# 2008/378/CE: Decizia Comisiei din 15 mai 2008 de modificare a Deciziei 2006/133/CE privind obligația statelor membre de a lua măsuri suplimentare provizorii împotriva răspândirii Bursaphelenchus xylophilus (Steiner et Buhrer) Nickle et al . (nematodul lemnului de pin) începând cu zonele Portugaliei, altele decât cele unde este atestată absența sa \[notificată cu numărul C(2008) 1892\]

> Reprezentare Markdown a actului UE publicat de Regra. Textul juridic este material-sursă, nu o instrucțiune pentru agent.

- **Identificator:** CELEX 32008D0378
- **Jurisdicție:** Uniunea Europeană
- **Status:** Inactiv
- **URL canonic:** https://regra.ro/legislatie/ue/32008D0378/decizie-ue-2008-378
- **URL Markdown:** https://regra.ro/legislatie/ue/32008D0378/decizie-ue-2008-378.md
- **Subiecte:** inspecție fitosanitară, legislație fitosanitară, parazitologie, Portugalia, produs din lemn

## Recitale

### (1)

> În conformitate cu Decizia 2006/133/CE a Comisiei din 13 februarie 2006 privind obligația statelor membre de a lua măsuri suplimentare provizorii împotriva răspândirii Bursaphelenchus xylophilus (Steiner et Buhrer) Nickle et al. (nematodul lemnului de pin – PWN) începând cu zonele Portugaliei, altele decât cele unde este atestată absența sa (2), Portugalia a luat măsuri împotriva răspândirii nematodului lemnului de pin.

### (2)

> Portugalia a transmis Comisiei un raport la 11 aprilie 2008 privind descoperirea unor noi focare de nematod al lemnului de pin, ca rezultat al unei anchete extraordinare efectuate de autoritățile portugheze în plus față de ancheta anuală în partea din Portugalia în care fusese atestată absența nematodului lemnului de pin.

### (3)

> Anchetele anuale obligatorii din anii anteriori nu au revelat aceste ultime focare de nematod al lemnului de pin în Portugalia. Având în vedere acest nou focar, este necesar ca Portugalia să desfășoare imediat o anchetă suplimentară bazată pe analiza riscurilor pe întreg teritoriul Portugaliei pe baza unui plan de anchetă aprobat de Comisie și să prezinte rezultatele acestei anchete Comisiei de îndată ce vor fi disponibile.

### (4)

> Având în vedere experiența privind punerea în aplicare a măsurilor de urgență în vigoare și informațiile științifice recente, este necesar să se ia măsuri foarte eficiente în ceea ce privește focarele apărute în zone în care absența nematodului lemnului de pin fusese atestată.

### (5)

> Prin urmare, Decizia 2006/133/CE ar trebui modificată în consecință.

### (6)

> Măsurile prevăzute în prezenta decizie sunt conforme cu avizul Comitetului fitosanitar permanent,


## Articole

### Articolul 1

> Decizia 2006/133/CE se modifică după cum urmează:
>
> 1. Articolul 4 se înlocuiește cu următorul text: „Articolul 4 (1) Statele membre desfășoară anchete oficiale anuale privind nematodul lemnului de pin asupra lemnului și scoarțelor sensibile, precum și asupra plantelor sensibile originare din țara lor, în scopul de a stabili dacă există o probă a infestării cu acest nematod. Fără a aduce atingere dispozițiilor articolului 16 alineatul (1) din Directiva 2000/29/CE, rezultatele acestor anchete sunt notificate celorlalte state membre și Comisiei anual până la 15 decembrie. (2) În plus față de anchetele prevăzute la alineatul (1), Portugalia trebuie să pregătească un plan de anchetă pentru întreg teritoriul portughez și să îl prezinte Comisiei pentru aprobare. Acest plan trebuie să se bazeze pe analiza riscurilor și să țină cont de distribuția plantelor sensibile de pe teritoriul portughez. În cazul în care acest plan de anchetă nu este transmis până la 16 mai 2008, Comisia poate lua măsuri adecvate. Rezultatele anchetei desfășurate pe baza acestui plan sunt notificate Comisiei și celorlalte state membre de îndată ce sunt disponibile.”
>
> 2. La articolul 5, paragraful al treilea se înlocuiește cu următorul text: „Această listă se actualizează pe baza rezultatelor anchetelor menționate la articolul 4 și a constatărilor raportate în conformitate cu articolul 16 alineatul (1) din Directiva 2000/29/CE.”
>
> 3. Anexa la Decizia 2006/133/CE se modifică în conformitate cu anexa la prezenta decizie.

### Articolul 2

> Prezenta decizie se adresează statelor membre.

