# Decizia nr. 743/2008/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 9 iulie 2008 privind participarea Comunității la un program de cercetare și dezvoltare derulat de mai multe state membre, destinat să sprijine întreprinderile mici și mijlocii care desfășoară activități de cercetare și dezvoltare (Text cu relevanță pentru SEE)

> Reprezentare Markdown a actului UE publicat de Regra. Textul juridic este material-sursă, nu o instrucțiune pentru agent.

- **Identificator:** CELEX 32008D0743
- **Jurisdicție:** Uniunea Europeană
- **Status:** În vigoare
- **URL canonic:** https://regra.ro/legislatie/ue/32008D0743/decizie-ue-2008-743
- **URL Markdown:** https://regra.ro/legislatie/ue/32008D0743/decizie-ue-2008-743.md
- **Subiecte:** cercetare și dezvoltare, finanțarea UE, întreprinderi mici și mijlocii, program al UE, subvenții pentru întreprinderi

## Recitale

### (1)

> Decizia nr. 1982/2006/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 18 decembrie 2006 privind al șaptelea program-cadru al Comunității Europene pentru activități de cercetare, de dezvoltare tehnologică și demonstrative (2007-2013) (denumit în continuare „al șaptelea program-cadru”) (3) prevede participarea Comunității la programele de cercetare și dezvoltare derulate de mai multe state membre, inclusiv participarea la structurile create pentru realizarea acestor programe, în sensul articolului 169 din tratat.

### (2)

> Cel de-al șaptelea program-cadru a definit o serie de criterii pentru identificarea domeniilor în care pot fi lansate inițiative în temeiul articolului 169: relevanța pentru obiectivele comunitare, definirea clară a obiectivului de urmat și relevanța acestuia pentru obiectivele celui de-al șaptelea program-cadru, prezența unei baze preexistente (programe naționale de cercetare existente sau avute în vedere), valoarea adăugată europeană, o masă critică în ceea ce privește dimensiunea și numărul programelor participante și similaritatea activităților pe care le acoperă, precum și eficiența articolului 169 din tratat drept cel mai potrivit mijloc pentru atingerea obiectivelor.

### (3)

> Decizia 2006/974/CE a Consiliului din 19 decembrie 2006 privind programul specific „Capacități” de punere în aplicare a celui de-al șaptelea program-cadru al Comunității Europene pentru activități de cercetare, dezvoltare tehnologică și demonstrative (2007-2013) (4) (denumit în continuare „programul specific «Capacități»”) identifică o inițiativă întemeiată pe articolul 169 în ceea ce privește întreprinderile mici și mijlocii (IMM-uri) care desfășoară activități de cercetare drept unul dintre domeniile adaptate unei participări a Comunității în cadrul programelor naționale de cercetare puse în aplicare în comun în temeiul articolului 169 din tratat.

### (4)

> În concluziile sale din 24 septembrie 2004, Consiliul a recunoscut rolul important deținut de al șaptelea program-cadru în stimularea dezvoltării Spațiului European de Cercetare (SEC) și, în acest context, a subliniat importanța consolidării legăturilor între SEC și organizațiile interguvernamentale europene, precum Eureka.

### (5)

> În concluziile sale din 25 și 26 noiembrie 2004, Consiliul a subliniat importanța IMM-urilor pentru dezvoltarea creșterii și competitivității în Europa și, în consecință, necesitatea ca statele membre și Comisia să sporească eficiența și complementaritatea programelor de sprijin naționale și europene destinate IMM-urilor. Acesta a încurajat Comisia să studieze posibilitatea realizării unui plan de tip „bottom-up” pentru IMM-urile care desfășoară activități de cercetare. De asemenea, Consiliul a reamintit importanța coordonării programelor naționale pentru dezvoltarea SEC. Consiliul a invitat statele membre și Comisia să coopereze îndeaproape la identificarea unui număr restrâns de domenii în care s-ar putea aplica articolul 169 din tratat. În egală măsură, acesta a adresat Comisiei invitația de a intensifica cooperarea și coordonarea între Comunități și activitățile desfășurate în cadrul structurilor interguvernamentale, în special cu Eureka, reamintind conferința ministerială Eureka din 18 iunie 2004.

