# Directiva 2008/99/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 19 noiembrie 2008 privind protecția mediului prin intermediul dreptului penal (Text cu relevanță pentru SEE)

> Reprezentare Markdown a actului UE publicat de Regra. Textul juridic este material-sursă, nu o instrucțiune pentru agent.

- **Identificator:** CELEX 32008L0099
- **Jurisdicție:** Uniunea Europeană
- **Status:** În vigoare
- **URL canonic:** https://regra.ro/legislatie/ue/32008L0099/directiva-ue-2008-99
- **URL Markdown:** https://regra.ro/legislatie/ue/32008L0099/directiva-ue-2008-99.md
- **Subiecte:** drept penal, habitat, măsuri pentru controlul poluării, pedepse, responsabilitate penală, zonă protejată

## Recitale

### (1)

> În conformitate cu articolul 174 alineatul (2) din tratat, politica comunitară privind mediul trebuie să urmărească asigurarea unui nivel ridicat de protecție.

### (2)

> Comunitatea este preocupată de creșterea numărului de infracțiuni împotriva mediului și de efectele acestora, care se extind din ce în ce mai mult în afara granițelor statelor în care acestea sunt comise. Astfel de infracțiuni reprezintă o amenințare la adresa mediului și necesită prin urmare un răspuns adecvat.

### (3)

> Experiența a demonstrat că actualele sisteme de sancționare nu au fost suficiente pentru a garanta respectarea în totalitate a legislației privind protecția mediului. O astfel de respectare poate și ar trebui să fie consolidată prin prevederea de sancțiuni penale, care demonstrează o dezaprobare socială de natură diferită din punct de vedere calitativ în comparație cu sancțiunile administrative sau cu un mecanism de compensare întemeiat pe dreptul civil.

### (4)

> Existența unor norme comune privind infracțiunile dau posibilitatea utilizării unor metode de investigație și de asistență eficiente pe teritoriul statelor membre și între acestea.

### (5)

> Pentru a realiza o protecție eficace a mediului, este deosebit de importantă introducerea unor sancțiuni cu un caracter descurajant mai ridicat pentru activitățile care dăunează mediului, care provoacă de obicei sau este probabil să provoace daune semnificative aerului, inclusiv stratosferei, solului, apei, animalelor sau plantelor, inclusiv în ceea ce privește conservarea speciilor.

### (6)

> Nerespectarea unei obligații legale de a acționa poate avea același efect ca un comportament activ și ar trebui, prin urmare, să facă la rândul său obiectul unor sancțiuni corespunzătoare.

### (7)

> În consecință, un astfel de comportament ar trebui considerat infracțiune pe întreg teritoriul Comunității în cazul în care se desfășoară cu intenție sau din culpă gravă.

### (8)

> Actele legislative enumerate în anexele la prezenta directivă conțin dispoziții ce ar trebui să facă obiectul unor măsuri de drept penal care să asigure eficacitatea deplină a normelor privind protecția mediului.

### (9)

> Obligațiile rezultate în temeiul prezentei directive se referă numai la dispozițiile din actele legislative enumerate în anexele la prezenta directivă care impun statelor membre obligația ca, atunci când pun în aplicare respectivele acte legislative, să prevadă măsuri restrictive.

### (10)

> Prezenta directivă obligă statele membre să prevadă în legislația lor națională sancțiuni penale pentru încălcări grave ale dispozițiilor din dreptul comunitar privind protecția mediului. Prezenta directivă nu creează obligații privind aplicarea de astfel de sancțiuni sau a oricărui alt sistem disponibil de aplicare a legii în cazuri individuale.

### (11)

> Prezenta directivă nu aduce atingere altor regimuri de răspundere prevăzute în dreptul comunitar sau în cel național pentru daune provocate mediului.

### (12)

> Având în vedere că prezenta directivă prevede standarde minime, statele membre pot adopta sau menține măsuri mai stricte de protecție eficientă a mediului prin intermediul dreptului penal. Măsurile respective trebuie să fie compatibile cu dispozițiile tratatului.

### (13)

> Statele membre ar trebui să informeze Comisia cu privire la punerea în aplicare a prezentei directive pentru ca aceasta să poată evalua efectele prezentei directive.

