# Decizia nr. 1098/2008/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 22 octombrie 2008 privind Anul European de Luptă împotriva Sărăciei și a Excluziunii Sociale (2010) (Text cu relevanță pentru SEE)

> Reprezentare Markdown a actului UE publicat de Regra. Textul juridic este material-sursă, nu o instrucțiune pentru agent.

- **Identificator:** CELEX 32008D1098
- **Jurisdicție:** Uniunea Europeană
- **Status:** În vigoare
- **URL canonic:** https://regra.ro/legislatie/ue/32008D1098/decizie-ue-2008-1098
- **URL Markdown:** https://regra.ro/legislatie/ue/32008D1098/decizie-ue-2008-1098.md
- **Subiecte:** acțiune a UE, ajutor pentru categorii sociale defavorizate, campanie de conștientizare publică, eveniment cultural european, furnizare de informații, marginalizare socială, sărăcie

## Recitale

### (1)

> Lupta împotriva sărăciei și a excluziunii sociale este unul dintre angajamentele principale ale Uniunii Europene și ale statelor membre.

### (2)

> Tratatul de la Amsterdam în 1997 a adăugat noi dispoziții privind lupta împotriva marginalizării sociale în cadrul domeniilor de activitate actuale reglementate de dispozițiile politicii sociale din Tratatul CE, în special articolele 136 și 137, și a prevăzut un nou cadru juridic și un nou temei juridic pentru o serie de noi angajamente politice în acest domeniu.

### (3)

> Consiliul European întrunit la Lisabona la 23 și 24 martie 2000 a recunoscut că amploarea înregistrată de sărăcie și de excluziunea socială este de neacceptat. Construirea unei Uniuni Europene care să se axeze mai mult pe incluziune a fost considerată astfel un element esențial pentru realizarea obiectivului strategic pe zece ani al Uniunii referitor la creșterea economică, locuri de muncă mai multe și mai bune și o mai mare coeziune socială.

### (4)

> Consiliul European de la Lisabona a invitat statele membre și Comisia să întreprindă demersurile necesare care să aibă „un impact decisiv asupra eradicării sărăciei” până în 2010. Prin urmare, Consiliul European de la Lisabona a convenit asupra adoptării unei metode deschise de coordonare (MDC) în acest domeniu.

### (5)

> Încă de la început, MDC pentru protecție socială și incluziune socială a reprezentat un instrument important pentru a susține acest angajament politic și pentru a întări capacitatea UE de a sprijini statele membre în eforturile lor pentru obținerea unei mai mari coeziuni sociale în Europa.

### (6)

> MDC contribuie la aprofundarea învățării reciproce și sporește conștientizarea naturii multidimensionale a excluziunii și a sărăciei. În acest fel, MDC creează condițiile propice pentru a produce un impact mai puternic în practică și pentru a asigura vizibilitatea pentru cetățenii europeni a atașamentului Uniunii față de valorile sociale.

### (7)

> În pofida acestor realizări, o parte semnificativă a populației continuă să se confrunte cu lipsuri sau cu un acces limitat și inegal la servicii sau este exclusă din societate. Raportul comun privind protecția socială și incluziunea socială pentru anul 2008 subliniază faptul că în Uniunea Europeană 78 de milioane de persoane sunt expuse riscului de sărăcie, dintre care 19 milioane sunt copii. În plus, diferența dintre femei și bărbați este de două puncte procentuale.

### (8)

> În plus, inegalitățile în ceea ce privește prosperitatea și sărăcia extremă sunt probleme din ce în ce mai îngrijorătoare pentru Uniune.

### (9)

> Pentru a se asigura coeziunea economică și socială, este necesară sprijinirea regiunilor defavorizate, a zonelor cu dezavantaje structurale permanente, a regiunilor ultraperiferice, a anumitor insule și a statelor membre insulare, precum și a zonelor afectate recent de dezindustrializare sau de reconversie industrială.

