# Regulamentul (CE) nr. 544/2008 al Comisiei din 13 iunie 2008 de interzicere a pescuitului de halibut negru în apele CE din zonele IIa și IV și în apele comunitare și internaționale din zona VI de către navele care arborează pavilionul Spaniei

> Reprezentare Markdown a actului UE publicat de Regra. Textul juridic este material-sursă, nu o instrucțiune pentru agent.

- **Identificator:** CELEX 32008R0544
- **Jurisdicție:** Uniunea Europeană
- **Status:** Inactiv
- **URL canonic:** https://regra.ro/legislatie/ue/32008R0544/regulament-ue-2008-544
- **URL Markdown:** https://regra.ro/legislatie/ue/32008R0544/regulament-ue-2008-544.md
- **Subiecte:** ape internaționale, apele din UE, cotă de pescuit, drept de pescuit, pavilion de navigație, pește de mare, reglementarea pescuitului, Spania

## Recitale

### (1)

> Regulamentul (CE) nr. 40/2008 al Consiliului din 16 ianuarie 2008 de stabilire, pentru 2008, a posibilităților de pescuit și a condițiilor conexe pentru anumite stocuri de pești și grupe de stocuri de pești, aplicabile în apele comunitare și, pentru navele comunitare, în apele în care sunt necesare limitări ale capturilor (3) stabilește cotele pentru anul 2008.

### (2)

> Conform informațiilor primite de Comisie, prin capturile pentru stocul menționat în anexa la prezentul regulament, realizate de către navele care arborează pavilionul statului membru menționat sau care sunt înregistrate în statul membru respectiv, s-a epuizat cota alocată pentru anul 2008.

### (3)

> Prin urmare, este necesară interzicerea pescuitului din stocul respectiv, a păstrării la bord, a transbordării și a debarcării acestuia,


## Articole

### Articolul 1 — Epuizarea cotei

> Cota de pescuit alocată pentru 2008 statului membru menționat în anexa la prezentul regulament pentru stocul indicat în anexa respectivă se consideră epuizată de la data stabilită în anexa în cauză.

### Articolul 2 — Interdicții

> Pescuitul pentru stocul menționat în anexa la prezentul regulament, realizat de către navele care arborează pavilionul statului membru menționat sau care sunt înregistrate în statul membru în cauză, se interzice de la data stabilită în anexa respectivă. Se interzic păstrarea la bord, transbordarea sau debarcarea stocului respectiv, capturat de navele în cauză, după data indicată.

### Articolul 3 — Intrare în vigoare

> Prezentul regulament intră în vigoare în ziua următoare datei publicării în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene.