### (6)

> În Rezoluția sa din 10 martie 2005 privind știința și tehnologia – Orientări pentru politica viitoare a Uniunii Europene în vederea sprijinirii cercetării (5), Parlamentul European a încurajat statele membre să adopte măsuri fiscale și alte măsuri stimulative care să promoveze inovarea în sectorul industrial, inclusiv prin legături cu Eureka, destinate în special IMM-urilor și a subliniat totodată faptul că existența SEC este posibilă numai în cazul în care Uniunea alocă cercetării o finanțare sporită în vederea unei mai bune coordonări a politicilor europene, naționale și regionale în materie de cercetare, atât din punct de vedere al conținutului, cât și al finanțării, și în cazul în care această finanțare completează politica în materie de cercetare din statele membre și între acestea. Parlamentul European a considerat că alte mecanisme de finanțare și de sprijin ar trebui utilizate într-un mod mai eficient și coordonat în beneficiul cercetării și dezvoltării (C&D), precum și al inovării, referindu-se, printre altele, la Eureka. De asemenea, acesta a solicitat intensificarea cooperării între programele naționale de cercetare și a invitat Comisia să ia inițiative în temeiul articolului 169 din tratat.

### (7)

> În comunicarea din 4 iunie 2003 intitulată „Investiție în cercetare: un plan de acțiune pentru Europa”, Comisia a subliniat importanța participării IMM-urilor la măsuri directe de sprijinire a cercetării și inovării, esențiale pentru impulsionarea capacității inovatoare a unor sectoare extinse ale economiei.

### (8)

> În prezent, o serie de programe sau activități de cercetare și dezvoltare derulate de fiecare stat membru la nivel național pentru a sprijini activitățile de C&D desfășurate de IMM-uri nu sunt suficient coordonate la nivel european și nu permit o abordare coerentă la nivel european pentru a permite desfășurarea unui program eficient de cercetare și dezvoltare tehnologică.

### (9)

> Din dorința de a avea o abordare coerentă la nivel european în ceea ce privește IMM-urile care derulează activități de C&D și de a acționa eficient, mai multe state membre au avut inițiativa de a institui, în cadrul Eureka, un program comun de cercetare și dezvoltare denumit „Eurostars” (denumit în continuare „programul comun Eurostars”) în beneficiul IMM-urilor care desfășoară activități de C&D, cu scopul de a obține o masă critică în materie de gestiune și resurse financiare, precum și o combinație între cunoștințe de specialitate suplimentare și resurse disponibile în diferite țări din Europa.

### (10)

> Programul comun Eurostars urmărește să sprijine IMM-urile care desfășoară activități de C&D, furnizând cadrul juridic și organizațional necesar cooperării pe scară largă la nivel european între statele membre în materie de cercetare aplicată și inovare, în toate sectoarele tehnologice sau industriale, în beneficiul acestor IMM-uri. Belgia, Bulgaria, Republica Cehă, Danemarca, Germania, Estonia, Irlanda, Grecia, Spania, Franța, Italia, Cipru, Letonia, Lituania, Luxemburg, Ungaria, Țările de Jos, Austria, Polonia, Portugalia, România, Slovenia, Slovacia, Finlanda, Suedia și Regatul Unit (denumite în continuare „statele membre participante”) și Islanda, Israel, Norvegia, Elveția și Turcia (denumite în continuare „celelalte state participante”) au convenit să coordoneze și să întreprindă împreună activități care contribuie la realizarea programului comun Eurostars. Valoarea totală a participării acestora este estimată la minimum 300 de milioane EUR pe durata propusă de șase ani. Contribuția financiară comunitară ar trebui să reprezinte maximum 25 % din contribuția publică totală la programul comun Eurostars, care este estimată la 400 de milioane EUR.

### (11)

> Pentru a spori impactul programului comun Eurostars, statele membre participante și celelalte state participante au convenit asupra participării Comunității la programul comun Eurostars. Comunitatea ar trebui să participe la acesta printr-o contribuție financiară de până la 100 de milioane EUR pe durata programului comun Eurostars. Deoarece obiectivele programului comun Eurostars corespund obiectivelor științifice ale celui de-al șaptelea program-cadru, iar domeniul de cercetare din programul comun Eurostars face parte din domeniul „Cercetare în beneficiul IMM-urilor” al programului specific „Capacități”, contribuția financiară comunitară ar trebui să provină din creditul bugetar alocat pentru acea parte a programului. Posibilități de finanțare suplimentare pot proveni, printre altele, de la Banca Europeană de Investiții (BEI), în special prin Mecanismul de finanțare cu partajarea riscului, dezvoltat în comun cu BEI și cu Comisia în temeiul anexei III la Decizia 2006/974/CE.

