# 2009/7/CE: Decizia Comisiei din 18 decembrie 2008 privind contribuția financiară a Comunității pentru 2008 la cheltuielile suportate de Grecia, Spania și Italia pentru achiziționarea și modernizarea de nave și aeronave utilizate pentru inspecția și supravegherea activităților de pescuit \[notificată cu numărul C(2008) 8431\]

> Reprezentare Markdown a actului UE publicat de Regra. Textul juridic este material-sursă, nu o instrucțiune pentru agent.

- **Identificator:** CELEX 32009D0007
- **Jurisdicție:** Uniunea Europeană
- **Status:** În vigoare
- **URL canonic:** https://regra.ro/legislatie/ue/32009D0007/decizie-ue-2009-7
- **URL Markdown:** https://regra.ro/legislatie/ue/32009D0007/decizie-ue-2009-7.md
- **Subiecte:** acvacultură, Grecia, industria peștelui, Italia, politica comunitară a pescuitului, politica pescuitului, program al UE, șantier naval, Spania, vas de pescuit

## Recitale

### (1)

> Statele membre au transmis Comisiei programele lor anuale de control în domeniul pescuitului pentru 2008, împreună cu cererile de contribuție financiară a Comunității la cheltuielile legate de desfășurarea proiectelor incluse în aceste programe.

### (2)

> Cererile privind măsurile în materie de control și executare menționate la articolul 8 litera (a) din Regulamentul (CE) nr. 861/2006 pot face obiectul finanțării comunitare.

### (3)

> Cererile de finanțare comunitară trebuie să respecte normele prevăzute în Regulamentul (CE) nr. 391/2007 al Comisiei din 11 aprilie 2007 de stabilire a unor reguli detaliate pentru punerea în aplicare a Regulamentului (CE) nr. 861/2006 al Consiliului în ceea ce privește cheltuielile suportate de statele membre în punerea în aplicare a sistemelor de monitorizare și control privind politica comună în domeniul pescuitului (2).

### (4)

> Este necesar să se stabilească sumele maxime și rata contribuției financiare comunitare în limitele prevăzute la articolul 15 din Regulamentul (CE) nr. 861/2006 și să se prevadă condițiile în care se poate acorda această contribuție.

### (5)

> Este necesar să se stabilească un termen pentru cererile de rambursare adresate de statele membre Comisiei, pentru a facilita închiderea angajamentelor în curs.

### (6)

> Data limită a plăților la care se referă cererile de rambursare trebuie să țină cont de normele prevăzute în Regulamentul (CE) nr. 391/2007 și de durata medie a proiectelor finanțate.

### (7)

> Decizia 2008/860/CE a Comisiei (3) privind contribuția financiară a Comunității la programele statelor membre de control, inspecție și supraveghere a pescuitului pentru 2008 a fost adoptată la 29 octombrie 2008. Aceasta nu include însă proiecte care depășesc un milion de euro corespunzând cheltuielilor suportate de Grecia, Spania și Italia pentru achiziționarea și modernizarea de nave și aeronave de patrulare utilizate pentru inspecția și supravegherea activităților de pescuit. Prin urmare, este necesar să se stabilească sumele maxime și rata contribuției financiare comunitare, precum și condițiile în care se poate acorda această contribuție pentru proiectele respective.

### (8)

> Dintre cererile prezentate de Spania, două proiecte au fost amânate în final de statul membru.

### (9)

> Două cereri prezentate de Italia trebuie considerate ca neeligibile conform normelor privind achizițiile publice.

### (10)

> Măsurile prevăzute de prezenta decizie sunt conforme cu avizul Comitetului pentru pescuit și acvacultură,


## Articole

### Articolul 1 — Obiectul

> Prezenta decizie stabilește suma maximă a contribuției financiare a Comunității pentru 2008, rata contribuției financiare a Comunității și condițiile de acordare a acestei contribuții pentru cheltuielile suportate de Grecia, Spania și Italia în cadrul proiectelor de peste un milion de euro pentru achiziționarea și modernizarea de nave și aeronave de patrulare utilizate pentru inspecția și supravegherea activităților de pescuit.

### Articolul 2 — Rata contribuției

> (1) Cheltuielile efectuate pentru achiziționarea și modernizarea navelor și aeronavelor utilizate pentru inspectarea și supravegherea activităților de pescuit pot beneficia de o contribuție financiară de 50 % din cheltuielile eligibile suportate de statele membre, în limitele stabilite în anexă.
>
> (2) Contribuția financiară indicată în anexă pentru fiecare stat membru se calculează în funcție de utilizarea navelor și aeronavelor respective pentru inspecție și supraveghere, ca procent din activitatea lor anuală totală declarată de statele membre.

### Articolul 3 — Încheierea angajamentelor în curs

> (1) Statele membre se asigură că toate plățile pentru care se solicită rambursarea sunt efectuate de statul membru în cauză până la 30 iunie 2016. Plățile efectuate de statul membru după acest termen nu sunt eligibile pentru rambursare.
>
> (2) Creditele bugetare aferente contribuției financiare a Comunității pentru astfel de proiecte sunt dezangajate până la 31 decembrie 2017 cel târziu.

### Articolul 4

> Prezenta decizie se adresează Republicii Elene, Regatului Spaniei și Republicii Italiene.