### (10)

> Excluziunea socială prejudiciază bunăstarea cetățenilor, afectând capacitatea acestora de a se exprima și de a participa în societate. Prin urmare, în cadrul Anului European de Luptă împotriva Sărăciei și a Excluziunii Sociale (denumit în continuare „anul european”), ar trebui să se confere o vizibilitate adecvată acestui aspect.

### (11)

> În Rezoluția sa din 15 noiembrie 2007 privind bilanțul realității sociale, Parlamentul European a subliniat că întărirea coeziunii sociale și eradicarea sărăciei și a excluziunii sociale trebuie să devină o prioritate politică pentru Uniunea Europeană.

### (12)

> Lupta împotriva sărăciei și a excluziunii sociale este continuată atât în interiorul UE, cât și în afara sa, în conformitate cu Obiectivele de Dezvoltare ale Mileniului ale ONU, la care au aderat Uniunea Europeană și statele membre.

### (13)

> Problema sărăciei și a excluziunii sociale prezintă forme extinse, complexe și multidimensionale. Acestea sunt legate de un mare număr de factori, cum ar fi venitul și standardele de viață, nevoia de oportunități de educație și de muncă decentă, sistemele eficace de protecție socială, accesul la locuință, accesul la servicii medicale de bună calitate și la alte servicii, precum și cetățenia activă. Prin urmare, ar trebui implicați actorii din toate domeniile politice relevante.

### (14)

> Prin urmare, prevenirea și lupta împotriva sărăciei necesită politici multidimensionale la nivel național, regional și local, care să asigure un echilibru între politicile economice și sociale, și strategii orientate către grupuri sau persoane aflate în situații deosebit de vulnerabile. Anul european ar putea contribui la stimularea unor asemenea politici multidimensionale, precum și la continuarea dezvoltării indicatorilor pertinenți.

### (15)

> Agenda socială 2005-2010, care completează și susține strategia de la Lisabona, are un rol esențial în promovarea dimensiunii sociale a creșterii economice și a participării active a cetățenilor în societate și pe piața muncii. Una dintre prioritățile agendei sociale este promovarea egalității de șanse pentru toți, ca vector pentru o solidaritate socială între generații, precum și crearea unei societăți fără sărăcie și mai favorabile incluziunii.

### (16)

> În cadrul planurilor naționale de acțiune privind incluziunea socială, mai multe state membre au subliniat riscul ridicat de sărăcie și/sau de excluziune cu care se confruntă anumite grupuri, inclusiv copiii, persoanele care au abandonat studiile de timpuriu, părinții singuri, familiile numeroase, familiile cu o singură sursă de venit, tinerii, în special femeile tinere, persoanele în vârstă, migranții și minoritățile etnice, persoanele cu handicap și însoțitorii acestora, persoanele fără adăpost, șomerii, în special șomerii pe termen lung, prizonierii, femeile și copiii care sunt victime ale violenței, precum și persoanele dependente de substanțe narcotice. Politicile și măsurile de sprijin naționale care vizează grupurile cele mai vulnerabile ar putea juca un rol important în combaterea sărăciei și a excluziunii sociale.

### (17)

> Încadrarea în muncă în condiții decente poate reduce semnificativ expunerea individului la riscul sărăciei. Cu toate acestea, încadrarea în muncă în sine nu reprezintă întotdeauna o condiție suficientă pentru a ieși din sărăcie, iar rata persoanelor expuse riscului sărăciei continuă să fie destul de ridicată chiar și pentru persoanele care sunt angajate. Sărăcia persoanelor încadrate în muncă este legată de salariile mici, de diferența de salarii între femei și bărbați, de pregătirea insuficientă, de oportunitățile de formare profesională limitate, de nevoia de a împăca viața profesională cu viața de familie, de locurile de muncă și condițiile de muncă precare și, de asemenea, de condițiile familiale dificile. Prin urmare, locurile de muncă de bună calitate și sprijinul social și economic sunt esențiale pentru a scoate persoanele din sărăcie.

