# 2008/335/CE: Decizia Comisiei din 28 martie 2008 de adoptare, în temeiul Directivei 92/43/CEE a Consiliului, a unei prime liste actualizate a siturilor de importanță comunitară pentru regiunea biogeografică mediteraneană \[notificată cu numărul C(2008) 1148\]

> Reprezentare Markdown a actului UE publicat de Regra. Textul juridic este material-sursă, nu o instrucțiune pentru agent.

- **Identificator:** CELEX 32008D0335
- **Jurisdicție:** Uniunea Europeană
- **Status:** Inactiv
- **URL canonic:** https://regra.ro/legislatie/ue/32008D0335/decizie-ue-2008-335
- **URL Markdown:** https://regra.ro/legislatie/ue/32008D0335/decizie-ue-2008-335.md
- **Subiecte:** protecția faunei, protecția florei, protecția mediului înconjurător, regiunea mediteraneană (UE), repertoar, zonă protejată

## Recitale

### (1)

> Regiunea biogeografică mediteraneană menționată la articolul 1 litera (c) punctul (iii) din Directiva 92/43/CEE este compusă din teritoriile Greciei, Maltei și Ciprului, în conformitate cu articolul 1 din Protocolul nr. 10 la Actul de aderare din 2003, și din părți ale teritoriilor Franței, Italiei, Portugaliei, Spaniei și, în conformitate cu articolul 299 alineatul (4) din tratat, din teritoriul Gibraltarului, de ale cărui relații externe este responsabil Regatul Unit, conform hărții biogeografice aprobate la 25 aprilie 2005 de comitetul instituit prin articolul 20 din respectiva directivă, numit în continuare „Comitetul Habitate”.

### (2)

> Este necesar ca, în cadrul unui proces inițiat în 1995, să se realizeze progrese suplimentare în ceea ce privește punerea efectivă în practică a rețelei Natura 2000, element esențial al protejării biodiversității în Comunitate.

### (3)

> O listă inițială a siturilor de importanță comunitară pentru regiunea biogeografică mediteraneană, în sensul Directivei 92/43/CEE, a fost adoptată prin Decizia 2006/613/CE a Comisiei (2). În temeiul articolului 4 alineatul (4) și al articolului 6 alineatul (1) din Directiva 92/43/CEE, statul membru în cauză desemnează siturile incluse pe lista siturilor de importanță comunitară pentru regiunea biogeografică mediteraneană ca arii speciale de conservare cât mai curând posibil, în termen de maximum șase ani, stabilind prioritățile și măsurile de conservare necesare.

### (4)

> În contextul unei adaptări dinamice a rețelei Natura 2000, listele siturilor de importanță comunitară fac obiectul unei revizuiri. Prin urmare, este necesară actualizarea listei inițiale.

### (5)

> Pe de o parte, actualizarea listei inițiale a siturilor de importanță comunitară pentru regiunea biogeografică mediteraneană este necesară în vederea includerii siturilor suplimentare propuse începând cu martie 2006 de către statele membre ca situri de importanță comunitară pentru regiunea biogeografică mediteraneană în sensul articolului 1 din Directiva 92/43/CEE. Obligațiile care decurg din articolul 4 alineatul (4) și articolul 6 alineatul (1) din Directiva 92/43/CEE sunt aplicabile cât mai curând posibil, în termen de maximum șase ani de la adoptarea primei liste actualizate a siturilor de importanță comunitară pentru regiunea biogeografică mediteraneană.

### (6)

> Pe de altă parte, actualizarea listei inițiale a siturilor de importanță comunitară pentru regiunea biogeografică mediteraneană este necesară pentru a reflecta eventualele modificări ale informațiilor referitoare la situri, comunicate de către statele membre ulterior adoptării listei comunitare. În acest sens, prima listă actualizată a siturilor de importanță comunitară pentru regiunea biogeografică mediteraneană constituie o versiune consolidată a listei inițiale a siturilor de importanță comunitară pentru regiunea biogeografică mediteraneană. Cu toate acestea, trebuie subliniat faptul că obligațiile care decurg din articolul 4 alineatul (4) și articolul 6 alineatul (1) din Directiva 92/43/CEE sunt aplicabile cât mai curând posibil, în termen de maximum șase ani de la adoptarea listei inițiale a siturilor de importanță comunitară pentru regiunea biogeografică mediteraneană.