### (12)

> Contribuția financiară comunitară ar trebui acordată cu condiția elaborării unui plan de finanțare bazat pe angajamente formale, din partea autorităților naționale competente, pentru a pune în aplicare în comun programe și activități de cercetare și dezvoltare întreprinse la nivel național și pentru a contribui la finanțarea aplicării în comun a programului comun Eurostars.

### (13)

> Aplicarea în comun a programelor naționale de cercetare necesită înființarea sau existența unei structuri specifice de punere în aplicare, astfel cum este prevăzut în programul specific „Capacități”.

### (14)

> Statele membre participante au convenit asupra acestei structuri specifice de punere în aplicare pentru derularea programului comun Eurostars.

### (15)

> Structura specifică de punere în aplicare ar trebui să fie beneficiarul contribuției financiare comunitare și ar trebui să asigure realizarea eficientă a programului comun Eurostars.

### (16)

> Contribuția comunitară ar trebui să fie condiționată de alocarea de resurse de către statele membre participante și de către celelalte state participante, precum și de plata efectivă a contribuțiilor financiare ale acestora.

### (17)

> Plata contribuției comunitare ar trebui să fie condiționată de încheierea unui acord general între Comisie, în numele Comunității Europene, și structura specifică de punere în aplicare, care să conțină dispoziții detaliate privind utilizarea contribuției comunitare. Acest acord general ar trebui să conțină dispozițiile necesare care să garanteze protejarea intereselor financiare ale Comunității.

### (18)

> Dobânda generată de contribuția financiară comunitară ar trebui să fie considerată venit alocat, în conformitate cu articolul 18 alineatul (2) din Regulamentul (CE, Euratom) nr. 1605/2002 al Consiliului din 25 iunie 2002 privind Regulamentul financiar aplicabil bugetului general al Comunităților Europene (6) (denumit în continuare „Regulamentul financiar”). Contribuția comunitară maximă indicată de prezenta decizie poate fi mărită de Comisie în consecință.

### (19)

> Comunitatea ar trebui să aibă dreptul de a reduce, suspenda sau înceta acordarea contribuției sale financiare în cazul în care programul comun Eurostars este aplicat în mod necorespunzător, parțial sau cu întârziere sau în cazul în care statele membre participante și celelalte state participante nu contribuie, contribuie parțial sau cu întârziere la finanțarea programului comun Eurostars, în conformitate cu clauzele prevăzute în acordul încheiat între Comunitate și structura specifică de punere în aplicare.

### (20)

> Pentru a pune în aplicare în mod eficient programul comun Eurostars, ar trebui să se acorde sprijin financiar participanților la proiecte în cadrul programului comun Eurostars (denumite în continuare „proiectele Eurostars”) selectați la nivel central în urma unor cereri de propuneri. Acest sprijin financiar, precum și acordarea acestuia, ar trebui să fie transparente și eficiente. Plățile ar trebui efectuate în termenul stabilit într-un acord încheiat între organismele de finanțare naționale și structura specifică de punere în aplicare. Structura specifică de punere în aplicare ar trebui să invite statele membre participante și celelalte state participante să faciliteze plățile către participanții la proiectele Eurostars selectate, inclusiv, acolo unde este cazul, finanțarea cu sume forfetare.

### (21)

> Evaluarea propunerilor ar trebui efectuată la nivel central, de către experți independenți. O listă de clasificare ar trebui aprobată la nivel central și aceasta ar trebui să fie obligatorie în procesul de alocare a fondurilor din contribuția comunitară și din bugetele naționale alocate proiectelor Eurostars.

### (22)

> Contribuția comunitară ar trebui gestionată în cadrul gestiunii indirecte centralizate, în conformitate cu Regulamentul financiar și cu Regulamentul (CE, Euratom) nr. 2342/2002 al Comisiei din 23 decembrie 2002 de stabilire a normelor de aplicare a Regulamentului (CE, Euratom) nr. 1605/2002 al Consiliului privind regulamentul financiar aplicabil bugetului general al Comunităților Europene (7) (denumite în continuare „normele de aplicare”).

