# Directiva 2009/42/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 6 mai 2009 privind raportările statistice cu privire la transportul maritim de mărfuri și pasageri (reformare) (Text cu relevanță pentru SEE)

> Reprezentare Markdown a actului UE publicat de Regra. Textul juridic este material-sursă, nu o instrucțiune pentru agent.

- **Identificator:** CELEX 32009L0042
- **Jurisdicție:** Uniunea Europeană
- **Status:** În vigoare
- **URL canonic:** https://regra.ro/legislatie/ue/32009L0042/directiva-ue-2009-42
- **URL Markdown:** https://regra.ro/legislatie/ue/32009L0042/directiva-ue-2009-42.md
- **Subiecte:** statistică de transport, statistici ale UE, transport de mărfuri, transport de pasageri, transport maritim

## Recitale

### (1)

> Directiva 95/64/CE a Consiliului din 8 decembrie 1995 privind raportările statistice cu privire la transportul maritim de mărfuri și pasageri (2) a fost modificată de mai multe ori (3) și în mod substanțial. Din motive de claritate, ar trebui, cu ocazia noilor modificări, să se procedeze la reformarea directivei respective.

### (2)

> Pentru a îndeplini sarcinile care i-au fost încredințate în contextul politicii comune de transport maritim, Comisia (Eurostat) ar trebui să dispună de date statistice comparabile, de încredere, sincronizate și regulate asupra dimensiunii și dezvoltării transportului maritim de mărfuri și de pasageri către și dinspre Comunitate, între statele membre și pentru transportul maritim intern.

### (3)

> Este, de asemenea, important pentru statele membre și pentru agenții economici, să aibă o bună cunoaștere a pieței transportului maritim.

### (4)

> Culegerea de date statistice comunitare pe o bază comparabilă sau armonizată face posibilă stabilirea unui sistem integrat care să ofere informații de încredere, compatibile și actualizate.

### (5)

> Datele referitoare la transportul maritim de mărfuri și de pasageri trebuie să fie făcute comparabile între statele membre și între diferitele moduri de transport.

### (6)

> În conformitate cu principiul subsidiarității, crearea unor standarde statistice comune care să facă posibilă producerea unor informații armonizate poate fi abordată eficient numai la nivel comunitar. Datele urmează să fie culese în fiecare stat membru sub autoritatea unor organisme și instituții însărcinate cu elaborarea statisticilor oficiale.

### (7)

> Măsurile necesare pentru punerea în aplicare a prezentei directive ar trebui să se adopte în conformitate cu Decizia 1999/468/CE a Consiliului din 28 iunie 1999 de stabilire a normelor privind exercitarea competențelor de executare conferite Comisiei (4).

### (8)

> Comisia ar trebui, în special, să fie împuternicită să adopte anumite norme de punere în aplicare a prezentei directive. Deoarece măsurile respective au un domeniu general de aplicare și sunt destinate să modifice elemente neesențiale ale prezentei directive, printre altele prin completarea acesteia cu noi elemente neesențiale, acestea trebuie să se adopte în conformitate cu procedura de reglementare cu control prevăzută la articolul 5a din Decizia 1999/468/CE.

### (9)

> Noile elemente introduse în prezenta directivă se referă numai la procedura comitetului. Prin urmare, nu este necesar ca acestea să fie transpuse de către statele membre.

### (10)

> Prezenta directivă nu ar trebui să aducă atingere obligațiilor statelor membre privind termenele de transpunere în dreptul intern a directivei menționate în anexa IX, partea B,


## Articole

### Articolul 1 — Culegerea datelor statistice

> Statele membre elaborează statistici comunitare referitoare la transportul de mărfuri și de pasageri efectuat de către navele maritime care fac escală în porturile situate pe teritoriul lor.