### (18)

> Lipsa competențelor și a calificărilor de bază adaptate la nevoile în schimbare ale pieței forței de muncă reprezintă, de asemenea, o barieră majoră în calea incluziunii sociale. Există un risc tot mai mare de apariție a unor noi discrepanțe în societate între aceia care au acces la învățarea de-a lungul vieții, având astfel posibilitatea de a-și crește capacitatea de a fi încadrați în muncă și adaptabilitatea, precum și de a-și facilita dezvoltarea personală și de a deveni cetățeni activi, și aceia care rămân excluși și care se confruntă cu diverse forme de discriminare. Persoanele care nu posedă competențele adecvate se confruntă cu dificultăți mai mari în a pătrunde pe piața forței de muncă, în a găsi un loc de muncă de calitate, aceste persoane fiind mai expuse riscului de a petrece perioade îndelungate fără un loc de muncă și, dacă lucrează, este mai probabil să aibă locuri de muncă prost plătite.

### (19)

> Disponibilitatea și capacitatea de a folosi tehnologia informației și comunicării (TIC) devine din ce în ce mai mult o condiție esențială pentru incluziune. O declarație ministerială aprobată la data de 11 iunie 2006 la Riga solicită crearea unei societăți informaționale pentru toți.

### (20)

> Cheia pentru succesul acțiunii comunitare de luptă împotriva sărăciei și a excluziunii sociale este măsura în care se va bucura de o largă susținere din partea populației și din partea clasei politice. De asemenea, punerea în aplicare efectivă a legislației UE privind egalitatea de șanse și nediscriminarea sprijină, de asemenea, obiectivele anului european. Prin urmare, anul european ar trebui să acționeze ca un catalizator pentru sensibilizarea și impulsionarea publicului și pentru realizarea schimbului de bune practici între statele membre, autoritățile locale și regionale și organizațiile internaționale implicate în lupta împotriva sărăciei. Acesta ar trebui, de asemenea, să contribuie la concentrarea atenției politice și la mobilizarea tuturor părților interesate implicate pentru a asigura evoluția și consolidarea MDC în ceea ce privește protecția și incluziunea socială, precum și pentru promovarea de noi acțiuni și inițiative la nivel comunitar și național în domeniul respectiv, în colaborare cu persoanele afectate de sărăcie și cu reprezentanții acestora.

### (21)

> Anul european ar trebui să stimuleze politicile de incluziune activă, acestea fiind un mijloc de a preveni sărăcia și excluziunea socială și ar trebui să promoveze cele mai bune practici în acest domeniu în cadrul MDC.

### (22)

> Gradele diferite de progres înregistrate la nivel național, diferitele contexte socioeconomice și culturale naționale, precum și sensibilitățile naționale, impun ca o parte considerabilă a activităților din cadrul anului european să fie descentralizate la nivel național, printr-un sistem de gestiune centralizat indirect, în conformitate cu procedurile prevăzute la articolul 54 alineatul (2) litera (c) din Regulamentul (CE, Euratom) nr. 1605/2002 din 25 iunie 2002 privind Regulamentul financiar aplicabil bugetului general al Comunităților Europene (4) și în Regulamentul (CE, Euratom) nr. 2342/2002 al Comisiei din 23 decembrie 2002 de stabilire a normelor de aplicare a Regulamentului (CE, Euratom) nr. 1605/2002 al Consiliului privind Regulamentul financiar aplicabil bugetului general al Comunităților Europene (5).

### (23)

> Cu toate acestea, definirea priorităților politice la nivel național ar trebui monitorizată de Comisie pentru a garanta coerența cu obiectivele strategice convenite pentru anul european, precum și cu obiectivele comune stabilite pentru MDC.

### (24)

> Coordonarea eficientă între toți partenerii implicați de la nivel comunitar, național, regional și local este o condiție esențială pentru asigurarea eficacității anului european. Partenerii locali și regionali au de jucat un rol deosebit în domeniul promovării intereselor persoanelor aflate în situație de sărăcie sau de excluziune socială.