### (23)

> În cadrul fiecărui proiect selectat Eurostars, IMM-urile care desfășoară activități de C&D ar trebui să contribuie colectiv cu cea mai mare parte a costurilor totale legate de activitățile de C&D ale tuturor participanților

### (24)

> Orice stat membru ar trebui să aibă posibilitatea de a participa la programul comun Eurostars.

### (25)

> Respectând obiectivele celui de-al șaptelea program-cadru, participarea la programul comun Eurostars a țărilor asociate la cel de-al șaptelea program-cadru sau a altor țări ar trebui să fie posibilă cu condiția ca această participare să fie prevăzută în acordul internațional corespunzător și aprobată de Comisie, de statele membre participante și de celelalte state participante.

### (26)

> În conformitate cu cel de-al șaptelea program-cadru, Comunitatea ar trebui să aibă dreptul de a aproba condițiile privind contribuția sa financiară la programul comun Eurostars în ceea ce privește participarea la acest program a oricărei țări asociate la cel de-al șaptelea program-cadru sau, în cazul în care aceasta este esențială pentru punerea în aplicare a programului comun Eurostars, a oricărui alt stat care se alătură pe durata aplicării acestuia, în conformitate cu normele și condițiile prevăzute de prezenta decizie.

### (27)

> Ar trebui luate măsuri corespunzătoare pentru prevenirea neregulilor și a fraudelor și pentru recuperarea fondurilor pierdute, plătite eronat sau utilizate incorect, în conformitate cu Regulamentul (CE, Euratom) nr. 2988/95 al Consiliului din 18 decembrie 1995 privind protecția intereselor financiare ale Comunităților Europene (8), cu Regulamentul (Euratom, CE) nr. 2185/96 al Consiliului din 11 noiembrie 1996 privind controalele și inspecțiile la fața locului efectuate de Comisie în scopul protejării intereselor financiare ale Comunităților Europene împotriva fraudei și a altor abateri (9), precum și cu Regulamentul (CE) nr. 1073/1999 al Parlamentului European și al Consiliului din 25 mai 1999 privind investigațiile efectuate de Oficiul European de Luptă Antifraudă (OLAF) (10).

### (28)

> Este esențial ca activitățile de cercetare întreprinse în cadrul programului comun Eurostars să fie conforme principiilor etice de bază, inclusiv celor reflectate în articolul 6 din Tratatul privind Uniunea Europeană și în Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene, și să respecte principiile egalității de gen și ale abordării integratoare a acesteia.

### (29)

> Comisia ar trebui să realizeze atât o evaluare intermediară, care să aprecieze în special capacitatea IMM-urilor care desfășoară activități de C&D de a avea acces la programul comun Eurostars, precum și calitatea și eficiența punerii în aplicare a acestuia și progresul înregistrat în atingerea obiectivelor stabilite, cât și o evaluare finală.

### (30)

> Monitorizarea aplicării programului comun Eurostars ar trebui să fie eficientă și să nu impună sarcini inutile participanților în cadrul acestui program, și în special IMM-urilor.

### (31)

> Structura specifică de punere în aplicare ar trebui să încurajeze participanții la proiectele Eurostars selectate să comunice și să împărtășească rezultatele obținute și să pună aceste informații la dispoziția publicului,


## Articole

### Articolul 1

> (1) Pentru punerea în aplicare a celui de-al șaptelea program-cadru, Comunitatea acordă o contribuție financiară pentru „programul comun Eurostars” derulat în comun de Belgia, Bulgaria, Republica Cehă, Danemarca, Germania, Estonia, Irlanda, Grecia, Spania, Franța, Italia, Cipru, Letonia, Lituania, Luxemburg, Ungaria, Țările de Jos, Austria, Polonia, Portugalia, România, Slovenia, Slovacia, Finlanda, Suedia și Regatul Unit („statele membre participante”) și de Elveția, Islanda, Israel, Norvegia, și Turcia („celelalte state participante”).
>
> (2) Comunitatea plătește o contribuție financiară a cărei valoare este egală cu maximum o treime din contribuțiile efective ale statelor membre participante și ale celorlalte state participante, cu un plafon de 100 de milioane EUR pe durata celui de-al șaptelea program-cadru, în conformitate cu principiile stabilite în anexa I.
>
> (3) Contribuția financiară comunitară se plătește din creditul alocat din bugetul general al Uniunii Europene domeniului „Cercetare în beneficiul IMM-urilor” din cadrul programului specific „Capacități”.

