# 2008/169/CE: Decizia Comisiei din 22 februarie 2008 privind autorizarea unor metode de clasificare a carcaselor de porc în România \[notificată cu numărul C(2008) 676\]

> Reprezentare Markdown a actului UE publicat de Regra. Textul juridic este material-sursă, nu o instrucțiune pentru agent.

- **Identificator:** CELEX 32008D0169
- **Jurisdicție:** Uniunea Europeană
- **Status:** În vigoare
- **URL canonic:** https://regra.ro/legislatie/ue/32008D0169/decizie-ue-2008-169
- **URL Markdown:** https://regra.ro/legislatie/ue/32008D0169/decizie-ue-2008-169.md
- **Subiecte:** carcasă animală, clasificare documentară, porcine, România

## Recitale

### (1)

> În conformitate cu articolul 2 alineatul (3) din Regulamentul (CEE) nr. 3220/84, clasificarea carcaselor de porc se realizează prin estimarea conținutului de carne macră cu ajutorul unor metode de estimare statistic dovedite, bazate pe măsurarea fizică a uneia sau a mai multor părți anatomice ale carcasei de porc. Autorizarea metodelor de clasificare este condiționată de încadrarea într-o toleranță maximă de eroare statistică de estimare. Această toleranță este definită la articolul 3 alineatul (2) din Regulamentul (CEE) nr. 2967/85 al Comisiei din 24 octombrie 1985 privind stabilirea modalităților de aplicare a grilei comunitare de clasificare a carcaselor de porc (2).

### (2)

> România a solicitat Comisiei să autorizeze două metode de clasificare a carcaselor de porc și a prezentat rezultatele probelor de tranșare în cea de-a doua parte a protocolului prevăzut la articolul 3 alineatul (3) din Regulamentul (CEE) nr. 2967/85.

### (3)

> Din examinarea acestei cereri reiese că sunt îndeplinite condițiile de autorizare a acestor metode de clasificare.

### (4)

> Nu se autorizează nicio o modificare a aparatelor sau a metodelor de clasificare decât printr-o nouă decizie a Comisiei adoptată pe baza experienței acumulate. Prezenta autorizare poate fi retrasă pentru acest motiv.

### (5)

> Măsurile prevăzute de prezenta decizie sunt conforme cu avizul Comitetului de gestionare a cărnii de porc,


## Articole

### Articolul 1

> În conformitate cu Regulamentul (CEE) nr. 3220/84, în România sunt autorizate următoarele metode de clasificare a carcaselor de porc:
>
> (a) aparatul denumit „Fat-O-Meat’er (FOM)” și metodele de estimare aferente, ale cărui caracteristici sunt prezentate în partea 1 din anexă;
>
> (b) aparatul denumit „OptiGrade-Pro (OGP)” și metodele de estimare aferente, ale cărui caracteristici sunt prezentate în partea 2 din anexă.

### Articolul 2

> Nu se autorizează nicio modificare adusă aparatelor sau metodelor de estimare.

### Articolul 3

> Prezenta decizie se adresează României.

