# Regulamentul (CE) nr. 1287/2009 al Consiliului din 27 noiembrie 2009 de stabilire a posibilităților de pescuit și a condițiilor aferente pentru anumite resurse halieutice aplicabile în Marea Neagră pentru 2010

> Reprezentare Markdown a actului UE publicat de Regra. Textul juridic este material-sursă, nu o instrucțiune pentru agent.

- **Identificator:** CELEX 32009R1287
- **Jurisdicție:** Uniunea Europeană
- **Status:** În vigoare
- **URL canonic:** https://regra.ro/legislatie/ue/32009R1287/regulament-ue-2009-1287
- **URL Markdown:** https://regra.ro/legislatie/ue/32009R1287/regulament-ue-2009-1287.md
- **Subiecte:** drept de pescuit, managementul pescuitului, Marea Neagră, pescuit autorizat, reglementarea pescuitului, resurse piscicole

## Recitale

### (1)

> În conformitate cu articolul 4 din Regulamentul (CE) nr. 2371/2002, Consiliul adoptă măsurile necesare pentru garantarea accesului la zonele de pescuit și la resursele halieutice și pentru desfășurarea în mod sustenabil a activităților de pescuit, ținând cont de opiniile științifice disponibile și, în special, de raportul elaborat de Comitetul științific, tehnic și economic pentru pescuit.

### (2)

> În conformitate cu articolul 20 din Regulamentul (CE) nr. 2371/2002, Consiliul stabilește posibilitățile de pescuit pe zonă de pescuit sau grupe de zone de pescuit, precum și alocarea acestor posibilități între statele membre.

### (3)

> Pentru a se asigura gestionarea eficace a posibilităților de pescuit, este necesară stabilirea condițiilor concrete de desfășurare a operațiunilor de pescuit.

### (4)

> Articolul 3 din Regulamentul (CE) nr. 2371/2002 prevede definiții pertinente pentru alocarea posibilităților de pescuit.

### (5)

> În conformitate cu articolul 2 din Regulamentul (CE) nr. 847/96, este necesar să se identifice rezervele halieutice cărora li se aplică diferitele măsuri prevăzute în respectivul regulament.

### (6)

> Pentru a contribui la conservarea resurselor halieutice, este necesar ca în 2010 să se aplice măsuri suplimentare privind condițiile tehnice ale activităților de pescuit.

### (7)

> Posibilitățile de pescuit trebuie utilizate în conformitate cu legislația comunitară în materie, și anume cu Regulamentul (CEE) nr. 2847/93 al Consiliului din 12 octombrie 1993 de instituire a unui sistem de control aplicabil politicii comune din domeniul pescuitului (3) și cu Regulamentul (CE) nr. 850/98 al Consiliului din 30 martie 1998 pentru conservarea resurselor de pescuit prin măsuri tehnice de protecție a puietului de organisme marine (4).

### (8)

> Pentru a reduce capturile aruncate înapoi în mare, este necesar să se instituie o interdicție a respingerii selective pentru toate speciile supuse unei cote, măsură care implică interzicerea aruncării înapoi în mare a speciilor supuse unei cote și care pot fi capturate și debarcate în mod legal în temeiul legislației comunitare din domeniul pescuitului.

### (9)

> Pentru a asigura pescarilor din Comunitate mijloace suficiente de existență, este important ca aceste zone de pescuit să fie deschise la 1 ianuarie 2010. Având în vedere caracterul urgent al acestei chestiuni, este imperativ să se prevadă o derogare de la termenul de șase săptămâni menționat la punctul I.3 din Protocolul privind rolul parlamentelor naționale în Uniunea Europeană anexat la Tratatul privind Uniunea Europeană și la tratatele de instituire a Comunităților Europene,


## Articole

### Articolul 1 — Obiect

> Prezentul regulament stabilește posibilitățile de pescuit pentru anul 2010 pentru anumite resurse halieutice din Marea Neagră, precum și condițiile concrete în care acestea pot fi utilizate.