### (25)

> Participarea la anul european ar trebui să fie deschisă statelor membre, statelor din cadrul Asociației Europene a Liberului Schimb (AELS) care sunt părți la Acordul privind Spațiul Economic European (SEE), în conformitate cu dispozițiile acordului respectiv, țărilor candidate care beneficiază de o strategie de preaderare și țărilor din Balcanii de Vest, în conformitate cu condițiile definite în acordurile respective, precum și țărilor care intră sub incidența politicii europene de vecinătate (PEV), în conformitate cu dispozițiile Documentului strategic din mai 2004 și cu planurile de acțiune naționale.

### (26)

> Anul european poate contribui la îmbunătățirea coordonării între programele și inițiativele existente la nivel comunitar privind lupta împotriva sărăciei și a excluziunii sociale, inclusiv MDC pentru protecție socială și incluziune socială.

### (27)

> Ar trebui asigurată coerența și complementaritatea cu alte acțiuni comunitare, în special cu programul PROGRESS, fondurile structurale și Fondul european agricol pentru dezvoltare rurală (FEADR), cu acțiuni de combatere a discriminării și de promovare a egalității între femei și bărbați și a drepturilor fundamentale, precum și cu acțiuni în domeniul educației și al formării, al culturii și al dialogului intercultural, al tineretului, al cetățeniei, al imigrării și al azilului, precum și al cercetării.

### (28)

> Anul european ar trebui să continue promovarea celor mai bune practici rezultate din organizarea anterioară a anului european, inclusiv Anul European al Egalității de Șanse pentru Toți (2007) și Anul European al Dialogului Intercultural (2008).

### (29)

> Prezenta decizie stabilește un pachet financiar pe întreaga durată a programului, care constituie referința principală pentru autoritatea bugetară, în sensul punctului 37 din Acordul interinstituțional din 17 mai 2006 între Parlamentul European, Consiliu și Comisie privind disciplina bugetară și buna gestiune financiară (6).

### (30)

> Măsurile necesare pentru punerea în aplicare a prezentei decizii ar trebui să fie adoptate în conformitate cu Decizia 1999/468/CE a Consiliului din 28 iunie 1999 de stabilire a normelor privind exercitarea competențelor de executare conferite Comisiei (7).

### (31)

> Deoarece obiectivele prezentei decizii nu pot fi realizate în mod satisfăcător de către statele membre, în special din cauza necesității de parteneriate multilaterale, a schimbului transnațional de informații și a difuzării bunelor practici la scară comunitară, și, având în vedere amploarea acțiunii, pot fi realizate mai bine la nivelul Comunității, aceasta poate adopta măsuri în conformitate cu principiul subsidiarității, astfel cum este prevăzut la articolul 5 din tratat. În conformitate cu principiul proporționalității, astfel cum este enunțat la respectivul articol, prezenta decizie nu depășește ceea ce este necesar pentru atingerea acestor obiective,


## Articole

### Articolul 1 — Anul european

> Pentru a susține acțiunea comunitară de luptă împotriva excluziunii sociale, anul 2010 este desemnat „Anul European de Luptă împotriva Sărăciei și a Excluziunii sociale” (denumit în continuare: „anul european”).