### (14)

> Deoarece obiectivul prezentei directive, și anume asigurarea unei protecții a mediului mai eficiente, nu poate fi realizat în mod satisfăcător de statele membre și, având în vedere amploarea și efectele acestei directive, poate fi realizat mai bine la nivelul Comunității, aceasta poate adopta măsuri în conformitate cu principiul subsidiarității, astfel cum este prevăzut la articolul 5 din tratat. În conformitate cu principiul proporționalității, astfel cum este enunțat în respectivul articol, prezenta directivă nu depășește ceea ce este necesar pentru atingerea acestui obiectiv.

### (15)

> În cadrul oricărui act legislativ adoptat ulterior privind chestiuni legate de mediu ar trebui să se precizeze, după caz, că prezenta directivă urmează să se aplice. Atunci când este necesar, articolul 3 ar trebui modificat.

### (16)

> Prezenta directivă respectă drepturile și principiile fundamentale recunoscute în special de Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene,


## Articole

### Articolul 1 — Obiectul

> Prezenta directivă stabilește măsuri de natură penală pentru a asigura o protecție mai eficace a mediului.

### Articolul 2 — Definiții

> În sensul prezentei directive:
>
> (a) „contrare legii” înseamnă o încălcare: (i) a actelor legislative adoptate în temeiul Tratatului CE și enumerate în anexa A; sau (ii) în privința activităților care intră sub incidența Tratatului Euratom, o încălcare a actelor legislative adoptate în temeiul Tratatului Euratom și enumerate în anexa B; sau (iii) a unei legi, a unui act administrativ al unui stat membru sau a unei decizii adoptate de o autoritate competentă a unui stat membru, care pune în aplicare legislația comunitară menționată la punctul (i) sau (ii);
>
> (b) „speciile de floră și faună sălbatică protejate” înseamnă: (i) în sensul articolului 3 litera (f), acele specii menționate în: — anexa IV la Directiva 92/43/CEE a Consiliului din 21 mai 1992 privind conservarea habitatelor naturale și a speciilor de faună și floră sălbatică (3); — anexa I la Directiva 79/409/CEE a Consiliului din 2 aprilie 1979 privind conservarea păsărilor sălbatice (4) și cele menționate la articolul 4 alineatul (2) din respectiva directivă; (ii) în sensul articolului 3 litera (g), acele specii menționate în anexa A sau B la Regulamentul (CE) nr. 338/97 al Consiliului din 9 decembrie 1996 privind protecția speciilor de faună și floră sălbatică prin controlul comerțului cu acestea (5);
>
> (c) „habitat în cadrul unui sit protejat” înseamnă orice habitat al speciilor pentru care o arie este clasificată ca arie de protecție specială, în temeiul articolului 4 alineatul (1) sau alineatul (2) din Directiva 79/409/CEE, sau orice habitat natural sau habitat al speciilor pentru care un sit este desemnat ca arie specială de conservare, în temeiul articolului 4 alineatul (4) din Directiva 92/43/CEE;
>
> (d) „persoană juridică” înseamnă orice entitate juridică care deține acest statut în temeiul legislației naționale aplicabile, cu excepția statelor sau a organismelor publice care exercită prerogative de putere publică și a organizațiilor internaționale publice.

### Articolul 3 — Infracțiuni

> Statele membre se asigură că următoarele fapte constituie infracțiuni, în cazul în care sunt contrare legii și sunt săvârșite cu intenție sau cel puțin din culpă gravă:
>
> (a) deversarea, emiterea sau introducerea unei cantități de materii sau de radiații ionizante în aer, sol sau apă, care provoacă sau este probabil să provoace decesul sau vătămarea gravă a unei persoane sau daune semnificative calității aerului, calității solului sau calității apei ori animalelor sau plantelor;
>
> (b) colectarea, transportul, valorificarea sau eliminarea de deșeuri, inclusiv controlul acestor operațiuni și întreținerea ulterioară a spațiilor de eliminare și inclusiv acțiunile întreprinse de comercianți sau intermediari (gestionarea deșeurilor), care provocă sau este probabil să provoace decesul sau vătămarea gravă a unei persoane sau daune semnificative calității aerului, calității solului sau calității apei ori animalelor sau plantelor;
>
> (c) transportul de deșeuri, în cazul în care respectiva activitate intră în domeniul de aplicare a articolului 2 alineatul (35) din Regulamentul (CE) nr. 1013/2006 al Parlamentului European și al Consiliului din 14 iunie 2006 privind transferurile de deșeuri (6) și se efectuează într-o cantitate care nu poate fi neglijată, fie că se realizează printr-un singur transport, fie prin mai multe transporturi aparent legate între ele;
>
> (d) exploatarea unei uzine în care se desfășoară o activitate periculoasă sau în care sunt depozitate sau utilizate substanțe sau preparate periculoase și care, în exteriorul uzinei, provoacă sau este probabil să provoace decesul sau vătămarea gravă a unei persoane sau daune semnificative calității aerului, calității solului sau calității apei ori animalelor sau plantelor;
>
> (e) producția, procesarea, manipularea, folosirea, deținerea, depozitarea, transportul, importul, exportul sau eliminarea de materiale nucleare sau de alte substanțe radioactive periculoase, care provoacă sau este probabil să provoace decesul sau vătămarea gravă a oricărei persoane sau daune calității aerului, calității solului sau calității apei ori animalelor sau plantelor;
>
> (f) uciderea, distrugerea, posesia sau obținerea de specimene din speciile de faună sau floră sălbatică protejate, cu excepția cazurilor în care fapta afectează o cantitate neglijabilă de astfel de specimene și are un impact neglijabil asupra stării de conservare a speciilor;
>
> (g) comerțul cu specimene din speciile de faună sau floră sălbatică protejate sau cu părți ori derivate ale acestora, cu excepția cazurilor în care actul afectează o cantitate neglijabilă de astfel de specimene și are un impact neglijabil asupra stării de conservare a speciilor;
>
> (h) orice act care provoacă deteriorarea semnificativă a unui habitat din cadrul unui sit protejat;
>
> (i) producția, importul, exportul, introducerea pe piață sau folosirea de substanțe care epuizează stratul de ozon.