### Articolul 2

> Contribuția financiară comunitară este condiționată de:
>
> (a) demonstrarea, de către statele membre participante și de către celelalte state participante, a faptului că programul comun Eurostars, astfel cum este descris în anexa I, a fost efectiv instituit;
>
> (b) înființarea sau desemnarea oficială, de către statele membre participante și de către celelalte state participante sau de către organizațiile desemnate de statele membre participante și de către celelalte state participante, a unei structuri specifice de punere în aplicare, cu personalitate juridică, care să fie responsabilă de punerea în aplicare a programului comun Eurostars și de primirea, alocarea și monitorizarea contribuției financiare comunitare în cadrul gestiunii indirecte centralizate, în conformitate cu articolul 54 alineatul (2) litera (c) și cu articolul 56 din Regulamentul financiar și cu articolul 35, articolul 38 alineatul (2) și articolul 41 din normele de aplicare;
>
> (c) stabilirea unui model corespunzător și eficient de gestionare a programului comun Eurostars în conformitate cu anexa II;
>
> (d) desfășurarea eficientă a activităților din cadrul programului comun Eurostars, descrise în anexa I, de către structura specifică de punere în aplicare, ceea ce presupune lansarea unor cereri de propuneri pentru acordarea de subvenții;
>
> (e) angajamentele asumate de statele membre participante și de celelalte state participante de a contribui la finanțarea programului comun Eurostars și plata efectivă a contribuțiilor lor financiare, în special finanțarea participanților la proiectele Eurostars selectate în urma cererilor de propuneri lansate în cadrul programului comun Eurostars;
>
> (f) respectarea normelor comunitare privind ajutorul de stat, în special a normelor prevăzute în cadrul comunitar privind ajutoarele de stat pentru cercetare, dezvoltare și inovare (11);
>
> (g) asigurarea unui nivel ridicat al standardelor de excelență științifică și respectarea principiilor etice în conformitate cu principiile generale ale celui de-al șaptelea program-cadru, principiile egalității de gen și ale abordării integratoare a acesteia, precum și cele referitoare la dezvoltarea durabilă; și
>
> (h) formularea de dispoziții privind drepturile de proprietate intelectuală rezultate din activitățile desfășurate în cadrul programului comun Eurostars și din punerea în aplicare și coordonarea programelor și activităților de cercetare și dezvoltare întreprinse la nivel național de statele membre participante și de celelalte state participante astfel încât să promoveze crearea de astfel de cunoștințe și să sprijine utilizarea și diseminarea pe scară largă a cunoștințelor create.

### Articolul 3

> La punerea în aplicare a programului comun Eurostars, acordarea de sprijin financiar participanților la proiectele Eurostars selectate la nivel central, în conformitate cu anexa II, în urma cererilor de propuneri în vederea acordării de subvenții, trebuie să respecte principiile egalității de tratament și transparenței. Sprijinul financiar se acordă pe baza excelenței științifice și, având în vedere caracterul specific al grupului vizat al IMM-urilor, pe baza impactului socioeconomic la nivel european și a relevanței față de obiectivele globale ale programului, în conformitate cu principiile și procedurile prevăzute în anexa I.

### Articolul 4

> Dispozițiile privind contribuția financiară comunitară și normele privind răspunderea financiară și drepturile de proprietate intelectuală, precum și normele detaliate privind acordarea către terți de sprijin financiar de către structura specifică de punere în aplicare sunt stabilite printr-un acord general încheiat între Comisie, în numele Comunității, și structura specifică de punere în aplicare, precum și prin acorduri anuale de finanțare.

### Articolul 5

> În conformitate cu articolul 18 alineatul (2) din Regulamentul financiar, dobânda generată de contribuția financiară comunitară alocată programului comun Eurostars este considerată venit alocat. Contribuția comunitară maximă indicată la articolul 1 din prezenta decizie poate fi mărită de Comisie în consecință.

