# Regulamentul (CE) nr. 1055/2008 al Comisiei din 27 octombrie 2008 de punere în aplicare a Regulamentului (CE) nr. 184/2005 al Parlamentului European și al Consiliului privind criteriile de calitate și calitatea raportării statisticilor referitoare la balanța de plăți

> Reprezentare Markdown a actului UE publicat de Regra. Textul juridic este material-sursă, nu o instrucțiune pentru agent.

- **Identificator:** CELEX 32008R1055
- **Jurisdicție:** Uniunea Europeană
- **Status:** În vigoare
- **URL canonic:** https://regra.ro/legislatie/ue/32008R1055/regulament-ue-2008-1055
- **URL Markdown:** https://regra.ro/legislatie/ue/32008R1055/regulament-ue-2008-1055.md
- **Subiecte:** balanță de plăți, comerț internațional, industria serviciilor, investiții directe, investiții străine, statistici ale UE, țări ale UE

## Recitale

### (1)

> Regulamentul (CE) nr. 184/2005 stabilește un cadru comun pentru producerea sistematică de statistici comunitare referitoare la balanța de plăți, comerțul internațional cu servicii și investițiile străine directe.

### (2)

> Este necesar a se specifica standardele comune de calitate, precum și conținutul și periodicitatea rapoartelor de calitate, în conformitate cu articolul 4 alineatul (3) din Regulamentul (CE) nr. 184/2005.

### (3)

> Măsurile prevăzute de prezentul regulament sunt conforme cu avizul Comitetului pentru balanța de plăți, instituit prin Regulamentul (CE) nr. 184/2005,


## Articole

### Articolul 1

> Statele membre pun la dispoziție anual un raport de calitate elaborat în conformitate cu normele menționate în anexă.

### Articolul 2

> Statele membre furnizează rapoartele lor de calitate până la data de 30 noiembrie a fiecărui an.

### Articolul 3

> Prezentul regulament intră în vigoare în a douăzecea zi de la data publicării în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene.