### Articolul 2 — Definiții

> În înțelesul prezentei directive:
>
> (a) „transport maritim de mărfuri și de pasageri” înseamnă deplasarea de mărfuri și de pasageri folosind nave maritime, pe rute care sunt efectuate în întregime sau parțial pe mare. Domeniul de aplicare al prezentei directive include, de asemenea, mărfuri: (i) transportate către instalații offshore; (ii) recuperate de pe fundul mării și descărcate în porturi. Buncărele și depozitele puse la dispoziția navelor sunt excluse din domeniul de aplicare al prezentei directive;
>
> (b) „nave maritime” înseamnă nave, altele decât cele care navighează exclusiv în apele interioare sau în apele situate în interiorul sau în imediata apropiere a apelor sau a zonelor adăpostite, unde se aplică regulamentele portuare. Prezenta directivă nu se aplică navelor de pescuit, navelor de prelucrare a peștelui, navelor de foraj și de explorare, remorcherelor, împingătoarelor, navelor de cercetare și observație, navelor de dragaj, navelor militare sau navelor folosite exclusiv în scopuri necomerciale;
>
> (c) „port” înseamnă un loc care are instalații pentru navele comerciale, pentru ca acestea să poată acosta și să încarce sau să descarce încărcătura sau să debarce sau să îmbarce pasageri pe și de pe nave;
>
> (d) „naționalitatea operatorului de transport maritim” înseamnă naționalitatea corespunzătoare țării în care se află centrul efectiv al activității comerciale a operatorului de transport;
>
> (e) „operator de transport maritim” înseamnă orice persoană care încheie, sau în numele căreia este încheiat, un contract pentru transportul maritim de mărfuri sau de persoane cu un expeditor sau cu un pasager.

### Articolul 3 — Caracteristicile culegerii de date

> (1) Statele membre culeg următoarele date: (a) informații referitoare la mărfuri și la pasageri; (b) informații asupra navei. Navele cu un tonaj brut de sub 100 pot fi excluse de la culegerea datelor.
>
> (2) Caracteristicile culegerii de date, și anume variabilele statistice din fiecare domeniu și nomenclaturile folosite pentru clasificarea lor, precum și periodicitatea observației, sunt stabilite în anexele I-VIII.
>
> (3) Culegerea de date se bazează, în măsura în care este posibil, pe sursele disponibile, limitând sarcina subiecților statistici.
>
> (4) Comisia adaptează caracteristicile culegerii de date și conținutul anexelor I-VIII în funcție de progresele economice și tehnice, în măsura în care astfel de adaptări nu implică o creștere substanțială a costurilor pentru statele membre și/sau a sarcinilor care revin subiecților statistici. Măsurile respective, destinate să modifice elemente neesențiale ale prezentei directive prin completarea acesteia, se adoptă în conformitate cu procedura de reglementare cu control menționată la articolul 10 alineatul (3).

### Articolul 4 — Porturi

> (1) În înțelesul prezentei directive Comisia redactează o listă de porturi, codificate și clasificate în funcție de țări și zone de țărm maritim. Măsurile respective, destinate să modifice elemente neesențiale ale prezentei directive prin completarea acesteia, se adoptă în conformitate cu procedura de reglementare cu control menționată la articolul 10 alineatul (3).
>
> (2) Fiecare stat membru selectează din lista menționată la alineatul (1) orice port care manipulează mai mult de un milion de tone de mărfuri sau care înregistrează deplasări de peste 200 000 de pasageri anual. Pentru fiecare port selectat se furnizează date detaliate, în conformitate cu anexa VIII, pentru domeniile (mărfuri și pasageri) în care portul îndeplinește criteriul de selectare, și date succinte, dacă este cazul, pentru alte domenii.
>
> (3) Pentru porturile care nu sunt selectate din listă trebuie să se furnizeze date succinte, în conformitate cu anexa VIII, setul de date A3.

