# Regulamentul (CE) nr. 448/2009 al Comisiei din 28 mai 2009 de stabilire a unui procentaj de acceptare pentru eliberarea de licențe de export, de respingere a cererilor de licențe de export și de suspendare a depunerii de cereri de licențe de export pentru zahăr peste cotă

> Reprezentare Markdown a actului UE publicat de Regra. Textul juridic este material-sursă, nu o instrucțiune pentru agent.

- **Identificator:** CELEX 32009R0448
- **Jurisdicție:** Uniunea Europeană
- **Status:** În vigoare
- **URL canonic:** https://regra.ro/legislatie/ue/32009R0448/regulament-ue-2009-448
- **URL Markdown:** https://regra.ro/legislatie/ue/32009R0448/regulament-ue-2009-448.md
- **Subiecte:** certificat de proveniență al mărfii, cotă de producție, export (UE), marketing, organizarea comună a pieței, sector agricol

## Recitale

### (1)

> În conformitate cu articolul 61 primul paragraf litera (d) din Regulamentul (CE) nr. 1234/2007, zahărul produs în cursul anului de comercializare în surplus față de cota menționată la articolul 56 din același regulament poate fi exportat numai în limitele cantitative fixate de Comisie.

### (2)

> Regulamentul (CE) nr. 274/2009 al Comisiei din 2 aprilie 2009 de fixare a limitelor cantitative pentru exporturile de zahăr și izoglucoză peste cotă până la sfârșitul anului de piață 2009-2010 (3) stabilește limitele menționate anterior. Acest regulament se va aplica numai de la 1 octombrie 2009 și, prin urmare, limita cantitativă pentru exporturile de zahăr și izoglucoză peste cotă până la sfârșitul anului de comercializare 2009/2010 vor fi disponibile numai după această dată.

### (3)

> Prin urmare, pentru anul de comercializare 2009/2010, trebuie să se stabilească un procentaj zero de acceptare pentru cantitățile pentru care s-au depus cereri între 18 mai 2009 și 22 mai 2009, iar depunerea cererilor de licențe de export pentru zahăr trebuie suspendată. Pentru anul de comercializare 2009/2010, toate cererile de licențe de export pentru zahăr depuse la 25, 26, 27, 28 și 29 mai 2009 trebuie, astfel, respinse,


## Articole

### Articolul 1

> (1) Pentru anul de comercializare 2009/2010, licențele de export pentru zahăr peste cotă pentru care s-au depus cereri în perioada 18 mai 2009-22 mai 2009 se eliberează pentru cantitățile care au făcut obiectul cererilor, la care se aplică un procentaj de acceptare de 0 %.
>
> (2) Pentru anul de comercializare 2009/2010, cererile de licențe de export pentru zahăr peste cotă care au fost depuse la 25, 26, 27, 28 și 29 mai 2009 se resping.
>
> (3) Pentru anul de comercializare 2009/2010, în perioada 1 iunie 2009-30 septembrie 2009 se suspendă depunerea de cereri de licențe de export pentru zahăr peste cotă.

### Articolul 2

> Prezentul regulament intră în vigoare în ziua următoare datei publicării în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene.

