# 2008/891/CE: Decizia Comisiei din 26 noiembrie 2008 de modificare a Deciziei 2003/61/CE de autorizare a anumitor state membre să prevadă derogări temporare de la unele prevederi ale Directivei 2000/29/CE a Consiliului în ceea ce privește cartofii de sămânță, originari din anumite provincii din Canada \[notificată cu numărul C(2008) 7317\]

> Reprezentare Markdown a actului UE publicat de Regra. Textul juridic este material-sursă, nu o instrucțiune pentru agent.

- **Identificator:** CELEX 32008D0891
- **Jurisdicție:** Uniunea Europeană
- **Status:** Inactiv
- **URL canonic:** https://regra.ro/legislatie/ue/32008D0891/decizie-ue-2008-891
- **URL Markdown:** https://regra.ro/legislatie/ue/32008D0891/decizie-ue-2008-891.md
- **Subiecte:** Canada, cartof, derogare de la legislația UE, import, produs original, răsad

## Recitale

### (1)

> În temeiul Directivei 2000/29/CE, cartofii de sămânță originari din Canada nu pot fi introduși în Comunitate. Cu toate acestea, directiva respectivă permite derogări de la această normă, cu condiția să nu existe riscul răspândirii unor organisme dăunătoare.

### (2)

> Decizia 2003/61/CE a Comisiei (2) prevede o derogare pentru importul de cartofi de sămânță originari din anumite provincii din Canada în Grecia, Spania, Italia, Cipru, Malta și Portugalia, sub rezerva anumitor condiții.

### (3)

> Portugalia a solicitat o prelungire a derogării respective.

### (4)

> Situația care justifică această derogare rămâne neschimbată, prin urmare este necesar ca derogarea să se aplice în continuare.

### (5)

> Prin urmare, Decizia 2003/61/CE ar trebui modificată în consecință.

### (6)

> Măsurile prevăzute în prezenta decizie sunt conforme cu avizul Comitetului fitosanitar permanent,


## Articole

### Articolul 1

> Decizia 2003/61/CE se modifică după cum urmează:
>
> 1. Articolul 1 alineatul (2) litera (c) se înlocuiește cu următorul text: „(c) pentru campaniile de comercializare a cartofilor care au loc între 1 februarie 2003 și 31 martie 2003, între 1 decembrie 2003 și 31 martie 2004, între 1 decembrie 2004 și 31 martie 2005, între 1 decembrie 2005 și 31 martie 2006, între 1 decembrie 2006 și 31 martie 2007, între 1 decembrie 2007 și 31 martie 2008, între 1 decembrie 2008 și 31 martie 2009, între 1 decembrie 2009 și 31 martie 2010 și între 1 decembrie 2010 și 31 martie 2011.”
>
> 2. La articolul 15, „31 martie 2008” se înlocuiește cu „31 martie 2011”.

### Articolul 2

> Prezenta decizie se adresează Republicii Elene, Regatului Spaniei, Republicii Italiene, Republicii Cipru, Republicii Malta și Republicii Portugheze.