### (7)

> Pentru regiunea biogeografică mediteraneană, listele cu siturile propuse ca situri de importanță comunitară, în sensul articolului 1 din Directiva 92/43/CEE, au fost transmise Comisiei între ianuarie 2003 și septembrie 2006, în conformitate cu articolul 4 alineatul (1) din directiva menționată, de către Grecia, Spania, Franța, Italia, Cipru, Malta, Portugalia și Regatul Unit.

### (8)

> Listele de situri propuse au fost însoțite de informații referitoare la fiecare sit, furnizate pe baza formularului instituit prin Decizia 97/266/CE a Comisiei din 18 decembrie 1996 privind formularul-tip pentru siturile propuse ca situri Natura 2000 (3).

### (9)

> Aceste informații cuprind harta cea mai recentă și definitivă a sitului, transmisă de statul membru în cauză, denumirea, localizarea și suprafața sitului, precum și datele obținute prin aplicarea criteriilor prevăzute în anexa III la Directiva 92/43/CEE.

### (10)

> Pe baza proiectului de listă care identifică, în plus, siturile care găzduiesc tipuri de habitate naturale prioritare sau specii prioritare, întocmit de Comisie în acord cu fiecare dintre statele membre în cauză, ar trebui adoptată o primă listă actualizată a siturilor selectate ca situri de importanță comunitară pentru regiunea biogeografică mediteraneană.

### (11)

> Cunoștințele privind existența și distribuția tipurilor de habitate naturale și a speciilor evoluează în permanență, ca rezultat al controlului prevăzut la articolul 11 din Directiva 92/43/CEE. Prin urmare, evaluarea și selectarea siturilor la nivel comunitar au fost efectuate pe baza celor mai bune informații disponibile în prezent.

### (12)

> Cu toate acestea, anumite state membre nu au propus suficiente situri pentru a îndeplini cerințele Directivei 92/43/CEE în ceea ce privește anumite tipuri de habitate și anumite specii. Prin urmare, pentru aceste specii și tipuri de habitate nu se poate concluziona că rețeaua este completă. Cu toate acestea, luând în considerare timpul necesar pentru primirea informațiilor și pentru a ajunge la un acord cu statele membre, Comisia consideră oportun să adopte o primă listă actualizată a siturilor, care va trebui revizuită în conformitate cu dispozițiile articolului 4 din Directiva 92/43/CEE.

### (13)

> Având în vedere insuficiența cunoștințelor privind existența și distribuția tipurilor de habitate naturale din anexa I și a speciilor din anexa II la Directiva 92/43/CEE care sunt prezente atât în ape maritime teritoriale, cât și în ape maritime aflate sub jurisdicția națională și situate în afara apelor teritoriale, nu se poate stabili dacă rețeaua este completă sau incompletă. Lista ar trebui revizuită, dacă este cazul, în conformitate cu dispozițiile articolului 4 din Directiva 92/43/CEE.

### (14)

> Din motive de claritate și transparență, este necesar ca Decizia 2006/613/CE să fie înlocuită.

### (15)

> Măsurile prevăzute în prezenta decizie sunt conforme cu avizul Comitetului „Habitate”,


## Articole

### Articolul 1

> Prima listă actualizată a siturilor de importanță comunitară pentru regiunea biogeografică mediteraneană, în conformitate cu articolul 4 alineatul (2) al treilea paragraf din Directiva 92/43/CEE, este prevăzută în anexa la prezenta decizie.

### Articolul 2

> Decizia 2006/613/CE se abrogă.

### Articolul 3

> Prezenta decizie se adresează statelor membre.