### Articolul 2 — Obiective și principii directoare

> (1) Obiectivele și principiile directoare ale anului european sunt următoarele: (a) recunoașterea drepturilor – recunoașterea dreptului fundamental al persoanelor care se confruntă cu sărăcia și cu excluziunea socială de a duce o viață demnă și de a participa activ în societate. Anul european va spori sensibilizarea publicului în ceea ce privește situația în care se află persoanele care se confruntă cu sărăcia, în special grupurile sau persoanele aflate în situații vulnerabile, și va contribui la promovarea accesului real al acestora la drepturile sociale, economice și culturale, precum și la resurse suficiente și servicii de calitate. Anul european va contribui, de asemenea, la combaterea stereotipurilor și a stigmatizării; (b) responsabilitate comună și participare – creșterea implicării publicului la politicile și acțiunile de incluziune socială, punându-se accentul atât pe responsabilitatea colectivă, cât și pe cea individuală în lupta contra sărăciei și excluziunii sociale, precum și pe importanța promovării și a sprijinirii activităților voluntare. Anul european va promova implicarea actorilor din sectoarele public și privat, inter alia, prin intermediul unor parteneriate proactive. Anul european va promova conștientizarea și angajamentul și va crea posibilități pentru toți cetățenii de a-și aduce contribuția în această privință, în special pentru cei care s-au confruntat în mod direct sau indirect cu sărăcia; (c) coeziune – promovarea unei mai mari coeziuni în societate prin sporirea sensibilizării publicului cu privire la beneficiile generale aduse de o societate în care sărăcia este eradicată, repartizarea echitabilă este susținută și nimeni nu este marginalizat. Anul european va favoriza o societate care susține și dezvoltă calitatea vieții, inclusiv calitatea competențelor și a ocupării forței de muncă, bunăstarea socială, inclusiv bunăstarea copiilor, și egalitatea de șanse pentru toți. De asemenea, anul european va asigura o dezvoltare durabilă și solidaritatea între și în interiorul generațiilor, precum și o coerență politică cu acțiunile întreprinse de UE în întreaga lume; (d) angajament și acțiune concretă – reafirmarea puternicului angajament politic asumat de UE și de statele membre pentru a asigura un impact decisiv asupra eradicării sărăciei și a excluziunii sociale și promovarea acestui angajament și a acțiunilor la toate nivelurile de guvernare. Pe baza realizărilor și a potențialului MDC pentru protecție socială și incluziune socială, anul european va întări angajamentul politic concentrând atenția politică și mobilizând toate părțile interesate în vederea prevenirii și a combaterii sărăciei și a excluziunii sociale și va da un impuls suplimentar acțiunilor statelor membre și ale Uniunii Europene în acest domeniu.
>
> (2) La punerea în aplicare a acestor obiective, Comunitatea și statele membre iau în considerare prioritățile enumerate în partea IV din anexă.

### Articolul 3 — Conținutul acțiunilor

> (1) Acțiunile concepute la nivel comunitar și național pentru a realiza obiectivele stabilite la articolul 2 pot cuprinde, în special, următoarele: (a) reuniuni și evenimente; (b) campanii de informare, de promovare și de educare; (c) sondaje și studii la nivel comunitar sau național, bazate pe colectarea de date defalcate pe sexe, atunci când este necesar.
>
> (2) Detaliile acțiunilor menționate la alineatul (1) sunt stabilite în anexă.
>
> (3) Toate acțiunile care se adresează unui public mai larg trebuie să fie ușor accesibile tuturor, inclusiv persoanelor care se confruntă cu sărăcia și persoanelor cu handicap.

### Articolul 4 — Integrarea principiului egalității între femei și bărbați

> Anul european ține seama de riscurile și de dimensiunile diferite ale sărăciei și ale excluziunii sociale cu care se confruntă femeile și bărbații. Comunitatea și statele membre iau în considerare integrarea principiului egalității între femei și bărbați în cadrul punerii în aplicare a anului european.

