consiliului referitoare la Avena strigosa Schreb., Brassica nigra (L.) Koch și Helianthus annuus L. \[notificată cu numărul C(2010) 4526\] (Text cu relevanță pentru SEE)

> Reprezentare Markdown a actului UE publicat de Regra. Textul juridic este material-sursă, nu o instrucțiune pentru agent.

- **Identificator:** CELEX 32010D0377
- **Jurisdicție:** Uniunea Europeană
- **Status:** Inactiv
- **URL canonic:** https://regra.ro/legislatie/ue/32010D0377/decizie-ue-2010-377
- **URL Markdown:** https://regra.ro/legislatie/ue/32010D0377/decizie-ue-2010-377.md
- **Subiecte:** ambalaj, atestare comunitară, cereale, Estonia, etichetare, norme de comercializare, plante oleaginoase, plante textile, semințe

## Recitale

### (1)

> Directivele 66/402/CEE și 2002/57/CE stabilesc anumite dispoziții pentru comercializarea semințelor de cereale și a semințelor de plante oleaginoase și pentru fibre. De asemenea, directivele sus-menționate prevăd că, în anumite condiții, statele membre pot fi exonerate total sau parțial de obligația de a aplica prevederile directivelor respective în cazul anumitor specii.

### (2)

> Estonia a solicitat să fie exonerată de obligațiile care îi revin în ceea ce privește Avena strigosa Schreb., Brassica nigra (L.) Koch și Helianthus annuus L.

### (3)

> În mod normal, semințele plantelor Avena strigosa Schreb, Brassica nigra (L.) Koch și Helianthus annuus L. nu sunt reproduse și comercializate în Estonia. Mai mult, importanța economică a acestei semințe nu este semnificativă pentru statul membru în cauză.

### (4)

> În consecință, cât timp aceste condiții rămân valabile, statul membru respectiv ar trebui exonerat de obligația de a aplica dispozițiile Directivelor 66/402/CEE și 2002/57/CE pentru speciile în cauză.

### (5)

> Măsurile prevăzute în prezenta decizie sunt conforme cu avizul Comitetului permanent pentru semințe și material de înmulțire agricol, horticol și forestier,


## Articole

### Articolul 1

> Estonia este exonerată de obligația de a aplica Directiva 66/402/CEE, cu excepția articolului 14 alineatul (1), pentru specia Avena strigosa Schreb.

### Articolul 2

> Estonia este exonerată de obligația de a aplica Directiva 2002/57/CE, cu excepția articolului 17, pentru specia Brassica nigra (L.) Koch și Helianthus annuus L.

### Articolul 3

> Prezenta decizie se adresează Republicii Estonia.

