# 2008/306/CE: Decizia Consiliului din 17 martie 2008 privind încheierea unui acord sub forma unui schimb de scrisori între Comunitatea Europeană și Ucraina referitor la taxele de export

> Reprezentare Markdown a actului UE publicat de Regra. Textul juridic este material-sursă, nu o instrucțiune pentru agent.

- **Identificator:** CELEX 32008D0306
- **Jurisdicție:** Uniunea Europeană
- **Status:** În vigoare
- **URL canonic:** https://regra.ro/legislatie/ue/32008D0306/decizie-ue-2008-306
- **URL Markdown:** https://regra.ro/legislatie/ue/32008D0306/decizie-ue-2008-306.md
- **Subiecte:** acord de comerț liber, acord internațional, operațiuni comerciale, politică de export, ratificare a unui acord, Ucraina

## Recitale

### (1)

> La 14 iunie 1994, Comunitățile Europene și statele lor membre, pe de o parte, și Ucraina, pe de altă parte, au semnat la Luxemburg Acordul de cooperare și de parteneriat (ACP), care a intrat în vigoare la 1 martie 1998.

### (2)

> Având în vedere angajamentul asumat de Comunitate și de statele sale membre și de Ucraina de a consolida integrarea economică, care constituie fundamentul parteneriatului lor.

### (3)

> În martie 2007 au fost inițiate negocieri pentru un nou acord extins între UE și Ucraina pentru a înlocui ACP.

### (4)

> Se intenționează ca acordul extins să prevadă crearea unei zone de liber schimb (ZLS) profunde și cuprinzătoare, ca element central al acordului extins, după aderarea Ucrainei la OMC.

### (5)

> În cadrul negocierilor de aderare a Ucrainei la OMC, Comisia a negociat, în numele Comunității, angajamente ample de deschidere a pieței din partea Ucrainei, angajamente care au o importanță deosebită pentru Comunitate, după cum se precizează într-un memorandum convenit între negociatorii Ucrainei și ai Comisiei la 17 martie 2003.

### (6)

> Aceste angajamente vor fi încorporate în Protocolul de aderare a Ucrainei la OMC.

### (7)

> În timpul procesului de aderare a Ucrainei la OMC, Comisia a negociat, în numele Comunității, un acord sub formă de schimb de scrisori între Comunitatea Europeană și Ucraina, prin care Ucraina s-a angajat să elimine taxele de export pentru comerțul cu mărfuri la intrarea în vigoare a viitorului acord privind crearea unei zone de liber schimb între UE și Ucraina.

### (8)

> Acordul ar trebui aprobat în numele Comunității,


## Articole

### Articolul 1

> Prin prezenta decizie se aprobă în numele Comunității acordul sub forma unui schimb de scrisori între Comunitatea Europeană și Ucraina referitor la taxele de export.
>
> Textul acordului sub forma unui schimb de scrisori se atașează la prezenta decizie.

### Articolul 2

> Președintele Consiliului este autorizat să desemneze persoana (persoanele) abilitată (abilitate) să semneze acordul prin care Comunitatea își asumă obligații (1).

### Articolul 3

> Prezenta decizie se publică în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene.