### Articolul 5 — Cooperarea și punerea în aplicare la nivel comunitar

> (1) Măsurile necesare pentru punerea în aplicare a prezentei decizii se adoptă în conformitate cu procedura de consultare menționată la articolul 7 alineatul (2).
>
> (2) Comisia se asigură că acțiunile comunitare reglementate de prezenta decizie sunt puse în aplicare în conformitate cu anexa.
>
> (3) În special, Comisia ia măsurile necesare pentru a asigura coerența și complementaritatea acțiunilor și a inițiativelor comunitare menționate la articolul 10, în vederea atingerii obiectivelor enunțate la articolul 2.
>
> (4) Comisia procedează cu regularitate la un schimb de opinii cu părțile interesate, inclusiv cu cele care lucrează cu persoane care trăiesc în sărăcie, în special la nivel comunitar, cu privire la pregătirea, punerea în aplicare, urmărirea și evaluarea anului european. Comisia pune la dispoziția publicului toate informațiile relevante.
>
> (5) Comisia asigură implicarea aprofundată a Comitetului pentru protecție socială în cadrul pregătirii și al punerii în aplicare a acțiunilor din cadrul anului european și, atunci când este necesar, informează sau implică celelalte comitete relevante.
>
> (6) Comisia cooperează, după caz, cu celelalte instituții, organisme, oficii și agenții ale Uniunii Europene.

### Articolul 6 — Cooperarea și punerea în aplicare la nivel național

> (1) Fiecare stat membru desemnează un „organism național de punere în aplicare” responsabil cu organizarea participării sale la anul european și care asigură coordonarea la nivel național. Acest organism răspunde pentru definirea programului național și a priorităților naționale pentru anul european, precum și pentru selectarea acțiunilor propuse pentru finanțare comunitară. Strategia și prioritățile naționale pentru anul european sunt stabilite în conformitate cu obiectivele enumerate la articolul 2.
>
> (2) Procedura de acordare a fondurilor comunitare pentru acțiuni la nivel național este stabilită în partea II a anexei.
>
> (3) În cadrul executării sarcinilor care îi revin, în special în cadrul elaborării programului național și ori de câte ori este oportun pe parcursul punerii în aplicare a acțiunilor din cadrul anului european, organismul național de punere în aplicare se consultă și cooperează îndeaproape cu o gamă largă de părți interesate, inclusiv organizații ale societății civile și organizații care apără sau reprezintă interesele persoanelor care se confruntă cu sărăcia și cu excluziunea socială, parteneri sociali, precum și autorități regionale și locale.

### Articolul 7 — Comitetul

> (1) Comisia este asistată de un comitet (denumit în continuare „comitetul”).
>
> (2) Atunci când se face trimitere la prezentul alineat, se aplică articolele 3 și 7 din Decizia 1999/468/CE, având în vedere dispozițiile articolului 8 din respectiva decizie.
>
> (3) Reprezentantul fiecărui stat membru în cadrul comitetului este desemnat, după caz, din cadrul organismului național de punere în aplicare, menționat la articolul 6 alineatul (1).

### Articolul 8 — Dispoziții financiare

> (1) Acțiunile la nivel comunitar prevăzute în partea I din anexă pot fi subvenționate în proporție de până la 80 % sau pot face obiectul unui contract de achiziții publice finanțat de la bugetul general al Uniunii Europene.
>
> (2) Acțiunile naționale, regionale sau locale pot fi cofinanțate de la bugetul general al Uniunii Europene, în proporție de maximum 50 % din costurile eligibile totale ale acțiunilor în conformitate cu procedura prevăzută în partea II din anexă.

### Articolul 9 — Procedura de depunere și de selecție a cererilor

> (1) Deciziile cu privire la finanțarea acțiunilor în temeiul articolului 8 alineatul (1) se adoptă de Comisie în conformitate cu procedura de consultare menționată la articolul 7 alineatul (2).
>
> (2) Cererile de asistență financiară pentru acțiunile prevăzute la articolul 8 alineatul (2) se înaintează Comisiei de către organismele naționale de punere în aplicare în conformitate cu procedura prevăzută în partea II din anexă.

### Articolul 10 — Coerență și complementaritate

> (1) Comisia și țările participante se asigură că există coerență între măsurile prevăzute de prezenta decizie și alte acțiuni și inițiative comunitare, naționale, regionale și locale.
>
> (2) Comisia și țările participante se asigură, de asemenea, că anul european completează pe deplin inițiativele și resursele comunitare, naționale, regionale și locale existente, atunci când acestea pot contribui la îndeplinirea obiectivelor anului european.