### Articolul 6

> În cazul în care programul comun Eurostars nu este pus în aplicare sau este pus în aplicare în mod necorespunzător, parțial sau cu întârziere sau în cazul în care statele membre participante și celelalte state participante nu contribuie, contribuie parțial sau cu întârziere la finanțarea programului comun Eurostars, Comunitatea poate reduce, suspenda sau înceta acordarea contribuției sale financiare în funcție de situația punerii în aplicare efective a programului comun Eurostars și de valoarea fondurilor publice alocate de statele membre participante și de celelalte state participante pentru punerea în aplicare a programului comun Eurostars, în condițiile prevăzute de acordul încheiat între Comisie și structura specifică de punere în aplicare.

### Articolul 7

> Pentru punerea în aplicare a programului comun Eurostars, statele membre participante și celelalte state participante adoptă toate măsurile legislative, de reglementare, administrative sau de altă natură care sunt necesare pentru protejarea intereselor financiare ale Comunităților. În special, statele membre participante și celelalte state participante adoptă măsurile necesare pentru a asigura recuperarea integrală a tuturor sumelor datorate Comunității, în conformitate cu articolul 54 alineatul (2) litera (c) din Regulamentul financiar și cu articolul 38 alineatul (2) din normele de aplicare.

### Articolul 8

> Comisia și Curtea de Conturi pot efectua, prin intermediul funcționarilor sau al agenților lor, toate verificările și inspecțiile necesare pentru a asigura gestionarea corespunzătoare a fondurilor comunitare și pentru a proteja interesele financiare ale Comunității împotriva oricăror fraude sau nereguli. În acest scop, statele membre participante și celelalte state participante și structura specifică de punere în aplicare pun la dispoziția Comisiei și a Curții de Conturi toate documentele relevante.

### Articolul 9

> Comisia comunică toate informațiile relevante Parlamentului European, Consiliului și Curții de Conturi. Statele membre participante și celelalte state participante sunt invitate să prezinte Comisiei, prin intermediul structurii specifice de punere în aplicare, toate informațiile suplimentare solicitate de Parlamentul European, de Consiliu și de Curtea de Conturi cu privire la gestiunea financiară a structurii specifice de punere în aplicare.

### Articolul 10

> Orice stat membru poate participa la programul comun Eurostars, în conformitate cu criteriile prevăzute la articolul 2 literele (e)-(h).

### Articolul 11

> Orice țară terță poate participa la programul comun Eurostars, în conformitate cu criteriile prevăzute la articolul 2 literele (e)-(h), cu condiția ca această participare să fie prevăzută în acordul internațional relevant și să fie aprobată atât de Comisie, cât și de statele membre participante și de celelalte state participante.

### Articolul 12

> Condițiile privind contribuția financiară comunitară în ceea ce privește participarea la programul comun Eurostars a oricărei țări asociate la cel de-al șaptelea program-cadru sau, în cazul în care aceasta este esențială pentru punerea în aplicare a programului comun Eurostars, a oricărei alte țări, pot fi aprobate de Comunitate pe baza regulilor stabilite în prezenta decizie și în alte norme și modalități de aplicare.

### Articolul 13

> (1) Raportul anual privind cel de-al șaptelea program-cadru prezentat Parlamentului European și Consiliului în conformitate cu articolul 173 din tratat include un rezumat al activităților din cadrul programului comun Eurostars, pe baza raportului anual care trebuie prezentat Comisiei de structura specifică de punere în aplicare.
>
> (2) După doi ani de la începerea programului comun Eurostars, Comisia efectuează o evaluare intermediară a acestuia care are în vedere și progresul înregistrat în îndeplinirea obiectivelor stabilite în anexa I. Această evaluare include, de asemenea, recomandări privind cele mai potrivite modalități de îmbunătățire a gestionării științifice și a integrării financiare și de evaluare în special a capacității IMM-urilor care desfășoară activități de C&D de a avea acces la programul comun Eurostars, precum și calitatea și eficiența punerii în aplicare a acestuia. Comisia comunică Parlamentului European și Consiliului concluziile evaluării, împreună cu observațiile sale și, după caz, propunerile pentru modificarea prezentei decizii.
>
> (3) La terminarea programului comun Eurostars, Comisia realizează o evaluare finală a programului. Rezultatele evaluării finale sunt prezentate Parlamentului European și Consiliului.

### Articolul 14

> Prezenta decizie intră în vigoare a treia zi de la data publicării în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene.

### Articolul 15

> Prezenta decizie se adresează statelor membre.

