# 2008/418/CE: Decizia Comisiei din 29 mai 2008 privind o contribuție financiară a Comunității la măsurile de urgență de combatere a febrei catarale ovine în Regatul Unit în 2007 \[notificată cu numărul C(2008) 2161\]

> Reprezentare Markdown a actului UE publicat de Regra. Textul juridic este material-sursă, nu o instrucțiune pentru agent.

- **Identificator:** CELEX 32008D0418
- **Jurisdicție:** Uniunea Europeană
- **Status:** În vigoare
- **URL canonic:** https://regra.ro/legislatie/ue/32008D0418/decizie-ue-2008-418
- **URL Markdown:** https://regra.ro/legislatie/ue/32008D0418/decizie-ue-2008-418.md
- **Subiecte:** ajutor al UE, ajutor financiar, bolile animalelor, Marea Britanie, oaie

## Recitale

### (1)

> Decizia 90/424/CEE stabilește procedurile care reglementează contribuția financiară a Comunității la măsuri veterinare specifice, inclusiv măsuri de urgență. În scopul de a ajuta la eradicarea febrei catarale ovine cât mai curând posibil, statele membre obțin o contribuție financiară la costurile anumitor măsuri pentru combaterea focarelor de febră catarală ovină.

### (2)

> Articolul 3 alineatul (5) din Decizia 90/424/CEE stabilește normele privind procentajul costurilor suportate de statele membre care pot fi acoperite de contribuția financiară comunitară.

### (3)

> Plata unei contribuții financiare a Comunității la măsurile de urgență de combatere a febrei catarale ovine face obiectul normelor prevăzute de Regulamentul (CE) nr. 349/2005 al Comisiei din 28 februarie 2005 de stabilire a normelor privind finanțarea comunitară a măsurilor de urgență și a campaniei de combatere a anumitor boli ale animalelor în temeiul Deciziei 90/424/CEE a Consiliului (3). Respectivul regulament se aplică pentru contribuțiile financiare comunitare acordate statelor membre pentru cheltuielile eligibile, așa cum sunt definite de acesta, pentru anumite măsuri de eradicare a bolilor în situațiile menționate la articolul 3 alineatul (1) din Decizia 90/424/CEE.

### (4)

> În anul 2007, s-a înregistrat un focar de febră catarală ovină în Regatul Unit. Apariția acestei boli reprezintă un risc serios pentru șeptelul Comunității.

### (5)

> În consecință, Regatul Unit a luat măsurile de urgență necesare pentru a evita răspândirea febrei catarale ovine.

### (6)

> La 28 noiembrie 2007, Regatul Unit a furnizat informațiile financiare necesare înaintea acordării contribuției financiare comunitare în conformitate cu articolul 6 din Regulamentul (CE) nr. 349/2005.

### (7)

> Regatul Unit și-a respectat în întregime obligațiile tehnice și administrative în conformitate cu articolul 3 din Decizia 90/424/CEE și cu articolul 6 din Regulamentul (CE) nr. 349/2005.

### (8)

> Măsurile prevăzute de prezenta decizie sunt conforme cu avizul Comitetului permanent pentru lanțul alimentar și sănătatea animală,


## Articole

### Articolul 1 — Contribuția financiară a Comunității către Regatul Unit

> Fără a aduce atingere articolului 10a din Decizia 90/424/CEE, Regatul Unit poate beneficia de o contribuție financiară comunitară la costurile suportate de statul membru respectiv pentru aplicarea măsurilor de combatere a febrei catarale ovine în 2007, menționate la articolul 3 alineatul (2) din Decizia 90/424/CEE.

### Articolul 2 — Destinatar

> Prezenta decizie se adresează Regatului Unit al Marii Britanii și Irlandei de Nord.