### Articolul 11 — Țările participante

> Participarea la anul european este deschisă:
>
> (a) statelor membre;
>
> (b) țărilor candidate care beneficiază de o strategie de preaderare, în conformitate cu principiile generale, cu condițiile și modalitățile generale de participare a acestor țări la programele comunitare stabilite prin acordul-cadru și prin deciziile consiliilor de asociere;
>
> (c) țărilor din Balcanii de Vest, în conformitate cu aranjamentele stabilite cu aceste țări, în temeiul acordurilor-cadru privind principiile generale ale participării lor la programele comunitare;
>
> (d) statelor AELS care sunt părți la Acordul SEE, în conformitate cu dispozițiile acordului respectiv;
>
> (e) țărilor partenere ale PEV, în conformitate cu principiile generale și cu condițiile și modalitățile generale de participare a acestor țări la programele comunitare stabilite în Documentul strategic din mai 2004 și în planurile de acțiune națională. Orice sprijin financiar comunitar pentru acțiunile din țările partenere PEV este reglementat, în acest context, prin instrumentul PEV, în conformitate cu prioritățile și procedurile stabilite cu privire la cooperarea generală cu țările respective.

### Articolul 12 — Bugetul

> (1) Pachetul financiar pentru punerea în aplicare a acțiunilor menționate în prezenta decizie pentru perioada 1 ianuarie 2009-31 decembrie 2010 este de 17 000 000 EUR, din care 6 500 000 EUR pentru perioada de până la 31 decembrie 2009.
>
> (2) Creditele anuale sunt aprobate de autoritatea bugetară în limitele Cadrului financiar 2007-2013.

### Articolul 13 — Cooperarea internațională

> În contextul anului european, Comisia poate colabora cu organizații internaționale relevante, în special cu Consiliul Europei, Organizația Internațională a Muncii și Organizația Națiunilor Unite.

### Articolul 14 — Protecția intereselor financiare ale Comunității

> Comisia se asigură că, la punerea în aplicare a acțiunilor finanțate în temeiul prezentei decizii, interesele financiare ale Comunității sunt protejate prin aplicarea unor măsuri preventive împotriva fraudei, a corupției și a oricăror alte activități ilegale, prin controale eficiente și prin recuperarea sumelor plătite în mod necuvenit și, în cazul descoperirii unor nereguli, prin aplicarea unor sancțiuni eficiente, proporționale și descurajante, în conformitate cu Regulamentul (CE, Euratom) nr. 2988/95 al Consiliului din 18 decembrie 1995 privind protecția intereselor financiare ale Comunităților Europene (8), cu Regulamentul (Euratom, CE) nr. 2185/96 al Consiliului din 11 noiembrie 1996 privind controalele și inspecțiile la fața locului efectuate de Comisie în scopul protejării intereselor financiare ale Comunităților Europene împotriva fraudei și a altor abateri (9) și cu Regulamentul (CE) nr. 1073/1999 al Parlamentului European și al Consiliului din 25 mai 1999 privind investigațiile efectuate de Oficiul European de Luptă Antifraudă (OLAF) (10).

### Articolul 15 — Monitorizare și evaluare

> (1) Până la 31 decembrie 2011, Comisia prezintă un raport Parlamentului European, Consiliului, Comitetului Economic și Social European și Comitetului Regiunilor cu privire la punerea în aplicare, rezultatele și evaluarea globală a acțiunilor prevăzute în prezenta decizie.
>
> (2) Raportul furnizează, de asemenea, informații cu privire la modul în care principiul egalității între bărbați și femei a fost integrat în activitățile anului european și la felul în care anul european a venit în sprijinul grupurilor sau al persoanelor aflate în situații vulnerabile.

### Articolul 16 — Intrarea în vigoare

> Prezenta decizie intră în vigoare în a douăzecea zi de la data publicării în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene.

