# Regulamentul (CE) nr. 1130/2008 al Comisiei din 14 noiembrie 2008 de instituire a unei taxe antidumping provizorii la importurile de anumite lumânări, lumânări subțiri și articole similare originare din Republica Populară Chineză

> Reprezentare Markdown a actului UE publicat de Regra. Textul juridic este material-sursă, nu o instrucțiune pentru agent.

- **Identificator:** CELEX 32008R1130
- **Jurisdicție:** Uniunea Europeană
- **Status:** Inactiv
- **URL canonic:** https://regra.ro/legislatie/ue/32008R1130/regulament-ue-2008-1130
- **URL Markdown:** https://regra.ro/legislatie/ue/32008R1130/regulament-ue-2008-1130.md
- **Subiecte:** China, dreptul mărcilor comerciale, echipament de iluminat, furnizare de informații, import, producție, produs original, taxă antidumping

## Articole

### Articolul 1

> (1) Se instituie o taxă antidumping provizorie la importurile de lumânări, lumânări subțiri și articole similare, altele decât candelele și alte lumânări de exterior, încadrate la codurile NC ex 3406 00 11 , ex 3406 00 19 și ex 3406 00 90 (coduri TARIC 3406 00 11 90, 3406 00 19 90 și 3406 00 90 90) și originare din Republica Populară Chineză. În sensul prezentului regulament, „candelele și alte lumânări de exterior” înseamnă lumânări, lumânări subțiri și articole similare care prezintă una sau mai multe dintre următoarele caracteristici: (a) combustibilul lor conține mai mult de 500 ppm de toluen; (b) combustibilul lor conține mai mult de 100 ppm de benzen; (c) sunt prevăzute cu un fitil cu un diametru de cel puțin 5 milimetri; (d) sunt prezentate într-un recipient de plastic individual cu pereți verticali de cel puțin 5 cm înălțime.
>
> (2) Nivelul taxei antidumping provizorii se stabilește la o sumă fixă în euro pentru o tonă de combustibil (de obicei, dar nu în mod necesar sub formă de seu, stearină, ceară de parafină sau alte tipuri de ceară, inclusiv fitilul) conținut în produsele fabricate de societăți, astfel cum se arată mai jos: Societatea Valoarea taxei în EUR pentru o tonă de combustibil Cod adițional TARIC Aroma Consumer Products (Hangzhou) Co., Ltd. 593,17 A910 Dalian Bright Wax Co., Ltd. 81,87 A911 Dalian Talent Gift Co., Ltd. 375,90 A912 Gala-Candles (Dalian) Co., Ltd. 202,60 A913 Ningbo Kwung’s Home Interior & Gift Co., Ltd. 0 A914 Ningbo Kwung’s Wisdom Art & Design Co., Ltd. 0 A915 Qingdao Kingking Applied Chemistry Co., Ltd. 0 A916 Societățile enumerate în anexă 396,93 A917 Toate celelalte societăți 671,41 A999
>
> (3) Punerea în liberă circulație în Comunitate a produselor prevăzute la alineatul (1) este condiționată de depunerea unei garanții echivalente cu valoarea taxei provizorii.
>
> (4) În cazul în care mărfurile au fost deteriorate înainte de punerea în liberă circulație și, prin urmare, prețul plătit efectiv sau care urmează să fie plătit se calculează proporțional în vederea stabilirii valorii în vamă, în conformitate cu articolul 145 din Regulamentul (CEE) nr. 2454/93 al Comisiei (3), valoarea taxei antidumping, calculată pe baza valorilor menționate anterior, se reduce în mod proporțional cu prețul plătit efectiv sau care urmează să fie plătit.
>
> (5) Cu excepția cazului în care se specifică altceva, sunt aplicabile dispozițiile în vigoare în materie de taxe vamale.

### Articolul 2

> (1) Fără a aduce atingere articolului 20 din Regulamentul (CE) nr. 384/96 al Consiliului, părțile interesate pot cere să li se prezinte faptele și considerațiile esențiale pe baza cărora a fost adoptat prezentul regulament, își pot face cunoscute în scris punctele de vedere și pot înainta o cerere pentru o audiere orală din partea Comisiei în termen de o lună de la data intrării în vigoare a prezentului regulament.
>
> (2) În temeiul articolului 21 alineatul (4) din Regulamentul (CE) nr. 384/96 al Consiliului, părțile vizate pot prezenta observații cu privire la aplicarea prezentului regulament în termen de o lună de la data intrării sale în vigoare.

### Articolul 3

> Articolul 1 din prezentul regulament se aplică pe o perioadă de șase luni.
>
> Prezentul regulament intră în vigoare în ziua următoare publicării sale în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene.

