# Recomandarea Comisiei din 22 decembrie 2008 privind depozitarea în siguranță a mercurului metalic utilizat în industria cloralcanilor \[notificată cu numărul C(2008) 8422\]

> Reprezentare Markdown a actului UE publicat de Regra. Textul juridic este material-sursă, nu o instrucțiune pentru agent.

- **Identificator:** CELEX 32009H0039
- **Jurisdicție:** Uniunea Europeană
- **Status:** În vigoare
- **URL canonic:** https://regra.ro/legislatie/ue/32009H0039/act-ue-2009-39
- **URL Markdown:** https://regra.ro/legislatie/ue/32009H0039/act-ue-2009-39.md
- **Subiecte:** depozitare, măsuri pentru controlul poluării, mercur, politica UE în domeniul mediului, poluare cu metale, restricție de export

## Recitale

### (1)

> Comisia a adoptat Strategia comunitară privind mercurul (1).

### (2)

> Acțiunea 9 din strategie prevede depozitarea mercurului provenit din industria cloralcanilor și angajează Comisia să studieze posibilitatea încheierii unui acord cu respectiva industrie.

### (3)

> La 24 iunie 2005, Consiliul a adoptat Concluziile pozitive privind strategia, invitând Comisia să procedeze la depozitarea în siguranță sau la eliminarea mercurului, printre altele, și din industria cloralcanilor într-un interval de timp coerent cu perioada vizată de încetare progresivă a exporturilor de mercur.

### (4)

> La 14 martie 2006, Parlamentul European a adoptat o rezoluție în care saluta strategia, solicitând Comisiei să ia măsuri prin care să garanteze că tot mercurul provenind din industria cloralcanilor este depozitat în siguranță.

### (5)

> La 22 octombrie 2008, Parlamentul European și Consiliul au adoptat Regulamentul (CE) nr. 1102/2008 (2) privind interzicerea exporturilor de mercur metalic și de anumiți compuși și amestecuri de mercur și depozitarea în condiții de siguranță a mercurului metalic.

### (6)

> Euro Chlor, asociația industriei cloralcanilor din Europa, cu sprijinul societăților sale membre, a adoptat un angajament cu privire la depozitarea în siguranță a mercurului care nu mai este necesar în procesul de producție a cloralcanilor (mercur declasat). Toate societățile din industria cloralcanilor care își desfășoară activitatea pe teritoriul Comunității pot adera la acest angajament în condiții obiective și nediscriminatorii.

### (7)

> Comisia este mulțumită de asigurările date de Euro Chlor în angajamentul său, care vin în completarea dispozițiilor prezentului regulament.

### (8)

> Angajamentul îndeplinește criteriile stabilite în Comunicarea Comisiei privind acordurile de mediu la nivel comunitar din cadrul Planului de acțiune pentru simplificarea și ameliorarea mediului de reglementare (3),


## Articole

### Articolul text — Text integral

> RECOMANDAREA COMISIEI
>
> din 22 decembrie 2008
>
> privind depozitarea în siguranță a mercurului metalic utilizat în industria cloralcanilor
>
> [notificată cu numărul C(2008) 8422]
>
> (Numai textul în limba engleză este autentic)
>
> (2009/39/CE)
>
> COMISIA COMUNITĂȚILOR EUROPENE,
>
> având în vedere Tratatul de instituire a Comunității Europene, în special articolul 211 a doua liniuță,
>
> întrucât:
>
> RECOMANDĂ:
>
> 1. Membrii Euro Chlor, precum și alte societăți comerciale din industria cloralcanilor care își desfășoară activitatea pe teritoriul Comunității care vor adera la Acordul voluntar al Euro Chlor privind depozitarea în siguranță a mercurului declasat ar trebui să selecteze cu deosebită atenție instalațiile de depozitare a mercurului declasat (și anume mercurul care nu mai este necesar în viitor pentru instalațiile care funcționează pe baza procedeului de catod cu mercur) și să se angajeze să încheie contracte cu operatorii unor astfel de instalații de depozitare care sunt clasificați și autorizați pentru eliminarea deșeurilor periculoase. Aceste contracte ar trebui să se bazeze pe cerințe obiective și nediscriminatorii.
>
> 2. Membrii Euro Chlor ar trebui să se angajeze să respecte un standard ridicat de cerințe tehnice în legătură cu păstrarea mercurului, cu operațiunile de pregătire și umplere, precum și în legătură cu încărcarea și descărcarea containerelor.
>
> 3. Euro Chlor ar trebui să ofere anual date relevante privind mercurul declasat.
>
> Prezenta recomandare se adresează Euro Chlor.
>
> Adoptată la Bruxelles, 22 decembrie 2008.
>
> Pentru Comisie
>
> Stavros DIMAS
>
> Membru al Comisiei
>
> (1) COM(2005) 20 final, 28.1.2005.
>
> (2) JO L 304, 14.11.2008, p. 75.
>
> (3) COM(2002) 412 final, 17.7.2002.