### Articolul 2 — Domeniu de aplicare

> (1) Prezentul regulament se aplică navelor de pescuit comunitare (nave comunitare) care operează în Marea Neagră.
>
> (2) Prin derogare de la alineatul (1), prezentul regulament nu se aplică operațiunilor de pescuit desfășurate exclusiv în scopul cercetărilor științifice care se efectuează cu autorizarea și sub autoritatea statului membru implicat și cu privire la care Comisia și statul membru în apele căruia se desfășoară respectivele cercetări au fost informate în prealabil.

### Articolul 3 — Definiții

> În sensul prezentului regulament, pe lângă definițiile prevăzute la articolul 3 din Regulamentul (CE) nr. 2371/2002, se aplică următoarele definiții:
>
> (a) „CGPM” înseamnă Comisia Generală pentru Pescuit în Marea Mediterană;
>
> (b) „Marea Neagră” înseamnă subzona geografică CGPM așa cum este definită în Rezoluția CGPM/33/2009/2;
>
> (c) „captură totală admisibilă (TAC)” înseamnă cantitatea de pește dintr-o rezervă halieutică care poate fi pescuită anual;
>
> (d) „cotă” înseamnă o parte din TAC alocată Comunității, unui stat membru sau unei țări terțe.

### Articolul 4 — Limite de captură și alocări

> Limitele de captură, alocarea acestor limite între statele membre și condițiile suplimentare aplicabile în temeiul articolului 2 din Regulamentul (CE) nr. 847/96 sunt stabilite în anexa I la prezentul regulament.

### Articolul 5 — Dispoziții speciale privind alocările

> Alocarea limitelor de captură între statele membre, așa cum este stabilită în anexa I, nu aduce atingere:
>
> (a) schimburilor efectuate în conformitate cu articolul 20 alineatul (5) din Regulamentul (CE) nr. 2371/2002;
>
> (b) realocărilor efectuate în temeiul articolului 21 alineatul (4), articolului 23 alineatul (1) și articolului 32 alineatul (2) din Regulamentul (CEE) nr. 2847/93, precum și în temeiul articolului 23 alineatul (4) al doilea paragraf din Regulamentul (CE) nr. 2371/2002;
>
> (c) debarcărilor suplimentare permise în temeiul articolului 3 din Regulamentul (CE) nr. 847/96;
>
> (d) deducerilor efectuate în temeiul articolului 5 din Regulamentul (CE) nr. 847/96 și al articolului 23 alineatul (4) primul paragraf din Regulamentul (CE) nr. 2371/2002.

### Articolul 6 — Condiții aplicabile capturilor și capturilor accidentale

> (1) Peștele provenind din rezerve pentru care s-au stabilit limite de captură se reține la bord sau se debarcă numai în cazul în care capturile au fost efectuate de nave de pescuit ale unui stat membru care dispune de o cotă, iar această cotă nu a fost epuizată.
>
> (2) Toate cantitățile debarcate se scad din cotă sau, în cazul în care partea Comunității nu a fost alocată statelor membre pe cote, din partea comunitară.

### Articolul 7 — Interzicerea respingerii selective

> Speciile supuse unor cote care sunt capturate în cursul operațiunilor de pescuit trebuie preluate la bordul navei și ulterior debarcate, cu excepția cazului în care aceasta contravine obligațiilor stabilite de legislația comunitară în domeniul pescuitului care instituie măsuri tehnice, de control și de conservare, în special de prezentul regulament și de Regulamentele (CEE) nr. 2847/93 și (CE) nr. 2371/2002.

### Articolul 8 — Măsuri tehnice tranzitorii

> Măsurile tehnice tranzitorii sunt prevăzute în anexa II.

### Articolul 9 — Transmiterea datelor

> Atunci când statele membre transmit Comisiei, în temeiul articolului 15 alineatul (1) din Regulamentul (CEE) nr. 2847/93, date privind cantitățile debarcate din fiecare rezervă, ele utilizează codurile corespunzătoare acestor rezerve prevăzute în anexa I la prezentul regulament.

### Articolul 10 — Intrare în vigoare

> Prezentul regulament intră în vigoare la data publicării în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene.
>
> Se aplică de la 1 ianuarie 2010.

