# 2010/158/: Decizia Comisiei din 16 martie 2010 privind anumite măsuri provizorii de protecție referitoare la gripa aviară înalt patogenă de subtip H5N1 la păsările domestice din România \[notificată cu numărul C(2010) 1862\] (Text cu relevanță pentru SEE)

> Reprezentare Markdown a actului UE publicat de Regra. Textul juridic este material-sursă, nu o instrucțiune pentru agent.

- **Identificator:** CELEX 32010D0158
- **Jurisdicție:** Uniunea Europeană
- **Status:** Inactiv
- **URL canonic:** https://regra.ro/legislatie/ue/32010D0158/decizie-ue-2010-158
- **URL Markdown:** https://regra.ro/legislatie/ue/32010D0158/decizie-ue-2010-158.md
- **Subiecte:** bolile animalelor, comerț în interiorul UE, inspecție sanitară, inspecție veterinară, păsări domestice, prevenirea bolilor, riscuri de sănătate, România

## Recitale

### (1)

> Gripa aviară este o boală infecțioasă virală a păsărilor, inclusiv a celor domestice. Infecția cu virusurile gripei aviare la păsările domestice cauzează două forme principale ale acestei boli, care se deosebesc prin virulența lor. Forma slab patogenă provoacă în general doar simptome ușoare, în timp ce forma înalt patogenă determină rate foarte mari de mortalitate la majoritatea speciilor de păsări domestice. Boala menționată poate avea un impact sever asupra profitabilității sectorului creșterii păsărilor domestice.

### (2)

> Gripa aviară este prezentă în principal la păsări, dar în anumite condiții se pot întâlni infecții și la om, cu toate că riscul este în general foarte mic.

### (3)

> În cazul apariției unui focar de gripă aviară, există riscul ca agentul patogen să se răspândească la alte exploatații unde există păsări domestice și la păsările sălbatice. Ca rezultat, el se poate răspândi de la un stat membru la altul sau la țări terțe, prin intermediul comerțului cu păsări vii sau cu produse care se obțin de la acestea, precum și prin migrația păsărilor sălbatice.

### (4)

> Directiva 2005/94/CE a Consiliului din 20 decembrie 2005 privind măsurile comunitare de combatere a influenței aviare (4) stabilește măsuri de combatere a ambelor forme de gripă aviară, atât a celei slab patogene, cât și a celei înalt patogene. Articolul 16 din directiva respectivă prevede stabilirea unor zone de protecție, de supraveghere epidemiologică și a altor zone de restricție în eventualitatea apariției unui focar de gripă aviară înalt patogenă.

### (5)

> Decizia 2006/415/CE a Comisiei din 14 iunie 2006 privind anumite măsuri de protecție referitoare la influența aviară de subtip H5N1 la păsările de curte din Comunitate (5) stabilește măsuri de protecție suplimentare care urmează să fie puse în aplicare într-un stat membru afectat de virusul gripei aviare înalt patogene de subtip H5N1 pentru a preveni răspândirea bolii menționate, luând în considerare condițiile epidemiologice specifice ale respectivei tulpini de virus.

### (6)

> Articolul 4 din Decizia 2006/415/CE prevede ca statele membre, imediat după apariția unui focar suspect sau confirmat de gripă aviară înalt patogenă de subtip H5N1, să stabilească o zonă de risc înalt alcătuită din zone de protecție și zone de supraveghere epidemiologică (zona A) și o zonă de risc mic care separă zona A de zonele indemne din statul membru afectat (zona B). Zonele menționate sunt precizate în anexa la decizia respectivă.

### (7)

> România a notificat Comisia cu privire la apariția unui focar de gripă aviară înalt patogenă de subtip H5N1 pe teritoriul său și a luat măsurile necesare în conformitate cu Decizia 2006/415/CE, inclusiv stabilirea zonelor A și B.

### (8)

> Comisia a examinat respectivele măsuri de protecție în colaborare cu România și consideră că limitele zonelor A și B stabilite de autoritatea competentă din statul membru respectiv se află la o distanță suficientă față de locul unde a fost confirmat focarul.

### (9)

> Pentru a preveni orice fel de perturbare inutilă a comerțului din cadrul Uniunii și pentru a evita impunerea de bariere comerciale nejustificate de către țări terțe, este necesar ca, în cel mai scurt timp, să se stabilească la nivelul Uniunii o listă a zonelor A și B din România.

### (10)

> În consecință, în așteptarea următoarei reuniuni a Comitetului permanent pentru lanțul alimentar și sănătatea animală, zonele A și B din România, unde se aplică măsurile de protecție prevăzute în Decizia 2006/415/CE, ar trebui precizate în prezenta decizie, iar durata regionalizării respective ar trebui stabilită.

### (11)

> Prezenta decizie va fi reexaminată în cadrul următoarei reuniuni a Comitetului permanent pentru lanțul alimentar și sănătatea animală,


## Articole

### Articolul 1

> Prezenta decizie stabilește zonele în care se aplică măsurile provizorii de protecție prevăzute de Decizia 2006/415/CE, precum și perioada de aplicare a acestor măsuri.

### Articolul 2

> (1) Zona menționată în partea A din anexa la prezenta decizie se consideră zonă de risc înalt (zonă A), astfel cum prevede articolul 3 alineatul (1) din Decizia 2006/415/CE.
>
> (2) Zona menționată în partea B din anexa la prezenta decizie se consideră zonă de risc mic (zonă B), astfel cum prevede articolul 3 alineatul (2) din Decizia 2006/415/CE.

### Articolul 3

> Prezenta decizie se aplică până la data de 17 aprilie 2010.

### Articolul 4

> Prezenta decizie se adresează statelor membre.