### Articolul 4 — Instigarea și complicitatea

> Statele membre se asigură că instigarea și complicitatea la actele săvârșite cu intenție menționate la articolul 3 sunt sancționabile ca infracțiuni.

### Articolul 5 — Sancțiuni

> Statele membre iau măsurile necesare pentru a asigura aplicabilitatea unor sancțiuni penale eficace, proporționale și cu efect de descurajare pentru infracțiunile menționate la articolele 3 și 4.

### Articolul 6 — Răspunderea persoanelor juridice

> (1) Statele membre se asigură că persoanele juridice pot fi considerate răspunzătoare pentru infracțiunile menționate la articolele 3 și 4, în cazul în care aceste infracțiuni au fost comise în beneficiul lor de orice persoană care deține o poziție de conducere în cadrul persoanei juridice și care a acționat fie individual, fie în calitate de membru al unui organ al persoanei juridice, pe baza: (a) unei împuterniciri din partea persoanei juridice; (b) unei prerogative de a lua decizii în numele persoanei juridice; sau (c) a unei prerogative de control în cadrul persoanei juridice.
>
> (2) Statele membre se asigură, de asemenea, că o persoană juridică poate fi considerată răspunzătoare în cazul în care lipsa supravegherii sau a controlului din partea unei persoane menționate la alineatul (1) a făcut posibilă comiterea unei infracțiuni menționate la articolele 3 și 4, în beneficiul persoanei juridice respective, de către o persoană sub autoritatea acesteia.
>
> (3) Răspunderea unei persoane juridice în temeiul alineatelor (1) și (2) nu exclude procedurile penale împotriva persoanelor fizice care sunt implicate în infracțiunile menționate la articolele 3 și 4 în calitate de autori, instigatori sau complici.

### Articolul 7 — Sancțiuni aplicate persoanelor juridice

> Statele membre iau măsurile necesare pentru a asigura aplicabilitatea unor sancțiuni eficace, proporționale și cu efect de descurajare persoanelor juridice considerate răspunzătoare pentru o infracțiune în temeiul articolului 6.

### Articolul 8 — Transpunere

> (1) Statele membre asigură intrarea în vigoare a actelor cu putere de lege și a actelor administrative, necesare pentru a se conforma prezentei directive, înainte de 26 decembrie 2010. Atunci când statele membre adoptă aceste măsuri, ele cuprind o trimitere la prezenta directivă sau sunt însoțite de o asemenea trimitere la data publicării lor oficiale. Statele membre stabilesc modalitatea de efectuare a acestei trimiteri.
>
> (2) Comisiei îi sunt comunicate de către statele membre textele principalelor dispoziții de drept intern pe care le adoptă în domeniul reglementat de prezenta directivă, precum și un tabel ce indică corespondența dintre prezenta directivă și dispozițiile naționale adoptate.

### Articolul 9 — Intrarea în vigoare

> Prezenta directivă intră în vigoare în a douăzecea zi de la data publicării în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene.

### Articolul 10 — Destinatari

> Prezenta directivă se adresează statelor membre.

