# Regulamentul (CE) nr. 1048/2009 al Consiliului din 23 octombrie 2009 de modificare a Regulamentului (CE) nr. 733/2008 privind condițiile de import al produselor agricole originare din țările terțe în urma accidentului produs la centrala nucleară de la Cernobâl

> Reprezentare Markdown a actului UE publicat de Regra. Textul juridic este material-sursă, nu o instrucțiune pentru agent.

- **Identificator:** CELEX 32009R1048
- **Jurisdicție:** Uniunea Europeană
- **Status:** Inactiv
- **URL canonic:** https://regra.ro/legislatie/ue/32009R1048/regulament-ue-2009-1048
- **URL Markdown:** https://regra.ro/legislatie/ue/32009R1048/regulament-ue-2009-1048.md
- **Subiecte:** accident nuclear, hrană contaminată, import, inspecție alimentară, produs agricol, produs original, țări terțe, Ucraina

## Recitale

### (1)

> Regulamentul (CE) nr. 733/2008 din 15 iulie 2008 (1), care este versiunea codificată a Regulamentului (CEE) nr. 737/90 din 22 martie 1990 privind condițiile de import al produselor agricole originare din țările terțe în urma accidentului produs la centrala nucleară de la Cernobâl (2) abrogat, a stabilit nivelurile de radioactivitate maxime permise pentru produsele agricole originare din țări terțe și destinate consumului uman, niveluri care trebuie respectate de importuri și în legătură cu care sunt efectuate controale de către statele membre. Totuși, Regulamentul (CE) nr. 733/2008 expiră la 31 martie 2010.

### (2)

> Contaminarea cu cesiu radioactiv a anumitor produse originare din țările terțe cele mai afectate de accidentul de la Cernobâl încă depășește nivelurile de radioactivitate maxime permise stabilite prin Regulamentul (CE) nr. 733/2008.

### (3)

> Există dovezi științifice conform cărora durata contaminării cu cesiu-137 ca urmare a accidentului de la Cernobâl, pentru anumite produse care provin de la specii care trăiesc și se dezvoltă în păduri și zone împădurite, depinde în mod esențial de perioada fizică de înjumătățire a acelui radionuclid, respectiv 30 de ani.

### (4)

> Prin urmare, Regulamentul (CE) nr. 733/2008 ar trebui modificat în consecință,


## Articole

### Articolul 1

> La articolul 7 din Regulamentul (CE) nr. 733/2008, paragraful al doilea se înlocuiește cu următorul text:
>
> „Regulamentul expiră la:
>
> 1. 31 martie 2020, cu excepția cazului în care Consiliul ia o hotărâre în sens contrar la o dată prealabilă, în special în cazul în care lista produselor excluse menționată la articolul 4 acoperă totalitatea produselor destinate consumului uman cărora li se aplică prezentul regulament;
>
> 2. intrarea în vigoare a regulamentului Comisiei menționat la articolul 2 alineatul (1) din Regulamentul (Euratom) nr. 3954/87, în cazul în care această intrare în vigoare are loc înainte de 31 martie 2020.”

### Articolul 2

> Prezentul regulament intră în vigoare în ziua următoare datei publicării în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene.