### Articolul 5 — Acuratețea statisticilor

> Metodele de culegere a datelor trebuie să fie de așa natură încât statisticile comunitare privind transportul maritim să prezinte acuratețea cerută pentru seturile de date statistice descrise în anexa VIII.
>
> Comisia ar trebui să întocmească standardele de acuratețe.
>
> Măsurile respective, destinate să modifice elemente neesențiale ale prezentei directive prin completarea acesteia, se adoptă în conformitate cu procedura de reglementare cu control menționată la articolul 10 alineatul (3).

### Articolul 6 — Prelucrarea rezultatelor culegerii de date

> Statele membre prelucrează informațiile statistice culese în baza articolului 3, pentru a obține statistici comparabile, aplicând standardele de acuratețe menționate la articolul 5.

### Articolul 7 — Transmiterea rezultatelor culegerii de date

> (1) Statele membre transmit rezultatele culegerii de date menționate la articolul 3 către Comisie (Eurostat), inclusiv datele declarate confidențiale de către statele membre în baza legislației interne sau a uzanțelor referitoare la confidențialitatea statistică, în conformitate cu Regulamentul (CE) nr. 223/2009 al Parlamentului European și al Consiliului din 11 martie 2009 privind statisticile europene (5).
>
> (2) Rezultatele sunt transmise în conformitate cu structura seturilor de date statistice definite în anexa VIII. Modalitățile tehnice de transmitere a rezultatelor sunt specificate în conformitate cu procedura de gestionare menționată la articolul 10 alineatul (2).
>
> (3) Transmiterea rezultatelor are loc în termen de cinci luni de la sfârșitul perioadei de observație, pentru datele cu periodicitate trimestrială, și în termen de opt luni pentru datele cu periodicitate anuală. Prima transmitere acoperă primul trimestru al anului 1997.

### Articolul 8 — Rapoarte

> Statele membre furnizează Comisiei (Eurostat) orice informații relevante asupra metodelor folosite în producerea datelor. Acestea transmit de asemenea detalii asupra schimbărilor substanțiale aduse metodelor folosite la culegerea de date.

### Articolul 9 — Difuzarea datelor statistice

> Comisia (Eurostat) difuzează datele statistice corespunzătoare cu o periodicitate comparabilă celei a transmiterii rezultatelor.
>
> Modalitățile de publicare sau de difuzare a datelor statistice de către Comisie (Eurostat) se adoptă în conformitate cu procedura de gestionare menționată la articolul 10 alineatul (2).

### Articolul 10 — Procedura comitetului

> (1) Comisia este asistată de Comitetul sistemului statistic european, instituit prin Regulamentul (CE) nr. 223/2009.
>
> (2) Atunci când se face trimitere la prezentul alineat, se aplică articolele 4 și 7 din Decizia 1999/468/CE, având în vedere dispozițiile articolului 8 din respectiva decizie. Perioada prevăzută la articolul 4 alineatul (3) din Decizia 1999/468/CE se stabilește la trei luni.
>
> (3) Atunci când se face trimitere la prezentul alineat, se aplică articolul 5a alineatele (1)-(4) și articolul 7 din Decizia 1999/468/CE, având în vedere dispozițiile articolului 8 din respectiva decizie.

### Articolul 11 — Comunicarea dispozițiilor de drept intern

> Statele membre comunică Comisiei textul principalelor dispoziții de drept intern pe care le adoptă în domeniul reglementat de prezenta directivă.

### Articolul 12 — Abrogare

> Directiva 95/64/CE astfel cum a fost modificată prin actele menționate în anexa IX, partea A, se abrogă, fără a aduce atingere obligațiilor statelor membre în ceea ce privește termenele de transpunere în dreptul intern a directivei menționate în anexa IX, partea B.
>
> Trimiterile la directiva abrogată se interpretează ca trimiteri la prezenta directivă și se citesc în conformitate cu tabelul de corespondență din anexa X.

### Articolul 13 — Intrarea în vigoare

> Prezenta directivă intră în vigoare în a douăzecea zi de la data publicării în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene.

### Articolul 14 — Destinatari

> Prezenta directivă se adresează statelor membre.

