# 2008/968/CE: Decizia Comisiei din 12 decembrie 2008 de autorizare a introducerii pe piață a uleiului cu conținut ridicat de acid arahidonic obținut din Mortierella alpina ca ingredient alimentar nou în temeiul Regulamentului (CE) nr. 258/97 al Parlamentului European și al Consiliului \[notificată cu numărul C(2008) 8080\]

> Reprezentare Markdown a actului UE publicat de Regra. Textul juridic este material-sursă, nu o instrucțiune pentru agent.

- **Identificator:** CELEX 32008D0968
- **Jurisdicție:** Uniunea Europeană
- **Status:** În vigoare
- **URL canonic:** https://regra.ro/legislatie/ue/32008D0968/decizie-ue-2008-968
- **URL Markdown:** https://regra.ro/legislatie/ue/32008D0968/decizie-ue-2008-968.md
- **Subiecte:** autorizație de vânzare, etichetare, inspecție alimentară, legislație privind alimentele, marketing, ulei vegetal

## Recitale

### (1)

> La 18 iunie 1999, societatea Abbott Laboratories (în prezent Suntory Limited, Japonia) a prezentat autorităților competente din Țările de Jos o cerere de introducere pe piață a uleiului cu conținut ridicat de acid arahidonic obținut din Mortierella alpina ca ingredient alimentar nou.

### (2)

> La 19 octombrie 2005, organismul competent de evaluare a produselor alimentare din Țările de Jos a emis un raport de evaluare inițială. Raportul respectiv concluziona că uleiul cu conținut ridicat de acid arahidonic obținut din Mortierella alpina poate fi utilizat în siguranță în preparate pentru sugari și preparate pentru sugari prematuri.

### (3)

> Comisia a transmis raportul de evaluare inițială tuturor statelor membre la data de 17 noiembrie 2005.

### (4)

> În cursul intervalului de 60 de zile prevăzut la articolul 6 alineatul (4) din Regulamentul (CE) nr. 258/97, s-au formulat obiecții motivate privind comercializarea acestui produs, în conformitate cu dispoziția menționată anterior.

### (5)

> Prin urmare, la 26 iunie 2007 a fost consultată Autoritatea Europeană pentru Siguranța Alimentară (EFSA).

### (6)

> La 10 iulie 2008, EFSA a adoptat „Avizul Grupului științific pentru produse dietetice, nutriție și alergii privind siguranța «uleiului din ciuperca Mortierella alpina», formulat la cererea Comisiei”.

### (7)

> Avizul EFSA a concluzionat că uleiul din ciuperca Mortierella alpina este o sursă de acid arahidonic care poate fi utilizată în siguranță în formulele de început și în formulele de continuare ale preparatelor pentru sugari.

### (8)

> Anexele I și II la Directiva 2006/141/CE a Comisiei din 22 decembrie 2006 privind formulele de început și formulele de continuare ale preparatelor pentru sugari, respectiv ale preparatelor pentru copii de vârstă mică, și de modificare a Directivei 1999/21/CE (2) specifică normele privind adăugarea de acizi grași polinesaturați cu catenă lungă (20 și 22 de atomi de carbon) și în special de acid arahidonic la formulele de început și formulele de continuare ale preparatelor pentru sugari.

### (9)

> Pe baza evaluării științifice, s-a stabilit că uleiul din ciuperca Mortierella alpina respectă criteriile prevăzute la articolul 3 alineatul (1) din Regulamentul (CE) nr. 258/97.

### (10)

> Măsurile prevăzute în prezenta decizie sunt conforme cu avizul Comitetului permanent pentru lanțul alimentar și sănătatea animală,


## Articole

### Articolul 1

> Uleiul din ciuperca Mortierella alpina descris în anexă poate fi introdus pe piața comunitară ca ingredient alimentar nou în vederea utilizării în formulele de început și în formulele de continuare ale preparatelor pentru sugari, astfel cum sunt acestea definite la articolul 2 din Directiva 2006/141/CE, precum și în preparatele pentru sugari prematuri.
>
> Adăugarea de ulei din ciuperca Mortierella alpina la formulele de început și formulele de continuare ale preparatelor pentru sugari este limitată în funcție de conținutul de acid arahidonic, în conformitate cu normele din anexa I punctul 5.7 și din anexa II punctul 4.7 la Directiva 2006/141/CE. Utilizarea sa în preparatele pentru sugari prematuri este în conformitate cu dispozițiile Directivei 89/398/CEE a Consiliului din 3 mai 1989 de apropiere a legislațiilor statelor membre privind produsele alimentare destinate unei alimentații speciale (3).

### Articolul 2

> Denumirea noului ingredient alimentar autorizat prin prezenta decizie, specificată pe eticheta produselor alimentare care conțin acest ingredient, este „ulei din Mortierella alpina”.

### Articolul 3

> Prezenta decizie se adresează Beverage & Food Company, Suntory Limited, 2-4-1 Shibakoen Minato-ku, Tokio, Japonia.

