# Regulamentul (CE) nr. 582/2009 al Comisiei din 3 iulie 2009 de modificare a anexei I la Regulamentul (CEE) nr. 2377/90 al Consiliului de stabilire a unei proceduri comunitare pentru stabilirea limitelor maxime de reziduuri de produse medicinale veterinare în alimentele de origine animală, în ceea ce privește diclofenacul (Text cu relevanță pentru SEE)

> Reprezentare Markdown a actului UE publicat de Regra. Textul juridic este material-sursă, nu o instrucțiune pentru agent.

- **Identificator:** CELEX 32009R0582
- **Jurisdicție:** Uniunea Europeană
- **Status:** Inactiv
- **URL canonic:** https://regra.ro/legislatie/ue/32009R0582/regulament-ue-2009-582
- **URL Markdown:** https://regra.ro/legislatie/ue/32009R0582/regulament-ue-2009-582.md
- **Subiecte:** alimente, legislație privind alimentele, legislație veterinară, medicament veterinar, politică în sănătate, produs de origine animală, siguranță alimentară, standard european

## Recitale

### (1)

> Toate substanțele farmacologic active utilizate în Comunitate în medicamentele de uz veterinar destinate animalelor de la care se obțin alimente ar trebui evaluate în conformitate cu Regulamentul (CEE) nr. 2377/90.

### (2)

> Substanța diclofenac este inclusă în anexa I la Regulamentul (CEE) nr. 2377/90 pentru bovine, în ceea ce privește țesuturile muscular, adipos, hepatic și renal, cu excepția animalelor al căror lapte este destinat consumului uman. S-a formulat o cerere către Comitetul pentru medicamente de uz veterinar în vederea examinării posibilității ca rubrica pentru diclofenac pentru bovine din respectiva anexă să fie extinsă și să includă limitele maxime pentru reziduuri aplicabile laptelui. În urma examinării cererii respective, se consideră adecvată modificarea rubricii existente pentru diclofenac pentru bovine din anexa I prin includerea limitelor maxime stabilite pentru reziduuri aplicabile laptelui.

### (3)

> Prin urmare, Regulamentul (CEE) nr. 2377/90 ar trebui modificat în consecință.

### (4)

> Este necesar a se aloca o perioadă adecvată înainte ca prezentul regulament să devină aplicabil, pentru a permite statelor membre să efectueze orice modificări necesare cu privire la autorizațiile existente de introducere pe piață a respectivelor medicamente de uz veterinar, care au fost acordate în conformitate cu Directiva 2001/82/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 6 noiembrie 2001 de instituire a unui cod comunitar cu privire la produsele medicamentoase veterinare (2).

### (5)

> Măsurile prevăzute de prezentul regulament sunt conforme cu avizul Comitetului permanent pentru medicamente de uz veterinar,


## Articole

### Articolul 1

> Anexa I la Regulamentul (CEE) nr. 2377/90 se modifică în conformitate cu anexa la prezentul regulament.

### Articolul 2

> Prezentul regulament intră în vigoare în a treia zi de la data publicării în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene.
>
> Se aplică începând cu a șaizecea zi de la data publicării.

